Cum alegi un ONG studentesc prin social media

fungift
poza de la Fun gift

Ai ajuns student în București sau prin țară. Articolul ăsta se adresează mai mult celor din anul 1, dar nu îi exclude pe ceilalți. Povestesc din perspectiva anului 1 pentru că acela e din punctul meu de vedere anul potrivit pentru o mică aventură în ONG-uri/organizații studențești, ca alternativă la frecatul grav al mentei prin baruri, terase și cafenele.

Da, am fost și eu ONGist la un moment dat(vedeți tag-ul AIESEC), am fost în AIESEC București timp de aproape 3 ani(de prin 2006) și am învățat o grămadă de chestii – vedeți despre Titus și contul meu de linkedin pentru mai multe detalii.

Da, cred că e importată o experiență pe timpul facultății din următoarele motive:

  • te formează ca om, pentru că ai ocazia să lucrez mult cu alți oameni diferiți de tine
  • îți dezvolți pasiunile existente – prin practică multă
  • îți cauți și descoperi pasiuni noi – încerci chestii pe care altfel nu ai avea unde să le încerci la vârsta de 20 de ani
  • înveți să te organizezi și să duci lucrurile la capăt
  • înveți să organizezi și să conduci alți oameni
  • înveți să fii competitiv în mod plăcut
  • înveți ce e munca, dacă nu știi asta încă – și nu o spun în sensul ăla comunist, ci pe bune, înveți că trebuie să faci anumite chestii, chiar dacă nu țin direct de tine sau de job description-ul tău.
  • călătorești
  • cunoști oameni, creezi o rețea de contacte
  • te distrezi, că nu se poate fără.

Acum revenind la subiectul de față, pe vremea mea, prin 2006, când nici măcar Youtube nu era popular pe la noi și mai nimeni nu avea alt cont decât pe Hi5, folosit pentru socializare aiurea sau pus poze pe net, nu era foarte ușor să afli de ONG-urile studențești.

Se promovau prin facultăți cu postere și flyere în mod primar, iar site-ul avea 3-5 pagini în care îți explicau cam tern despre ce e vorba aproximativ. Se aplica pe formulare fizice, pe care le completai în fața sediului organizației.

De ceva vreme încoace s-au modernizat și s-au mutat pe net. Au și conturi de Facebook, Twitter, Bloguri, Website-uri mult mai complexe și mai clare. Am luat 4 organizații pentru început: AIESEC, VIP și ASER, fiindu-mi cel mai la îndemână să vorbesc despre ele. Lista nu e închisă, mai ales că sunt multe alte organizații mai de nișă, despre care personal nu știu foarte multe, dar care se potrivesc pentru anumite categorii de studenți: jurnalism, sociologie, electronică, constriucții, comunicare, design, arhitectură, etc…

Deci AIESEC București e de găsit pe :

Website – http://recruitment.aiesec.ro

Social Media – Twitter, Facebook, Vimeo, Youtube, Yahoo Groups

O prezență destul de completă – și mi-a fost foarte ușor să le găsesc pe toate, cu ajutorul linkurilor de pe site. Puteți să explorați profilurile de acolo și să vă faceți o idee despre organizație, dar și despre oamenii din ea(pentru că îi găsiți la admin-urile paginilor respective 🙂 )

Ultima zi de aplicare este 15 Octombrie.

————————————————

ASER, una din organizațiile mai răsărite din ASE

Website – http://www.aser.ro

Au blog – http://www.aser.ro/blog/, sunt pe Twitter, Facebook, Youtube

Dar le-am găsit muuult mai greu, nefiind centralizate sau măcar cross-linked ca să ajung ușor la ele. Interesante de explorat, though.

Data limită – 16 Octombrie

———————————————–

VIP, tot de prin ASE, dar deschisă la lume din alte univeristăți

Website – http://vipromania.ro

Blog – http://vipromania.ro/blog/, iar pe celelalte medii sociale – Twitter, Facebook, Youtube

Dată limită de aplicare – 21 Octombrie

———————————————-

S-au modernizat oamenii, acum nu mai trebuie să bați la ușă la ei ca să afli despre ce e vorba – you can Google it.

Voi în ce organizații aplicați/ați fost/iubiți/urâți 🙂 ? Hai să dezbatem un pic.

3 thoughts on “Cum alegi un ONG studentesc prin social media”

  1. Deja stii ca eu sunt in ASER. Intamplarea face ca astazi am scris si eu un articol despre recrutarea de anul acesta. M-am referit la ASER fiindca asta a fost alegerea mea in 2008 si asta as alege si acum. Dar, la urma urmei, important e ca fiecare student sa aleaga organizatia care i se potriveste lui.

  2. Corect, fiecare își alege ce i se potrivește – eu am vrut ceva mai mare, să încerc corporația 🙂 Așa mi-am dat seama că îmi place freelance-ul și mediul din firmele mici – pentru că erau prea multe reguli în structurile mai mari.

    Acum e la latitudinea fiecăruia să aleagă. Numai să nu folosească criterii de genul – mă duc la ăștia că au fete mai bune, că nu ajung nicăieri așa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *