Aerul e mai tare la 3000 de metri deasupra pamantului

Iar am reușit să dispar cu desăvârșire pentru câteva zile, din motive de lipsă de timp și pentru că am învățat să zbor. Nu, n-am luat ceva substanțe din alea care te fac să simți că zbori, ci am zburat efectiv, chiar și doar pentru câteva minute.

Sâmbătă, 24 Aprilie, am fost, la invitația UTV, pe aerodromul Clinceni, la câțiva kilometri de București, locul care va rămâne în istorie, cel puțin pentru mine. Totul a început cu un contract în care renunți la toate motivele la care te poți gândi/la care nu te-ai gândit că le-ai putea folosi să tragi la răspundere pe cineva implicat în toată operațiunea asta, dacă nu respecți exact regulile pe care ți le explică(de mai multe ori) instructorul cu care sari. Scrie inclusiv că ești conștient de faptul că poți să mori 😀

Încurajator, nu?

După ce am terminat hâțogăraia, ne-am echipat cu multe(foarte multe) hamuri, curele și chingi, am primit instructajul și ne-am îndreptat spre avion. N-are rost să povestesc ascensiunea, pentru că durează 30 minute. Începe cu un bip scurt și puternic, după care te învâți în spirală, până ajungi la 3000 de metri(poți să urmărești urcarea pe altimetrele de la încheieturile parașutiștilor). Sus se mai aud 2 bipuri, semn că suntem gata de salt.

Încă nu conștentizam ce o să fac.

S-a deschis ușa, a început să bată vântul înăuntru. Sare primul cameraman, după care sare Mihai cu instructorul lui. Tocmai am văzut de aproape 3 oameni care s-au aruncat în gol, de la 3000 de metri. Încep să îmi dau seama de ce mă așteaptă(sau cel puțin așa credeam). Urmează cameramanul meu.

Ca să înțelegi cât mai bine senzația, trebuie să povestesc exact procesul de aruncare din avion: ești împins ușor din spate de către instructor, de care acum ești prins și de care îți depinde viața, aterizarea, tot 🙂 Când ai ajuns pe marginea hăului, auzi unu-doi-tre-și ai început să cazi.

Mamă, tată, voi vă opriți din citit aici 🙂

Cad de la 3000 până pe la 1500 de metri, cu 250 km/h. Mi-am depășit recordul de viteză fără motor cu cam 150 de km/h(m-am dat cu snowboardul cu 100 km/h). Vântul e atât de puternic încât abia mă aud strigând. Cad în continuare, mă joc cu mâinile prin aer – parcă am aripi, pe care le lovește curentul cu putere. Urmează un mic salut la cameră și cele 20 de secunde se încheie cu o frână bruscă.

S-a deschis parașuta, însă asta nu înseamnă că s-a terminat distracția. Tot cazi, însă cam cu un sfert din viteză. Ai timp să admiri priveliștea, ai timp chiar să te și joci un pic cu parașuta. Funcționează exact ca un kite – tragi de maneta din dreapta, virează, redresezi, ridici mâinile, ca să își revină comenzile. Partea cea mai interesantă a virajelor e viteza pe care o simți în momentul în care te rotești.

Nici nu simți că te-ai apropiat foarte tare de pământ. Aterizarea e foarte lină, neașteptat aș zice. Aproape că ne-am oprit direct în picioare 🙂

Urmărește clipul de mai jos și după aia împrietenește-te cu UTV pe Facebook și spune-le ce prostii ai făcut, ca să te arunce și pe tine din avion:

Cum am sarit de la 3000 de metri from Freejump.ro on Vimeo.

Se sare de 1 Mai, așa că dacă nu ești la mare, bagă-te în concurs.