Post

Academia, vodca si ardeleanul

Academia, vodca si ardeleanul

Stop. Dacă ai sub 18 ani, închide pagina. Nu, serios. Închide.

——-

N-ai zice că Academia Română poate să găzduiască evenimente de lansare. N-ai zice că acele evenimente pot să iasă foarte foarte bine. Până și taximetristul care ne-a dus acolo era nedumerit – el credea că e muzeu în clădirea aia mare de lângă Casa Poporului.

Și totuși, evenimentul la care am fost aseară a spulberat toate miturile legate de clădirea Academiei(chiar dacă fusesem acolo cu ocazia unui training pe care l-am ținut, tot sceptic eram despre desfășurările de forțe).

Lansarea Absolut Blank în România

ABSOLUT BLANK este noul proiect marca ABSOLUT, prin care 18 artisti au fost invitati sa umple creativ o forma goala-alba a sticlei de Absolut. Disciplinele vizuale din care fac parte cei 18 sunt: pictura, grafica, sculptura, publicitate, film si digital art, rezultatele fiind la fel de variate, reale mostre de creativite si originalitate.

Primul dintre artiștii ăștia a început treaba aseară, în clădirea Academiei Române , care a adăpostit pentru câteva ore, o sticlă uriașă de vodă, numai bună pentru adormirea vigilenței față de greșelile gramaticale din presă, față de diletantismul așa-zișilor experți de prin presă.

Lăsând politica la o parte, am fost foarte plăcut surprins de modul în care Absolut a fost integrat în Academie, de organizarea evenimentului și de calitatea băuturii de la bar(evident, tot cu Absolut).

Lui George îi povesteam chiar la fața locului(mersi de invitație, apropo) despre faptul că lansarea Absolut Blank se înscrie în linia celor mai bune evenimente la care am mai fost, ca blogger(Lansarea Puma Creative Factory din 2010, Karting-ul cu bloggeri), cu toate că singurul element de interactivitate a fost dat de baruri, unde băutura curgea rânduri după rânduri.

Cu toate astea, toată lumea a consumat responsabil, că deh, eram toți artiști,bloggeri, vedete, șefi de agenții, oameni din industria de băuturi alcoolice sau organizatori de evenimente.

Revenind la Absolut Blank

– aseară s-a lansat campania, anunțată cu mare fast de către Andi Moisescu

– doar o fațetă din cele 18 a fost pictată, mai sunt 17 locuri libere, asta și pentru că a durat cam 4 ore ca artistul să termine lucrarea de aseară.

– sticla cea mare se va plimba prin România, ca să fie pictată de artiști(așa că ochii deschiși prin țară, că vine vodca bună la voi)

Spotul campaniei îți dă exact feel-ul artistic pe care ei se străduie să îl transmită atât la evenimente cât și în comunicare:

Bravo și la cât mai multe evenimente din astea prin țară.

Mai multe poze pe Facebook(aici și aici), respectiv pe mahmur.info. Zic că merită un like!

This post is licensed under CC BY 4.0 by the author.