Țeapă pe Facebook cu Bucur Cosmin

experts puzzleÎncă un articol despre cum poți să te ferești de țepe, despre cum se cumpără fani și ce consecințe are acțiunea asta asupra activității brandului pe Facebook. De data asta vorbim de alt tânăr care vinde fani la ofertă. Ce relevanță pentru brand, ce ROI?

Cititori, faceți cunoștință cu Bucur Cosmin.

Buna ziua,

Vindem like-uri pe Facebook la urmatoarele preturi:
8 euro / 500 like-uri
15 euro / 1000 like-uri
55 euro / 5000 like-uri
100 euro / 10.000 like-uri
(fani reali si activi din Romania)

Cateva dintre miile de beneficii pe care vi le aduc un numar mare de
like-uri (fani) pe pagina dumneavoastra de Facebook:
– obtineti noi parteneri si clienti mult mai usor;
– creste foarte multe brand awareness pentru firma dumneavoastra;
– va salveaza o multime de bani si de timp;
– multiplicarea credibilitatii companiei dumneavoastra in fata partenerilor si clientilor;
– multiplicarea valorii si imaginii afacerii dumneavoastra.

Asteptam un raspuns din partea dumneavoastra !

Va multumim !

Cu stima,
Cosmin-Alin Bucur

Aceeași concluzie, o să te trezești cu o pagină cu 10.000 de fani și talking about this 10, deci engagement maxim. În plus, roboțeii și conturile false nu cumpără produse.

Dacă mai știți din ăștia pe net, hai să îi dăm în public. Ochii mari, internetul e plin de deștepți.

p.s. citiți și articolul despre celălalt comerciant de fani.

(sursa foto)

Țeapă pe Facebook cu Lupencea Alexandru Lucian

Acum ceva vreme scriam despre cum poți să te ferești de țepe, despre cum se cumpără fani și ce consecințe are acțiunea asta asupra activității brandului pe Facebook.

Dacă Prigoană a înțeles în primăvară că nu trebuia să cumpere fani din India, antreprenorii români nu obosesc în a face spam cu ofertele lor, de data asta, localizate. Poate, poate cade vreun expert social media în plasă.

Astăzi îl prezint pe un tânăr care vinde fani la ofertă. Ce relevanță pentru brand, ce ROI?

Priviți mai jos oferta de conturi false/roboței:

Lupencea Alexandru Lucian

Publicitate Prin Facebook.
Oferta pachete fani FaceBook.

1000 Fani — 15 Euro.
2000 Fani — 30 Euro.
3000 Fani — 45 Euro.
4000 Fani — 60 Euro.
5000 Fani — 70 Euro. Reducere 5 Euro.
6000 Fani — 90 Euro.
7000 Fani — 105 Euro.
8000 Fani — 120 Euro.
9000 Fani — 135 Ero.
10000 Fani — 140 Euro. Reducere 10 Euro.

50.000 Fani — 600 Euro Reducere 100 Euro.

Singurul element de geo-target din acest pachet este Tara(Ro).Pentru geo-

target referitor la varsta si sex (fara oras) va vom prezenta alt pachet la

cererea Dvs.
Daca aveti alte intrebari trimiteti mail la: ….

La un calcul simplu, aflăm că ne poate oferi 1 fan cu 1,2 cenți, iar dacă zici că CPC-ul mediu pe Facebook a ajuns să treacă de 10-15 cenți (targetat larg), o să vorbească de concursuri, virale, alea-alea. La final, o să te trezești cu o pagină cu 51.000 de fani și talking about this 10, deci engagement maxim.

Dacă mai știți din ăștia pe net, hai să îi dăm în public. Ochii mari, internetul e plin de deștepți.

(sursa foto)

S-a dus dracului afacerea cu cumpăratul de fani

Una din părțile bune ale Timeline-ului este că poți să vezi foarte clar dacă o pagină are un număr de fani pe bune sau dacă i-a cumpărat din ceva țară asiatică(tot sunt buni ei la produs orice ieftin și în cantități mari).

Dacă scrii în address bar:

FACEBOOK.COM/<adresa.pagina>/likes

apare imediat cel mai popular oraș din care provin fanii tăi.

Cel care s-a ars public primul din cauza asta este candidatul Prigoană, prins cu Bangladeshul pe pagină. Nu prea ai cum să crești într-o singură zi cu 10.000 de fani, așa cum a făcut el, fără un megaconcurs sau un viral extraordinar. Deci nu numai că a aruncat banii pe fani din asia, s-a ales și cu niște PR negativ prin presă, că doar suntem deja în campanie electorală.

Sunt curios dacă ați mai văzut alte creșteri ciudate în top în ultima vreme. Dacă da, poate ar trebui să vă uitați ce fani a câștigat pagina respectivă, din ce țară sunt majoritatea. (aviz clienților, să nu cumva să vă tragă țeapă agenția)

Alte exemple din top:

Doar Inna, Alexandra Stan și Akcent au cei mai mulți fani de afară – primele două plăcând extrem de mult turcilor(doh) și ultimii fiind populari în Pakistan(wtf? au concerte multe p-acolo).

Pro TV, Kiss FM, Creative Monkeyz, Bancuri, Lidl, Proiectul Roșia Montană sau Radio Zu au majoritatea fanilor din București.

Deci s-a dus dracului afacerea asta cu cumpăratul aiurea de fani. Vorba aia, dacă marketerul e prost, măcar sistemul să îl pedepsească. Data viitoare când auziți pe cineva că vă promite 10.000 de fani peste noapte cu 50-70 Euro, mai bine ziceți un ”nu, mulțumesc”.

Pagina Pro Tv a strans 175.000 de fani peste noapte

Azi am intrat pe Facebrands și am luat un pic topul la ochi, după ce am văzut o intrare surpriză în primele 20 de pagini din România. Pro Tv a reușit să strângă nici mai mult, nici mai puțin decât 175.000 de fani în ultimele 24 de ore.

Inițial m-am gândit că au ceva concurs cu superpremii, plus o campanie de Ads foarte bine făcută, însă activitatea de pe Wall/Pagină nu indică nimic din valul de creștere pe care l-au înregistrat. Continue reading Pagina Pro Tv a strans 175.000 de fani peste noapte