Voluntariatul si dezvoltarea personala

Cu ocazia studiilor mele de comunicare, am scris un proiect ce conține considerații personale despre influența voluntariatului asupra dezvoltării personale. Nu pun de obicei pe blog lucrări de la facultate, însă, de data asta, am zis că e păcat să îl las să se prăfuiască într-un dosar de grupă.

Situația tânărului student în contextul sistemului educațional din România

Trebuie, înainte de a analiza impactul activității de voluntariat asupra dezvoltării personale, să contextualizăm realitatea studentului, respectiv a tânărului proaspăt absolvent de liceu, moment în care consider că ar trebui, cel târziu, început ciclul de dezvoltare personală conștientă. Acest tânăr este proaspăt ieșit dintr-un mediu hipercompetitiv artificial, bazat pe recunoașterea unor abilități de reproducere și conformare, care nu au nimic de-a face cu creativitatea și inovația de care va avea nevoie mai târziu, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.

Pe de altă parte, timp de 12 ani, în afara discuțiilor cu alți tineri de vârsta lui și câteva intervenții ale părinților(în cazurile fericite), tânărul nu a avut la dispoziție mai mult de 12-13 ore(având în vedere că sunt 8 luni de școală pe an, o oră de dirigenție pe săptămână și 30 de elevi în clasă, rezultă cifra de mai sus) dedicate în care să poată să își contureze dezvoltarea personală. Din acest motiv, mare parte din dezvoltarea personală se realizează prin influențe externe, inconștient, deci necontrolat și complet neeficient.

Obstacolele în dezvoltarea personală

Cele mai mari două obstacole în calea dezvoltării personale a tânărului, în particular, și a individului, în general, sunt neconștientizarea procesului și lipsa unui cadru structurat care să încurajeze evoluția. Continue reading Voluntariatul si dezvoltarea personala

Nokia Developer Day, Forum Antreprenor360, lansare BitDefender 2011 și dezbatere BateȘaua

Toamna mereu se organizează foarte multe evenimente în paralel. De cele mai multe ori, nu toate ți se adresează, însă ai vrea să vezi măcar despre ce se discută la întâlnirile la care nu poți să ajungi. Acum ceva timp am descoperit Widget-urile de Twitter și faptul că pot să le pun în paralel pe blog.

Așa poți să urmărești 1-2-3 conferințe în paralel, fără măcar să fii acolo. Bine, condiția e ca organizatorii să fi invitat 3-4 twitteriști mai răsăriți, care să acopere cam tot ceea ce se discută acolo.

Lăsând introducerea la o parte, azi se întâmplă Nokia Developer Day, la Marriot și Forum Antreprenor360 la Howard Johnson. Sunt convins că măcar o parte din cei care participa la evenimentul Nokia(agenda) ar vrea să știe ce se întâmplă la Forumul Antreprenor360(agenda)

Din păcate, nici unul dintre evenimente nu e urmărit live, nici pe bloguri, nici pe Twitter

Despre evenimente:

Nokia Developer Day Romania

22 September 2010

Nokia entered a new era in mobility, combining state of the art devices, platforms, services and cross platform technologies to enable customers to have superior experiences and developers the power to be creative. OVi Store, the distribution channel for Nokia device users is also gaining momentum. Join us, listen, learn and interact with our experts on business and technology topics around mobile application development and distribution.

BizCampus Network te invita miercuri, 22 septembrie la seria de conferinte Antreprenor360, la Howard Johnson Hotel pentru a oferi raspunsurile si incurajarile necesare pentru aceasta perioada.

Ziua dedicata Antreprenoriatului isi propune sa aduca in prim plan vulnerabilitatile domeniului in contextul economic actual si totodata sa foloseasca flexibilitatea acestuia ca atu in aplicarea de noi strategii.

p.s. în afară de asta se mai întâmplă azi lansarea BitDefender 2011 și o dezbatere BateȘaua, că tot e ziua fără mașini azi.

Dezbatere interesanta despre training

debate-tudeAzi am descoperit pe Twitter o mică dezbatere între Andrei Pleșu și Adi Florea, despre trining, terminologii, utilitate. Discuția a pornit de la articolul scris de dl. Pleșu în Dilema Veche.

Să nu ne speriem de cuvinte! Training e uşor de tradus pe româneşte. Înseamnă ori „a dresa“ (un animal), ori „a antrena“ (un sportiv), ori „a pregăti“ (un copil sau un adult) pentru o anumită activitate sau profesiune; pe scurt, „a educa“, „a forma“, „a modela“.

continuarea

Nu citi încă primul articol. Adi Florea, trainerul anului, a răspuns, punctând foarte bine faptul că trainingul nu e pedagogie, nu e ca la școală și de aceea are atât de mult succes, în comparație cu universitățile, în dezvoltarea unor abilități și competențe vs. inocularea unor texte.

La a treia lectura am simtit nevoia de a analiza textul bucata cu bucata, pt a ma sigura ca inteleg bine si nu ma las dus de emotie atunci cand este atacata breasla mea… Iata la ce concluzii am ajuns:

* Nu ne este frica de cuvinte, domnule Plesu, dar va scapa adevaratul inteles al cuvantului training.

continuarea

Nu am de gând să concluzionez în vreun fel intervențiile de mai sus, ci vreau să punctez cât de util și la îndemână este un blog, în momentul în care ai nevoie de un spațiu de dezbatere(altul decât în comentariile de pe terenul criticului).

Nu #dezbatere – neanaliza de hashtag

geoana+basescu_b

sursa foto

Îmi trimisese aseara Ioana un tweet – să fac analiza de hashtag la #dezbatere pe Twitter. Asta pentru că nu am participat activ la ea, nu m-am uitat la televizor la dezbatere, nu am citit despre dezbatere pe Twitter, eram într-o ședință mai interesantă decât dezbaterea asta.

Întreadevăr, hashtagul a bătut toate recordurile de audiență pe Twitter, cu cele peste 6500 de mesaje și faptul că #dezbatere a ajuns trending topic pe Twitter. S-au făcut și sondaje, cu twitterimea. S-au înjurat, s-a exclamat, au fost oameni dezamăgiți.

Motivele pentru care nu vreau să fac analiza detaliată a acestu hashtag sunt următoarele:

  1. A fost puternic politizată – nu putea să fie altfel 🙂 Continue reading Nu #dezbatere – neanaliza de hashtag