Nepasarea care da speranta

Romania a reusit sa fie din nou vedeta mondiala, cu referendumul anti-LGBT care s-a terminat weekendul asta. Totusi, in mod surprinzator pentru mine, doar 20% din cetatenii cu drept de vot s-au decis sa isi miste persoana si sa isi exprime covarsitorul procent de anti-LGBT pe care il prooroceau analistii.

“Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu. Adică supuneți-vă legilor statului în care trăiți, pentru că conducătorii au fost dați de Dumnezeu, dar în același timp, supuneți-vă și lui Dumnezeu. Este dreptul dumneavoastră pe care trebuie.. ă, și aveți dreptul să-l exercitați.” (de aici)

Asta a spus un preot la biserica in Stoenesti. Impreuna cu primarii si aparatul de stat controlat de PSD sau manat de ura stramoseasca improtriva a ce e diferit de ei, tot nu au reusit sa urneasca la vot marea masa de oameni care, teoretic, erau de acord cu ei.

Am vazut cateva voci pe Facebook care vorbeau despre faptul ca problema a fost campania, ca nu s-a prea facut, ca nu trebuie sa creasca speranta pentru o lume mai buna. Daca 20,000 de preoti si vreo 100,000 de functionari publici loiali PSD-ului si nu numai n-au reusit sa scoata decat 30 de persoane la vot, atunci e speranta.

Stii de ce?

Pentru ca nu iti trebuie prea multe resurse sa pui unul langa altul 150-200,000 de romani care sa isi aduca impreuna cu ei 30-40 de votanti. Au demonstrat deja cateva din miscarile grass-roots ca sunt peste 1 milion de romani care, macar teoretic, vor schimbare, ca semneaza si se agita sa propuna legi, restrictii si reguli care sa mai darame din aparatul corup trans-partinic.

Nepasarea naste speranta. De data asta. Sa vedem cum capitalizam momentul.

Sursa foto

Trump, Brexit și Liviu Dragnea sau Alegerile Parlamentare văzute din Diaspora


Anul 2016 a fost foarte interesant din punct de vedere politic și foarte personal pentru mine. Nu numai că am trăit Brexit-ul pe pielea mea în UK, dar am avut și norocul să prind alegerile istorice din SUA în care Trump a întors un rezultat prezis de mai toate sondajele de opinie și curentele intelectual-progresiste.

Colac peste pupăză, până și alegerile parlamentare din România s-au înscris în același curent cataclismic de populism short-term-ist de tip antagonist. Bine, măcar ele au fost mai puțin surprinzătoare.

Spuneam în primăvară, când cu alegerile de primari, că nu degeaba PSD a luat cam tot ce se putea lua și lumea era revoltată de această apetență pentru socialism demagogic condus de un glorios penal dovedit – Dragnea.  Dar atunci am greșit, am crezut că logica și rușinea/bătutul obrazului va funcționa, va aduce oamenii pe calea cea bună în ceea ce privește votul. Mea culpa.

Românii anti-PSD au făcut exact aceeași greșeală ca americanii democrați / anti-Trump și ca militanții pentru Remain campaign în UK – au creat un rift între cele două curente de opinie și cele două tipuri de votant, ceea ce a crescut rezistentă la schimbare de fiecare parte – prin convigerea că luptă celuilalt îndreptățește îndârjirea și rezistența ta.

E mai ușor să râzi de Brexit și Trump decât se te uiți în ograda ta și să aplici lecțiile învățate de acolo – în toate 3 cazurile, tabără pierzătoare nu a avut un mesaj. Ai cu cine nu e mesaj, iar la PNL sincer nici nu știu ce slogan au avut pentru că în Diaspora nu s-a văzut nimic. Food for thought

Non-votanții și votanții loiali de partide stângiste sau manipulatoare au nevoie de o promisiune alternativă mai puternică decât pomana electorală sau naționalismul de doi lei cu care sunt duși la secția de votare acum. Asta ar trebui să fie tema de gândire în ședințele de strategie ale partidelor politice. Și nu doar din RO.

Evenimentul Zilei – Nu o să crezi ce greșeli fac românii plecați la muncă în străinătate

Prin natura activității pe care o avem în comunitatea românească din Marea Britanie, dar și din restul Europei, intrăm în contact cu foarte mulți români veniți să muncească în străinătate. Mare parte din ei sunt veniți începând cu 2014, de când e permis peste tot în Uniunea Europeană să muncești liber, indiferent de naționalitate.

