Alice in Wonderland la IMAX – de vazut

Am fost aseară la IMAX 3D, la AFI Palace Cotroceni. Premiera e vineri, 5 Martie.

Dat fiind faptul că iar mi-a murit baza de date(sper să nu se mai repete, că imi omoară și mie mojo-ul de scris), abia acum am reușit să public.

Nu mai fusesem până acum la cinema de tip IMAX. Am trecut în schimb de mai multe ori pe la Multiplex-uri,, Movieplex-uri și alte cinema-uri 3D. Pot să spun că diferența dintre ele e foarte mare, în sensul în care IMAX îți dă impresia că te uiți efectiv printr-o fereastră, iar din când în când mai scoți capul pe geam și pătrunde filmul în sală. Am stat în rândul 10(sau 11, mă rog, penultimul), deci am putut să am o privire de ansamblu asupra filmului, pe care greu îmi vine să cred că poți să îl urmărești fără dureri de ceafă, dacă stai în primul rând.

Sonorizarea și imaginea sunt excelente.

Filmul ”Alice in Wonderland” este insiprat din povestea care am auzit-o majoritatea în copilărie, Alice în Țara minunilor – pe disc de vinil, pe casetă și pentru cei mai bătrâni, carte 🙂 Bine, linia scenariului a fost adaptată, în sensul în care e mult mai dinamică(filmul durează 1 oră și 40 de minute) și s-a pus mult accent pe momentele educative din film. Mie asta mi s-a părut cea mai faină parte a filmului, dincolo de superefectele speciale, sunet, 3D, dinamică, etc.

Nu o să analizez prestația actorilor – a fost mișto, dar nu mă pricep la actorie, așa că o să vorbesc despre mesaj și poveste mai mult, decât despre cât de bine a jucat Johnny Depp.

Du-te la film, dacă ai timp, spune prietenilor care au copii mici să meargă cu ei la ”Alice in Wonderland”, du-te tu cu copiii tăi la filmul ăsta. Mesajul cel mai fain pe care îl transmite este că nimic un e imposibil, dacă tu crezi cu adevărat asta. Tatăl lui Alice și, apoi Alice, spunea că ”crede în 6 lucruri imposibile înainte de micul dejun”. Țin foarte mult la ideea asta, pentru că trăim în secolul unui NU POT/NU SE POATE și alte lamentări similare, care ne împiedică să creștem, să fim mai buni.

Există un grup mic de oameni care cred în lucruri imposibile. Ei conduc lumea (nu, nu sunt politicienii, eventual o mică parte din ei 😀 ).

Mai jos am găsit unul din trailere – check it out.

Au mai scris despre film: Ionut Oprea, Raluxa, LamaieAlex Negrea, George Olteanu, pe noul blog Go4it.ro, Vitalie Cojocari, Hotcity.ro

3 thoughts on “Alice in Wonderland la IMAX – de vazut”

  1. aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa mergem in weekend!!!!!!!! de fiecare data cand ma uit la trailer am pielea de gaina!!! abia astept!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *