N-am mai scris un articol de vacanță de o grămadă de vreme, așa că Elveția asta a picat la fix. Nu de alta, dar pe 28 e ziua mea și mi-am făcut un cadou. De vineri noapte am fost pe tărâmuri în mijlocul, dar în afara UE, în țara în care totul e cum nu se poate mai diferit decât în România.
De la faptul că trenurile, autobuzele (și orice altceva care are un calendar de respectat) ajung la timp, până la modul în care (nu) se distrează. Bine, cu excepția cazurilor în care se sinucide cineva pe linia de tren sau e vreo inundație, moment în care ești deviat și faci cu 20 de minute în plus, cum am pățit eu în drum spre Berna, unde aveam ca țintă Tanz dich frei, o petrecere – protest din noaptea de sâmbătă spre duminică. Acolo mii de tineri (beți) protestează împotriva faptului că se închid cluburile din cauza reclamațiilor primite de la vecini. Nu-s multe, așa că e cu atât mai dureros.
Înainte însă am dat câteva ture prin Berna, un oraș cam cât Baia Mare, dar cu un centru vechi destul de mare și bine conservat și pus în valoare (deh, peste tot erau sponsorizări, investiții, donații), unde ce mi-a plăcut cel mai mult a fost spațiul în care își țineau urșii, simbol local. Am mai văzut câteva cafenele simpatice (una din ele în casa lui Einstein), după care am ieșit noaptea pe străzi să vedem cum se distrează oamenii ăștia. Cred că au apărut câteva articole despre cum s-au bătut vreo 40-50 de indivizi cu poliția și au spart geamuri, de a fost nevoie să dea cu gaz lacriomogen să îi calmeze (făcând petrecere imposibilă pentru martori). Ce a fost interesant: lumea se uita la ”bătălie” ca la spectacol, filma, făcea poze, iar ăștia turbulenți se chinuiau să arunce cu chestii în poliție. În fine, n-a fost prea fun, așa că ne-am retras într-o cramă renovată din banii donatorilor locali, unde am și încheiat seara. Duminică, însă, am luat Elveția cu SBB-ul (the only way to travel) și am ajuns prin Fribourg, la Maison Cailler (awesome chocolate), prin Gruyere, la o fabrică de brânză unde ne-am cinstit cu fondue și la castelul din Gruyere, unde am dat peste mai multe tipuri de artă și influențe, deși cetatea arată ca Rosenau-ul nostru.
Luni m-am dat prin Zurich, o capitală economică a Elveției, unde am văzut (notabil) lacul, universitatea, un funicular care urcă pe deal, vreo două parcuri, un român (credem noi) acordeonist pe faleză, câteva terase și sediul poliției (foarte fain, dar trebuie mers cu un localnic). E un oraș extrem de liniștit prin comparație cu restul marilor metropole pe care le-am mai văzut.
Nu-s eu mare povestitor de aventuri prin călătorii, așa că mă opresc aici, a fost foarte fain. Trebuie să rămân recunoscător Oanei Pascu, ghidul meu prin Elveția, care știe bine ce face, mi-a arătat maximul posibil în 3 zile și care are un viitor foarte luminos în turism (ori la noi, ori p-afară).
Vă las la final cu niște poze (mai multe am pus pe Facebook și o să mai pun, le vedeți dacă suntem prieteni).