Din păcate, însă, nu toți accesează toate beneficiile pe care le poate oferi țara-gazdă pentru că asociază mediul online cu ceva în care nu pot avea încredere, nu au încredere nici în sistemul bancar și financiar și preferă să utilizeze banii cash în continuare, bani despre care am știm că sunt scumpi. Spre deosebire de generațiile foarte tinere, mai deschise către tehnologie, adulții au rețineri și preferă să folosească ceva cu care sunt familiarizați. Dat fiind faptul că aceștia nu au avut acces la educație financiară în limba lor, face procesul de accesare a beneficiilor dificil.

Mai jos e un top al celor mai frecvente 10 greșeli pe care le fac românii care vin la muncă în Anglia:

Restul pe EVZ.ro

Socoteala din online nu se potrivește cu cea din secția de votare

A mai trecut un ciclu electoral și 2016 a prins România tot în plin val de simpatie pentru PSD, pentru primarii corupți, pentru pușcăriași votabili și mai știu eu ce alte minuni și mașinații. Alegerile locale de anul acesta sunt primele pe care le urmăresc exclusiv online și de departe, așa că n-am avut altceva de făcut decât să comentez.

Mulți s-au declarat nemulțumiți și dezamăgiți de votul tineretului (sau absența lui), de faptul că bătrânii au ieșit la vot și au decis încă o dată pentru restul. Așa e în tenis și democrație, cei disciplinați și motivați – pozitiv, negativ, politic sau economic – decid pentru cei pasivi. Internetul în România și, în special, zona de oameni de comunicare, marketing, business și antreprenoriat, e o mare bulă care nu se intersectează aproape deloc cu marele bloc votant și bătrân și mai deloc cu marele bloc nevotant și tânăr.

Sunt două acțiuni concrete pe care le recomand celor din țară pentru alegerile generale din toamna lui 2016:

  1. Blocul votant în vârstă – Vorbiți cu rudele, angajații și prietenii voștri mai în vârstă și care încă văd în PSD un ocrotitor și un benefactor. Aveți câteva luni să le demonstrați cum li se fură căciula în fiecare zi și că au alte șanse, că merită să încerce, că nu se mai poate, că plecați și voi din țară dacă nu își schimbă votul.
  2. Blocul nevotant tânăr – E un grup mai challenging – grătaragii, spărgătorii de sămânță, mestecatorii de șaorma, maneliștii, plictisiții, hipsterii nihiliști, salvatorii de canapea. E foarte divers. Totuși, toți au o aceeași caracteristică – nu le bate nimeni obrazul. Dacă în toamnă ai merge duminică, după biserică, după trezire, în toate locurile în care se adună tineretul (pe bancă în parc, la birt, pe terasă, la păcănele, la restaurant, la șaorma) și i-ai chema la vot? Dacă le-ai zice că merită să încerce să schimbe ceva? Că tu ai fost, că merg și prietenii lor, că nu se poate ca alții să îi conducă. Chiar dacă râd de tine, e suficient să sădești neîncrederea în unul dintre ei, să îi erodeze pe restul, să se întrebe dacă nu cumva fac o prostie că stau. Și poate nu o să stea de data asta.

Să vedem. Bula ta e mai mare decât bula lor?

p.s. pentru pasinonații de istorie, știți ce a pățit URSS când Elțân l-a lucrat din interior și a preluat puterea? Observați tiparele?

Căutăm Country Manager pentru România la TransferGo

În mai puțin de 2 luni plec în Statele Unite, în California, așa că a venit timpul să căutăm o persoană capabilă, ambițioasă și deșteaptă care să preia poziția de Country Manager pentru România la TransferGo în Londra.

În ultimul an am lucrat mult să aducem cât mai mulți români în contact cu serviciile TransferGo și să îi convingem că banii cash și serviciile de transfer de bani tradiționale sunt foarte scumpe. Deja ajutăm foarte mulți români veniți la muncă în străinătate să economisească bani din comisioane, bani care se întorc la familiile lor.

Sunt foarte mândru de ce am realizat până acum, am creat o bază solidă pe care se poate crește foarte mult brandul TransferGo în comunitatea românească și, respectiv, cota de piață. Am învățat enorm de multe de la oamenii mișto pe care i-am cunoscut în echipa TransferGo. E un loc în care poți să aplici skill-uri de marketing, management, planificare, business development. În TransferGo ești intraprenor, ai autonomie asupra echipei și direcției în care merg campaniile și strategiile tale de dezvoltare a coridorului românesc.

