Category: Marketing

Reach și Engagement – Măsurare în Content Marketing

Content_Marketing_Mix1-01La rugămintea lui Alin, am scris câteva rânduri pentru blogul lui despre starea ”industriei” de content marketing. Le redau mai jos.

Cred că întrebarea e prea avansată pentru stadiul în care se află marketingul în România. Să zici că o companie are strategie de content marketing e ca și cum ai vorbi de rachete spațiale în Evul Mediu. Bun, dacă ar fi să mă gândesc ipotetic, eu aș pune drept KPI pentru conținut: reach-ul și engagement-ul, adică numărul de oameni la care a ajuns și numărul de oameni pe care i-a și influențat să facă ceva (like, share, comentariu etc.). Dincolo de asta, poți să legi contentul cu marketing afiliat sau cu lead generation-ul tradițional din sales, dar deja nu mai e content marketing, ci e advertorial clasic.

Content marketing-ul ar trebui, din punctul meu de vedere, să fie în foarte mare armonie cu PR-ul, cu generarea de evenimente și cu social media strategy-ul (alte avioane, știu). E bun atunci când ai o poveste stufoasă, cărnoasă, pe care nu o poți spune într-un vizual și un slogan, într-un ad de 15 secunde sau un banner interstițial.

Dacă o să citiți și restul opiniilor pe subiect, o să vedeți că acest tip de marketing se măsoară prin două tipuri de indicatori: reach și engagement. Și că nu există foarte multă încredere că la nivel de companii există o înțelegere a fenomenului de Content Marketing.

Poate ar merita făcute niște conferințe, niște meetups sau niște mese rotunde în care să povestim de tipul ăsta de promo.

p.s. Și mai e o chestie, Content Marketing-ul nu e doar online, e și mobile, print sau TV. Keep that in mind.

(sursa foto)

Microexperiențele extraordinare construiesc un brand

aiesec branding

Primul meu training despre branding – pentru AIESEC Bucuresti

Aseară, la nici 24 de ore de la aterizarea pe Otopeni, m-am dus de am ținut un training pentru colegii mai mici din AIESEC, așa cum mi-aș fi dorit și eu să primesc atunci când eram de vârsta lor.

Le-am vorbit de micile interacțiuni și experiențe pe care le creează pentru stakeholderi și că fiecare dintre ei, respectiv fiecare element al muncii lor în departamentul de comunicare și nu numai, au impact în fluidul numit BRAND (asta pe lângă structuri și concepte uzuale de branding și comunicare).

Nu contează cât de puternică e organizația dacă:

  • faci flyere și postere, deși suntem în secolul 21 de multă vreme deja și lumea are smartphones și Facebook
  • ai greșeli în texte (atât de spelling, cât și de scriere)
  • conceptele, mesajele și discuțiile personale nu sunt excelente
  • evenimentele nu sunt organizate de la foarte bine în sus
  • site-ul nu are Search și e făcut rudimentar

…și așa mai departe. Fiecare lucru mic contează, altfel brandul se deteriorează și involuează.

Mai jos e prezentarea integrală în Prezi, primul meu experiment de acest gen. Într-o oră și jumătate am trecut prin toate.

Raport Technorati: site-ul e rege când vine vorba de încredere

Săptămâna trecută am pus mâna și am citit raportul Technorati pe 2013, fostul State of the Blogosphere, transformat într-un raport social media foarte interesant. Mai jos sunt câteva concluzii post-lectură și raportul integral.

  • majoritatea consumatorilor sunt influențați de site în procesul de cumpărare
  • Facebook a acaparat mare parte din social media, Youtube e singurul care îi face față
  • brandurile postează un pic prea mult pe rețelele de socializare
  • surprinzător e ca user-ii urmăresc brandurile pe Youtube, în mare măsură, ca să învețe despre produsele sau serviciile lor
  • Instagram e canalul cel mai folosit pentru cumpărături(?!). Ma întreb cum, oare? Linkuri în text, trimiteri spre site?
  • Dacă influencer-ii folosesc intens Facebook, pe unul din cele mai puternice canale, Youtube, doar 7% publică săptămânal  conținut. Mai mult, Youtube pare să genereze mai mult venit din efortul mic depus, comparativ cu Facebook sau Twitter
  • peste 70% din influencer-ii de afară nu fac mai mult de 5000 dolari pe an
  • tot ecommerce-ul, linkurile afiliate și dispaly-ul sunt cele mai importante și acceptate surse de venituri

Feel free to share.

