ROI-ul excursiilor cu bloggeri

Dragă client de servicii de comunicare online/social media,

Nu știu dacă agenția sau consultantul tău ți-a spus asta, dar fiecare campanie online pe care o faci trebuie să aibă o contribuție la Return On Investment-ul rezultat din eforturile și bugetele de comunicare alocate de către firma ta.

Mai mult, el/ea trebuie să îți spună cum se cuantifică această investiție, cum se măsoară, atât prin instrumente interne, cât și prin cele externe. Dacă nu ai mecanisme interne de măsurare, trebuie să te ajute să le implementezi (extra cost, evident, dar necesar și util pe viitor – do it once, use it forever).

După ce a făcut toate astea, trebuie să te ajute să maximizezi investiția pe care ai făcut-o în acea activitate. O să iau drept exemplu o excursie cu bloggeri, așa cum am scris și în titlu, fiind cel mai hulit exemplu în diverse cercuri non-blogosferice.

Exemplu: Se dă o excursie cu bloggeri – la munte, la mare, în Austria, unde o fi. Practic compania/companiile organizatoare plătesc cazare, transport, masă, minibar + cel puțin o experiență mișto acolo unde îi duc și primesc cel puțin X articole de la bloggerii respectivi.

Probabil că majoritatea campaniilor se opresc aici. Eu sunt de părere că nu ar trebui să fie așa.

Ce mi se pare că lipsește:

1. O legătură directă cu business-ul omului care a dat banii. De exemplu:

Câți clienți au venit la hotelul X ca urmare a campaniei?

Câți au venit în magazin pentru că au auzit de produsul Y de la bloggerii din excursie?

Câți au intrat în showroom-ul brandului Z de mașini ca urmare a campaniei respective?

2. O utilizare creativă a materialelor rezultate din excursia cu bloggeri. De exemplu:

Ce a făcut agenția/clientul cu pozele și filmările?

Care a fost ROI-ul acestor activități?

Știu, sunt un scâțar, n-am mai fost invitat în excursii, mă pierd în detalii. Totuși, la final de an, când se trag liniile în companiile X, Y și Z, s-ar putea să nu mai bage bani niciodată în bloguri, dacă nu le este evident ce beneficiu (de business, nu reach/articole sau mai știu eu ce) au avut ca urmare a investițiilor.

Pentru detalii, folosiți cu încredere pagina de Contact, ofer consultanță pe tema asta.