Nu e un job pentru un corporatist sau pentru un junior. Ai experiență și spirit antreprenorial și te simți ca acasă într-un mediu flexibil unde îți poți crește nu doar echipa? Te simți bine să fii provocat, atât în obiective, cât și în strategii? Atunci scrie-ne aici și vorbim dacă te potrivești să fii viitorul Country Manager pentru România.

Și poți să îmi pui orice întrebări aici, o să răspund în măsura în care se poate.

Logo_500x500 2

Capital – E nevoie de educație financiară atât acasă, cât și în diaspora

De-a lungul timpului, în România au existat numeroase inițiative de educație financiară, însă ele s-au concentrat pe tineri. Trebuie să ne uităm la populația mai în vârstă, cei trecuți de 35 de ani care nu au avut așa de mult contact cu tehnologia. Nu există în acest moment programe dedicate lor, nici în țară și nici în străinătate (cel puțin nu axate 100% pe românii plecați la muncă în străinătate).

Aici este o mare oportunitate, atât pentru jucătorii din industria financiară, ca TransferGo, cât și pentru autoritățile române. Educându-i vor crește calitatea vieților lor și contribuția lor în economia gazdă și în cea de acasă.

Mai multe pe Capital.ro

România Liberă – Banii cash sunt scumpi

Banii cash sunt de fapt scumpi și dacă nu trebuie să îi transferi. Banii cash nu produc dobândă, pe când la bancă, spre exemplu, în Marea Britanie, se poate să ți se ofere chiar și 4% anual pentru sume de 2000 de lire sterline. Mai mult, tot în această țară, cei care aleg să plătească facturile de utilități sau telefon mobil prin debitare directă din contul bancar primesc reduceri considerabile pe durata unui an. Nu mai punem la socoteală faptul că pentru a plăti aceste facturi cash trebuie să te deplasezi la poștă sau la sediul companiilor furnizoare.

Mai multe în articolul apărut astăzi pe RomâniaLiberă.ro despre nevoia de Diaspora Digitală.

Londra după 2 ani – the good, the bad, the ugly

Articolul a apărut pe blogul fostei mele colege de pe vremea când lucram la Standout – Elena Cîrîc

M-am mutat la Londra pe 4 mai 2014, adică acum un pic mai bine de 2 ani, împreună cu viitoarea mea soție. Ea nu-și prea găsea rostul în România după câțiva ani de joburi și AIESEC, iar eu eram în anul 2 la Executive MBA la Londra și tocmai scăpam din prima mea disponibilizare colectivă – RMGC dăduse afară 80% din angajați, inclusiv mare parte din biroul din București. Obținusem un contract cu două săptămâni înainte pentru Londra, așa că ne-am luat one way tickets și am plecat.

Primii pași

Primele două săptămâni le-am petrecut la prieteni și într-un hostel din Ilford, până când am găsit o chirie în Wood Green, Zona 3, pe Piccadilly line. Eu lucram în zona Holborn și acesta a fost criteriul principal de alegere, dincolo de preț. N-aveam cont bancar încă, așa că am mers în 3 zile succesive să scot cash și să depun apoi toată suma pentru garanție și chirie – peste 2500 lire. După aceea a fost nevoie să ne luăm NiNo – national insurance number – CNP britanic, ca apoi să ne putem angaja, plăti taxe, deschide conturi bancare. Mie mi-a fost mai simplu să deschid cont bancar pentru că aveam deja un contract și le-am zis celor de la HSBC că trebuie să îmi intre salariul la finalul lunii, așa că să facă bine să îmi deschidă cont. Și mi-au deschis.

Viața profesională

Nu insist foarte mult aici pentru că depinde pe cine cunoști, ce știi, ce pregătire ai, cât de ambițios ești și așa mai departe. Mie mi-a luat cam 1 an să ajung la nivelul profesional și financiar pe care mi l-am dorit. Alții au ajuns mai repede, alții deloc. Cert e că după 2 ani aici pot să vorbesc despre o discriminare discretă – englezii lucrează în mare parte doar cu englezi și imigranții cu imigranți. Salariile sunt, așa cum bănuiești, mai mari cu cât sunt legăturile mai mari cu englezii. Ei sunt obișnuiți să plătească fair pentru orice. De aceea, pe lângă job se poate să ai și contracte freelance și să rotunjești veniturile.

