Analizează-ți urmăritorii de pe Twitter cu Followerwonk

influence

Deși #twitterepemoarte, m-am jucat ieri și azi cu un tool foarte mișto, prin care poți să îți analizezi atât urmăritorii, cât și pe cei pe care îi urmărești, ca să vezi ce audiență reală ai, respectiv dacă nu trebuie să faci curat prin following.

Softul oferă și mai multe date dacă plătești pentru cont, dar nu despre asta e vorba.

Am aflat că:

  • doar 2% din urmăritorii mei au social authority mai mare decât mine
  • peste 60% nu și-au definit sexul în profil
  • peste 25% din urmăritorii mei au peste 500 de urmăritori de-ai lor
  • aproximativ 44% in urmăritori au conturi mai vechi de 3 ani
  • 22% din urmăritori au twitterit în ultimele 24 de ore, iar cam jumătate din ei au dat cel puțin un mesaj luna asta
  • sunt cel mai activ între 10 și 15:00 (EET)
  • și vorbesc despre social media, online, marketing, web, bloggeri, business și management.

Poți analiza date și pentru cei pe care îi urmărești, respectiv să compari alte conturi, dar nah, #twitterepemoarte.

Ce se întâmplă în industria de online?

În ultimele săptămâni am văzut un număr îngrijorător de oameni care își caută un loc de muncă – online related.

Treaba asta nu poate să însemne decât că nu mai există așa de multe agenții care sunt dispuse să dea banii pe juniori/mid-levels și țin la salariu. Ianuarie e o lună notorie pentru cash-flow-ul negativ, așa că probabil va mai continua valul până pe la mijlocul lui Februarie, cel puțin.

Ce ar trebui să știe toți căutătorii de job: angajatorul caută REZULTATE și potențial APORT la BUSINESS, nu responsabilități și conturi administrate.

Plus, am auzit că se caută programatori, inclusiv juniori, nu social media whatever-i, pentru că e plină căsuța de email cu CV-uri de genul ăsta.

Dar, una peste alta, cine are niște insighturi din agenții? Se întâmplă ceva? Nu mai au bani clienții?

Sau pur și simplu internauții căutători de joburi au descoperit blogurile ca vehicule de promovare?

(sursa foto)

Instagramvertising – trend pentru 2013

Chiar dacă nu am inclus Instagram în predicțiile inițiale pentru 2013, faptul că au dat drumul statisticilor în mod public e semn că vor să introducă primele metode de monetizare pentru o platformă ce a crescut frumos, a fost înghițită de Facebook și acum trebuie să producă.

Cu toate că au fost victimele unui atac de PR foarte bine orchestrat și bazat pe un ToS ambiguu, nu și-au pierdut din suflu. Au cam 90 milioane de useri activi/lună care urcă 40 milioane de poze și împart 8500 de like-uri pe secundă. Nu-i rău, doar că trebuie să îi pună la produs, să nu scadă return-ul investitorilor flămânzi.

Astfel, adaug la trenduri pe 2013 și apariția Instagramvertising-ului. El s-ar putea traduce în:

  • promoted photos – direct în stream, de la branduri, nu de la useri
  • sponsored likes – dacă ai dat like unei poze cu apă, aplicația îți recomandă ”why not like (insert photo here)” cu o apă minerală sau cu turism la cascade/mare/lacuri
  • sponsored profiles – dacă ai dat follow cuiva care are niște interese comune cu un brand, instagram îți recomandă să urmăreși și brandul respectiv

Doar au acces la Facebook Graph Search și aș fi dezamăgit să nu văd implementată măcar una din cele 3 variante pe care le-am listat mai sus.

Părinți, copii, șantaj emoțional și Facebook

Pe vremuri, îmi puneam părinții să facă diverse chestii pentru mine, copil fiind, dacă, de exemplu, luam media 10 la matematică (din clasa a  4-a chestiunea asta n-a mai fost așa de simplă). Așa am primit primul snowboard, în liceu.

Ei, p-atunci n-aveam Facebook și 10-le la matematică era echivalentul celor 1.000.000 de like-uri pe care au crezut părinții fetelor din poza de mai jos că le pot pune în calea dorințelor lor de a adopta un câine.

Dar s-au înșelat și ambiția lor, precum și trendul de social care plutește în internetosferă, au făcut ca poza să strângă peste 1,8 milioane de like 2,5 milioane de like-uri și încă nu s-a oprit. Cu o asemenea performanță, ar putea deveni social media experts din moment în moment. Senzațional! 🙂

Altă poveste, mult mai stupidă, ce-i drept, dar similară – Megatron și milionul de likeuri.

Niște știri interesante de la Butterfly Media Group

Acum ceva vreme descopeream un nou blog de agenție. Se pare că, spre deosebire de mulți alții, s-au ținut de el și dau știri interesante despre social media și o fac săptămânal.

De data asta vorbesc de spam prin Promoted posts, ROI, de inutilitatea SEO, despre faptul că Facebook a început să șteargă cover photos care nu-s conforme cu termenii și condițiile rețelei. Lucruri de citit, din punctul meu de vedere.

Mai multe aici.

 

Pro si contra pagini globale pe Facebook

Trecerea KitKat de la pagină locală la pagină globală, cu toți fanii la un loc, ca să zic așa, și cu postări individualizate pe țară/limbă a stârnit azi mari dezbateri în online. Inițial, pe Facebrands, ai fi putut zice că au cumpărat 10 milioane de fani și că de aia au ajuns în topul paginilor din România.

Am mai scris de ce e o greșeală să aduni toate ouăle în același coș.

În plus față de ce ziceam atunci, ar mai fi câteva lucruri de punctat. În primul rând, e greu de categorisit în țară, având în vedere că e redirect spre pagina de global localizată(sic!). Tot 110.000 de fani din RO are, iar Facebook își omoară încet-încet momelile pe care le folosea pentru a genera spending de ad-uri. Nu, nu o să plătesc din nou ca să iau legătura cu fanii. Mai bine dau bani pe conținut.

Mai rău e că o să fie mai greu de calculat impactul social media în business-ul brandului (pe țară și regiune, ca doar acolo se fac și se desfac bugetele de publicitate online în companiile normale, nu de la centru, că așa vrea vreun CMO atotcunoscător), și mai greu de optimizat, iar agentiile și Facebook o să justifice și mai greu investiția în PR și advertising online prin acest prea-minunat și prea-utilizat canal.

Deci LIKE și SHARE, vă rog. Poate are cineva și argumente PRO. Eu n-am găsit. Și să nu începem placa aia cu comunități globale pentru că oricum comunici localizat.

Stiri saptamanale despre Social Media

Dacă anul trecut erau rare ocaziile în care vedeam știrile de afară despre social media și comunicare online pe blogurile de la noi, de ceva vreme încoace, au început să apară și bloguri de agenții care iau în serios rolul de educare a clientului și a utilizatorului de social media (fie el educat sau nu).

Agenția Butterfly Media Group scrie săptămânal, începând de azi, un scurt rezumat pentru principalele știri din ultimele 7 zile. Prin secțiunea asta, cititorii lor își pot crea o imagine de ansamblu asupra noutăților și inovațiilor dintr-o piață foarte volatilă. Nu de puține ori apar tool-uri noi, Facebook, Twitter, Linkedin, Pinterest sau Instagram mai fac câte o modificare, deci merită să fim la curent, mai ales dacă lucrăm în domeniu.

Citiți aici știri din coconul online. Sunt deschiși la sugestii, așa că nu ezitați să comentați/lăsați știri pe care le considerați relevante.

Paginile globale de brand pe Facebook – o greseala

Nu trece luna fără o găselniță a Facebook și nu zic asta în sensul cel mai bun. Dacă Timeline, până la urmă, e o chestiune destul de bună, cel puțin în privința online stalking-ului și al prezenței brandurilor (care a devenit mai colorată), treaba asta cu paginile globale de brand e o mână pierzătoare.

Nu e pierzătoare doar din perspectiva comunicării pe canalul de socializare a brandurilor respective, cât din punct de vedere al veniturilor generate de Ads, această majoră și disporporționată sursă de venituri a companiei cu cel mai prost IPO din IT din ultima vreme.

De ce zic asta? Păi brandurile mari, odată văzându-se cu sute de mii, dacă nu milioane de fani, nu o să mai verifice cu aceeași rigurozitate faptul că au reach de 1% în țara România și de 10 % în țara Statele Unite, iar comunicarea lor cu restul consumatorilor din România va avea de suferit, ea putând să nu se întâmple niciodată.

Mai e apoi problema comunicării și așezării strategiei de conținut internațional – cum coordonezi 100 de agenții să posteze pe aceeași pagină? Dacă userii din țara ta nu și-au setat cum trebuie profilurile, ce te faci? Văd alt content. În fine, prevăd haos în următoarele luni, pe măsură ce paginile globale vor fi implementate.

Nu, nu vor convinge brandurile să renunțe la site-uri și să treacă integral pe Facebook.

Premiu international: campania de PR pentru exploatarea aurului de la Rosia Montana

Campania „Transparency is Gold”, semnată de The Practice, a fost realizată pentru Roşia Montană Gold Corporation şi a fost premiată la categoria Issue Management. Campania a reprezentat un demers lung şi amplu de informare a blogosferei românești cu privire la proiectul minier. Din analizele realizate cu şase luni înaintea campaniei, pe timpul și cu șase luni după campanie, au reieșit rezultate pozitive indiscutabile în ce priveşte indicatorii de comunicare. Campania a fost de altfel premiată cu aur la competiţia locală, Romanian PR Award, nominalizată la European Excellence Awards, şi premiată cu aur la EMEA SABRE Awards.

(de aici)

Da, trei premii până acum, dintre care două internaționale și unul național. Așa se fac campanii pe bloguri. Mulțumesc tuturor bloggerilor care au fost alături de noi și agenției The Practice pentru implicare și profesionalism.

Later edit: și apariția din IqAds.ro ne onorează.


(sursa foto)

Mic fail marca Gândul.info

Acum câteva minute a apărut pe Facebook, din partea paginii Gândul.info, următoarea postare:

(aici, deși probabil că o vor șterge).

Linkul de bit.ly, probabil făcut în viteză, duce spre un document intern foarte util pentru oricine care vrea să vadă modul în care se organizează Mediafax Group din punct de vedere al conținutului.

Frumoasă treabă, aviz responsabililor de social media din toate companiile. Nu publicați niciun material fără să fi verificat în prealabil linkul pe care îl menționați în mesaj. Știu, e brainless, dar te scutește de bătăi de cap după aceea, prin birourile șefilor.