Un studiu eBay arată că Search Engine Marketing nu contează în vânzări

PPCEaster2011Am dat ieri, din întâmplare, peste un studiu care schimbă total percepția asupra performance marketing-ului și asupra reclamelor Pay-Per-Click, cele livrate în fluxurile de căutări prin Google, Bing sau Yahoo!

Studiul e recent (6 Martie anul curent) și e semnat de Thomas Blake, Chris Nosko și Steven Tadelis, cercetători la eBay și Universitățile Chicago și Berkley. Concluziile cele mai interesante pe care le trag ei sunt:

  • Reclamele pe brand, pentru cei care dețin primul loc în căutări: apple, ebay, amazon etc., capturează din traficul organic pe care brandul oricum l-ar primi. Au demonstrat asta oprind ad-urile. Traficul s-a mutat de pe paid pe organic, cu pierderi nesemnificative. Rezultă bani economisiți.
  • Pentru reclamele non-brand (ebay a administrat reclame pentru 170 milioane de cuvinte cheie), impactul asupra vânzărilor a fost negativ, per ansamblu, clickurile venind de la consumatorii recurenți și nu de la noi lead-uri. Pe un calcul de cost-beneficiu, alte canale s-au dovedit mult mai performante, Search Engine Marketing-ul pe aceste cuvinte cheie fiind statistic irelevant
  • Cu toate că traficul pe site a scăzut, nu au observat scăderi în vânzări, împreună cu oprirea campaniilor de PPC pe search.

Deci atenție mare la sfaturil pe care le primiți de la specialiștii în PPC, că ar trebui să băgați mai mulți bani în Search Engine Marketing, că asta convertește, vinde, rupe. S-ar putea să fie mai simplu să construiți un sistem de management al comunicării cu clienții fideli (da, se poate folosi și social media pentru asta, respectiv email marketing) și să obțineți rezultate mult mai bune cu costuri mult mai mici.

4 ingrediente pentru Harlem Shake și alte asemenea virale

Nu-s expert în virale, dar am urmărit cu mare interes modul în care a evoluat noul fenomen, Harlem Shake. Pentru cei care nu l-au văzut încă, originalul e mai jos, cu doar 10 milioane de vizionări în 2 săptămâni:

Zic doar pentru că a avut extrem de multe preluări (atât la tv, cât și în alte video-uri). E un fenomen deja. De ce? Păi are câteva ingrediente destul de ușor izolabile:

  1. E surprinzător prin conținut – trecerea de la un stil de mișcări la altul
  2. E autoironic/ușor ridicol pentru cei care îl practică – în special prin costume
  3. E scurt
  4. E ușor de replicat – oricine poate să își pună o mască și să adune 4-5 prieteni cu care să se filmeze pe melodia din fundal, chiar și în sufragerie

Cine a câștigat din treaba asta?

Știți cine e responsabil pentru melodia din fundal? Baauer, un DJ care acum a ajuns nr. 1 în topuri și piesa lui e pe locul 2, ca vânzări, în iTunes, ca urmare a răspândirii dansului prin cele cam 40,000 de variante diferite existente pe Youtube.

Lecția pentru branduri?

Dincolo de cele 4 ingrediente de mai sus, oameni buni, asigurați-vă că există ceva ușor de cumpărat ca urmare a asocierii emoționale cu viralul – aici e melodia omului, în alte părți poate să fie o excursie, un pistol cu pastă corectoare, un deodorant de toaletă etc.

Digital toilet humor – Bref pe Youtube

Mi-a trecut azi prin fața ochilor o campanie foarte faină pe Youtube. N-ai zice că BREF, da, soluția aia pentru WC, e genul de brand care să încerce campanii curajoase de genul celei de mai jos.

