De conflictul ăsta îți dai seama abia după câțiva ani de experiență. Nu poți să scrii ceea ce faci pe blog, pentru că, de cele mai multe ori, te citește concurența sau ești legat la mâini de un contract de confidențialitate mai gros ca un DEX, deci poți să aduci mai multe prejudicii decât beneficii prin blog.
Dar cum faci totuși să scrii ceva pe subiecte legate de profesia ta, fără să îți afecteze business-ul sau clienții? Răspunsul cel mai simplu, dar în același timp, cel mai puțin generator de conținut este să scrii generalități și știri, să nu dai studii de caz sau nume și să stai în zona safe.
Dacă totuși vrei să scrii despre ceva concret, te apuci de proiecte personale – mai mici, fie pe bază de voluntariat, fie consultanță independentă, după caz, și îți tragi concluziile de acolo, scrii articole cu exemplele generate din acele proiecte. Când proiectele mici devin serioase, atunci te întorci la problema din premisă și începi să nu mai scrii despre ele. Ăla e momentul în care iar te apuci de proiecte noi sau treci la generalități.
Astea sunt motivele pentru care pentru un om de comunicare e greu să țină un blog despre comunicare. Nu doar oamenii din agenții, ci și cei de la client au problema asta.