Nu e simplu, durează 6-8 luni să intri în rețea și să câștigi un contract, însă după ce faci primul pas și livrezi cum trebuie rezultatele, volumele și valoarea proiectelor cresc exponențial.

Viața în Zona 1 vs. Zona 3

Primele 7 luni le-am petrecut în Wood Green, unde viața e destul de liniștită, sunt parcuri, parcarea e gratis, ai magazine cu produse românești, turcești și ce-ți mai trece prin cap. Nu prea auzi engleză pe stradă, există un cinematograf, un mall, un magazin de 99p local, pubs (unde auzi ceva engleză) și practic nu prea ai nevoie să ieși din cartier decât dacă e neapărat nevoie. Dacă la început auzeam mai puțină română, când am mers la final de 2015 ultima dată, jumătate din cei de pe stradă păreau că vorbesc română.

Am plecat de acolo cu scandal pentru că agenția imobiliară voia să ne mai țină încă 1-2 luni pe baza unei clauze abuzive la care nu am fost noi foarte atenți. Noroc că în Marea Britanie orice clauză ambiguă se interpretează întotdeauna în favoarea clientului și un “without prejudice” la începutul emailului plus amenințarea cu judecata calmează spiritele.

Așa am ajuns să locuim în Southbank, undeva lângă Oxo Tower, lângă Waterloo Station. Ne-am hotărât să facem mișcarea după ce 7 luni de zile am plătit pe lângă chirie și costuri de transport. Între timp, și eu și Elena ne găsisem joburi în Holborn / Chancery Lane area și din Waterloo puteam merge pe jos la birou – 300 lire economisiți în fiecare lună. În Zona 1 în schimb auzi multă engleză, dar și ai parte de mulți turiști. No more ethnic shops, nu mai ai magazine ieftine, doar Sainsbury, Tesco, M&S, care deși sunt mai scumpe puțin, au marfă de calitate și sunt deschise mai mereu. Dacă vrem să mergem la cumpărături mai mari, ne luăm un Zipcar și facem cam 30-40 minute până la cel mai apropiat ASDA. Parcarea e foarte scumpă în Zona 1, așa că înainte să ne mutăm, mi-am vândut mașina pe care o adusesem din România și am trecut pe car sharing schemes.

În Zona 1 e perfect pentru că nu mai trebuie să faci o viață în tranzit ca să mergi în oraș și folosesc treaba asta drept pretext să tranziționez spre food și going out.

Fun și going out

Sunt foarte puține lucruri pe care le poți face în doi fără să lași în urmă 50-100 lire, așa că ieșitul devine o activitate de weekend sau ocazională și înveți să aduni lumea la tine acasă sau într-un pub mai ieftin, cum sunt cele din Zonele 3-5.

Noi ne-am obișnuit să mergem la concerte, filme, am fost la câteva musicals și știm deja majoritatea zonelor turistice și/sau de localnici destul de bine – Bloomsbury, Soho, Covent Garden, Regent Street, Camden Town, Shoreditch, Dalston, Hoxton, Highbury, City, Canary Wharf. Am fost însă și în tururi prin mare parte din Wales, sudul Angliei și urmează acum să vizităm și Scoția. Nu ne-am așteptat să putem merge la indoor snowboarding în Londra sau să mă dau cu supercar pe un aerodrom, dar se poate.

Mâncarea de aici, contrar vorbelor din popor, e excelentă. Asta dacă știi unde să te duci. Noi am descoperit clătite excelente, fripturi extraordinare, burgeri delicioși, salate trăznet, tot soiuri de mâncăruri din toată lumea la zecile de food markets din oraș. Da, fish & chips e o mizerie și la fel și plăcintele acelea cu carne pe care le fac englezii, însă nu te obligă nimeni să le mănânci. Pe lângă toate delicatețurile acestea, poți merge liniștit la turci, la greci, la români sau la polonezi și găsești șaorma, grătar, mici, ciorbe, tot ce vrei.

Totuși, cel mai mare beneficiu e că te poți oricând urca în avion să mergi în Spania, Franța, Italia, unde banii tăi valorează cu 20-30% mai mult și toate sunt mai ieftine. Din Londra poți să vezi toată lumea.

Englezii

Nu se poate să nu închei cu partea care contează cel mai mult – oamenii. Din păcate, Marea Britanie este atât de departe cultural și uman de ce știm noi din România, încât pentru mulți e un șoc să vină aici și să interacționeze cu ei. Mulți imigranți stau în cartiere din care englezii au dispărut de mult, vorbesc doar între ei, se enclavizează. Asta pentru că nu prea găsesc puncte comune cu englezul. Generalizez aici, pentru că și englezul are multe varietăți, atât lingvistice, cât și culturale, în funcție de zona din care vine. Dar am descoperit o depărtare foarte mare între oameni, instabilitate emoțională, imaturitate, fugă de probleme prin băutură, miștocăreală. E greu să legi prietenii cu ei, e greu să ai o conexiune cu cineva care nu împărtășește aproape nimic cu tine din punct de vedere cultural și de aceea e greu să mă văd pe termen lung într-o asemenea țară.

Noroc cu colegii 🙂

13138768_10208976699512396_5730023733568920858_n (1)

 

Next stop: United States of America

Protestele Hexi Pharma și Roșia Montană

Urmăresc ancheta Hexi Pharma, acum extinsă la nivelul întregului sistem medical cu mare interes. E o mafie acolo de neimaginat. Trebuie să citești ancheta condusă de Cătălin Tolontan. Vorbește acolo de modul în care compania condusă de Dan Condrea a câștigat zeci de milioane de dolari în contracte cu statul, cum a cumpărat reactivi ieftini și i-a revândut de zeci de ori mai scump și diluați. Iar primul contract a venit de la spitalul condus de Sorin Oprescu, acum anchetat după un flagrant pentru mită.

Această mafie nu numai că face bani, ci a pus și pune în continuare în pericol viața ta, a familiei, a prietenilor tăi, a tuturor care depind de sistemul public de sănătate. Câți oameni intră în spital în România cu o problemă și ies cu alte infecții sau boli luate din interior? De câte ori te duci la spital și speri să scapi de data asta doar cu ce ai venit? Totuși, doar câteva sute de oameni au ieșit să protesteze împotriva încercărilor de mușamalizare și de trecere cu vederea a infracțiunilor din sistem. Doar câteva sute de oameni au ieșit o singură dată să salveze sistemul medical din România de Hexi Pharma & co.

În 2013, pentru cine își mai amintește, se ieșea în stradă tot împotriva unei companii private. Atunci era vorba de Roșia Montană Gold Corporation, cel mai mare proiect minier auro-argintifer din Uniunea Europeană. S-au vehiculat multe riscuri atunci, suspiciuni de corupție, multă luptă politică. În mod bizar, atunci zeci de mii de oameni au considerat că merită să stea în stradă luni de zile să protesteze. Atunci miza era să salveze țara de investitorul străin, așa că zeci de mii de oameni au ieșit luni de zile ca să oprească un proiect minier într-o localitate din județul Alba.

Nu vi se pare ceva ciudat aici? Sau guvernul tehnocrat are nevoie de puțină liniște să se lămurească și de aceea nu iese lumea în stradă?

TransferGo

Am un anunț de făcut. Săptămâna asta am încheiat colaboararea cu proiectul Roșia Montană. Au fost 4 ani și jumătate într-o echipă extraordinară, campanii, provocări, proteste, reușite, o mutare de la București la Londra, diverse proiecte antreprenoriale în ultima parte.

Totodată, am început o poveste nouă în echipa de la Londra a startup-ului internațional de fintech TransferGo, din poziția de Romanian Country Manager. Mă voi ocupa de setupul și creșterea operațiunilor pentru românii din străinătate și de acasă care vor să realizeze transferuri bancare internaționale.

TransfergoRo

TransferGo este un serviciu online prin care familiile de acasă pot primi de la rudele plecate în străinătate bani direct în contul bancar mai repede, mai ieftin și mai sigur. TransferGo a fost fondat la Londra în 2012 și acum servește peste 73.000 de clienți. Serviciul operează exclusiv digital, iar banii sunt disponibili în contul beneficiarului în următoarea zi lucrătoare, în moneda locală, cu costuri minime (de exemplu: pentru cei care trimit bani din UK în România, comisionul e 99 penny pe tranzacție, iar pentru cei care trimit din România în străinătate, 9 lei pe tranzacție).

Dau primul transfer de bani fără comision, așa că te invit să îți faci cont pe TransferGo.ro