Ce mi-a plăcut la ea:

  • E pe muzică, dar are și text, deci poate fi urmărită și de corporatiștii din cubicle
  • Stimulează trasul apei, care consumă mai repede produsul, deci crește vânzările
  • Asociază brandul cu o experiență plăcută #peWC

Targetul e, evident, femeia, cea care cumpără, de cele mai multe ori, odorizantul și dezinfectantul de toaletă. Great use of Youtube!

Strategia Virgin Media, WiFi si metroul londonez

Metroul londonez este un loc mai trist decât metroul bucureștean pentru că nu ai, de regulă, semnal, ceea ce înseamnă că nu poți să stai pe Facebook sau să te dai pe Twitter ca la noi. Sau să citești știrile ca omul.

Nu, acolo trebuie să ai la tine o carte, un e-reader sau să ai materiale descărcate pe telefon pe care să le citești, lucru care poate să fie de multe ori peste mână. Am constatat lucrul ăsta în cele doar câteva ocazii în care am fost în Londra în ultimele 5 luni. Problema e că n-am fost singurul care a observat neajunsul ăsta. Nu, nu e vorba de companiile de telecom și nu, nu au băgat semnal între timp.

Virgin Media (parte a grupului Virgin, care își are originea în mâinile lui Richard Branson) a instalat multe, multe hotspot-uri în stațiile de metrou din capitala UK-ului și le-a lăsat Free. Îți făceai un cont și aveai net când se oprea trenul în stație (ceea ce la ei e suficient de des ca să dai un refresh, un click pe un articol nou sau un comment bine scris).

Toate bune și frumoase până la finalul lunii ăsteia, când expiră gratuitatea. Ne-au anunțat deja că, odată cu 1 Februarie, singurii care vor avea acces la WiFi vor fi cei care își iau un abonament de la providerii de GSM sau care își cumpără pachetele Virgin Media. Mișto, nu? După ce vreo două luni m-am obișnuit cu netul la metrou, acum îmi vine foarte greu să cred că nu o să îmi cumpăr măcar cea mai mică variantă de net, având în vedere că n-am chef să dau 100 euro pe roaming.

Aflăm de pe The Next Web și despre prețuri, în sistem pay-as-you-go:

  • Daily: £2
  • Weekly: £5
  • Monthly: £15

Strategia asta seamănă un pic cu cea a dealerilor de droguri. Încerci întâi un pic pe gratis, apoi devii dependent și cumperi. I say: great marketing!

Merci ar trebui să își schimbe tema din reclamă

De sărbători, Merci a pompat puternic reclame pe TV, mizând să crească vânzările. Treaba asta nu e rea, prinde bine la volum și dă poporului o idee de cadou. Problema e că, din lipsă de altceva, au folosit același jingle ca acum câțiva ani, produs în colaborare cu defuncta Mălina Olinescu.

 

Malina Olinescu – Merci (comercial)

Asculta mai multe audio pop

Oare agenția lor și tovarășii de la marketing nu știu că se asociază cu o artistă care s-a sinucis? Și nici nu e nouă povestea.

#Numazic

Ar merge măcar un voiceover nou, care nici nu e așa de scump. Poate o sa fie un 2013 mai creativ dacă le mai atragem atenția celor înghețați în trecut, blocați într-o inerție de neînțeles

Evitați Mr. Bricolage

Nu-mi face plăcere să scriu articole de genul ăsta, am mai spus-o și în alte rânduri, dar cred că e necesar ca brandurile să știe și de genul ăsta de feedback.

Povestea mea cu Mr. Bricolage (cel din Vitan) a fost una destul de rece și distantă, rar întâlnindu-ni-se drumurile până ieri, când am asistat la, probabil ultima interacțiune cu ei în magazin. Totul a început cu un set de beculețe de Crăciun cumpărate pe culoarea greșită pe care am vrut să le returnăm. Având în vedere că trăim în secolul 21, pot să presupun cu succes (de cele mai multe ori) că există și o gestiune electronizată și nu trebuie să vin obligatoriu(sic!) cu bonul de casă, cu atât mai mult în forma lui originală și neîntinată de un copiator malefic. Mai mult, dacă vin cu bonul de casă, pot să vin și cu o copie, în cazul în care, spre exemplu, bonul a ajuns la contabilitate, cu factura aferentă. O mai făcusem de atâtea ori la Cora, Bicostore, Carrefour etc.

