Cocalarul de vama – specie confirmata de specialisti

piesă de ascultat:

atât de Cabral ish din partea mea 😀

Zilele trecute am fost în vamă, ca tot omul, de 1 Mai, ca să ciocnesc un mic, să mușc o bere, la soare, pe frig. Nu-s prea multe detalii de povestit despre asta în sine, pentru că, de câțiva ani, s-a produs o mică mutație, care eclipsează orice poveste. E prea de tot. Da, deşi vama tot dă semne că moare de câţiva ani, se încăpăţânează să nu îşi dea obştescul sfâşit. Nici mult nu mai are.

N-am aproape o jumătate de secol, ca să pot zice cu mândrie că ”pe vremea mea, vama era un sat cu câteva baruri cu oameni și muzică deosebită”, un sanctuar. până la urmă mi-a ieșit parafrază( e din adevărul de seară).

Mutația a început cam de când umblu pe acolo, de când s-au mutat cluburile bucureștene pe plajă, de când a ajuns să fie cool să povestești pe blog cât de praf te-ai făcut în vamă.

Închide ochii și imaginează-ți un cocalar.

Dacă nu poți să faci asta 🙂 , uită-te la poza din dreapta.

Dacă ai ajuns până aici cu lectura, înseamnă că știi despre ce vorbesc. Cocalarul de vamă nu arată așa. N-are nici lanțuri de aur, nici ML, nici pițipoanca cu tocuri(da, e voită), nici tricouri mulate. Și culmea, nu ascultă manele, haus sau minimaluri.

Cocalarul roacker de vamă = lat. cocalarus rokeristus falitus se trage din vechiul său strămoș, protovamaiotul , ale cărui obieciuri le-a păstrat. El(sau, după caz, ea) este de cele mai multe ori pletos și nespălat(fiecare atribut poate exista independent, depinde de starea de involuție a cocalarului). Îl vezi în starea lui naturală – fie beat, fie mahmur – pe lângă plajă, la vânătoare sau pe plajă, dormind. E genul de om care a rămas cu impresia că încă e cool să cerșești bani pe stradă și să n-ai bani de drum, cazare, cafea sau budă. El va merge întotdeauna înainte de plecare la prietenii lui, la bere, cu o seară înainte și va zice:

” Băăă, io mă duc în vamă cu 10 lei în buzunar. Mă descurc io pe acolo. hăhă ”, sperând că va obține aprobarea și respectul grupului.

Pleacă cu nașul, că doar n-o fi fraier să dea atâția bani pe bilet, se ascunde în budă când vine controlul sau le are în arta negocierii, ca să scornească o scuză suficient de absurdă încât să îl lase în pace. După ce a suferit din plin pe tren, alături de pet-ul lui de bere, cocalarul de vamă așteaptă lăsarea serii, când prada devine mai susceptibilă la gesturi de caritate. Iese pe stradă și cerșește. Orice. Bere, țigări, 1 leu(nu mai acceptă 10 bani, că nu e de ei).

Cea mai bună soluție e să îi ignori. Poate se prind că nu au ce căuta pe acolo.

Pot să meargă mai acana, în câmp, să dea la sapă pentru micul dejun.
——————-

Dacă te întrebai, da, sunt din ăla care crede că vama e pentru oamenii care știu să respecte alți oameni, cu care nu ți-e jenă să împarți focul, vorba, o poveste.

În momentul în care tu vii și îmi cerșești bani la mare, îmi arăți lipsă de respect.

p.s. poza e de Creative Commons, aşa că dau sursa – chupackabra