Dar nu, la ei a fost mai strict – nu poți returna produse decât dacă vii cu bonul de casă în original. Ciudat, ați zice, că toți ceilalți acceptă și soluții de mijloc și Mr. Bricolage nu. Ei, eu spun că în spatele acestui refuz stă o minte foarte rău-voitoare la adresa clientului. Legea spune că ai dreptul să returnezi produsele achiziționate în termen de 30 de zile, dacă prezinți dovada achiziției și produsul e în stare bună, respectiv are și ambalajul original. Ce nu spune legea este numărul și tipul documentelor pe care comerciantul de poate solicita la retur. Profitând de această larghețe în exprimare, Mr. Bricolage au decis, dacă tot nu pot să refuze retururile, măcar să facă procesul mai anevoios, cerând chitanța aia nenorocită în original. Ce să mai, o metodă numai bună să reducă pierderile din retururi și să crească profiturile.

Colac peste pupăză, tanti alea de la informații clienți s-au purtat destul de neprietenos cu noi, după ce, evident, a trebuit să așteptăm câteva minute ca să vine șefa de magazin. Le-am urat succes în business, să se spele pe cap de cei 24 de lei cât valorează becurile și le-am zis că nu mai calc pe la ei.

Știu că Daniela și Raluca ar mai avea câteva lucruri de zis, însă, poate, le împiedică deontoligii care susțin că nu e bine să dai în branduri pe blog. Nu dă bine să muști mâna care îți dă de mâncare (sic! x2).

(sursa foto)

Frica de necunoscut: cookies și parlamentarii europeni

De când cu expansiunea internetului, autoritățile de toate calibrele sunt din ce în ce mai preocupate de tema protecției datelor cu caracter personal. Da, e o temă pe care marketerii și PR-iștii online ar trebui să o stăpânească – e acel terms of service pe care nu-l prea citește nimeni, dar care te poate scăpa de procese costisitoare și clienți supărați.

Ce vor parlamentarii europeni?

Pe scurt, vor să restricționeze modul în care se colectează datele despre utilizatori și să îi anunțe de faptul că un site plantează cookie-uri la ei pe calculator. Datele astea se numesc pseudoanonime, pentru că nu îți iau nume, prenume, mail sau mai știu eu ce date direct identificabile, ci colectează date despre consumul de internet – cât stai, pe unde stai, de câte ori, cât vizitezi de des paginile colectorului, ale concurenței etc. – depinde fiecare ce are de aflat. Problema e ca parlamentarii europeni vor să ia pâinea de la gura marketerilor, luându-le posibilitatea să segmenteze publicurile țintă – ne întorc în anii ’90.

Ce vrea IAB Europe?

și aș completa eu…marea majoritate a companiilor care lucrează cu internetul într-un fel sau altul. Vor să păstreze, pe cât posibil, modul de lucru actual, cu ajutorul cookie-urilor, pentru că acesta e, totuși, cel mai mare avantaj competitiv al online-ului în fața TV-ului.

Evident că sunt de partea IAB + industria de online vs. parlamentari, nu doar din motive strict profesionale (vezi explicațiile de mai sus), ci și din convingerea că parlamentarii europeni, în marea lor majoritate, nu înțeleg foarte bine sistemul prin care se colectează și utilizează aceste date prin cookies și, de aceea, le consideră greu de controlat și, prin urmare, periculoase. Logic, orice lucru periculos în ochii lor trebuie reglementat strict, în sensul interzicerii sau restricționării.

Nu-i păcat ca o întreagă industrie să atârne de niște reglementări făcute de niște oameni care nu înțeleg un fenomen? Eu susțin demersurile IAB în sensul clarificării legislației propuse și al păstrării accesului la date despre comportamentul anonim al utilizatorului de internet.

Cine știe, poate mâine ne trezim cu butonul de LIKE interzis

(sursa foto)