Community Building e un concept gresit
Mulți guru ai comunicării online vorbesc cu multă afectare și patimă despre conceptul spre care ar trebui să aspire fiecare client – comunitatea. Toate bune și frumoase până aici. Problema începe când experții sădesc în mintea clientului ambiția de a construi o comunitate pentru produsul sau serviciul pe care îl oferă.
Întreg articolul se bazează pe un citat din keynote-ul lui Mark Zuckerberg, de la SXSW în 2008: ”Facebook is not trying to build new communities, it is allowing existing communities to communicate better.”
Ipoteza greșită
Dacă îți propui să creezi o comunitate de la zero, conform definiției comunității din DEX, trebuie mai întâi să creezi elementul care poate fi adoptat de mai mulți oameni, care apoi pot să identifice acest punct comun și să formeze un grup organizat în jurul lui.
Da, orice business vizionar ar trebui, teoretic, să se gândească la treaba asta.
Îți dă o senzație de putere, atunci când ajungi să ai la dispoziție un grup de oameni care îți sunt fani. Puterea asta, în loc să te ajute să crești, te frânează, pentru că încetezi să mai investești în inovație și te concentrezi pe dezvoltarea de servicii pentru așa-zisa comunitate.
Doar că e mai greu să ajungi să creezi acel produs/serviciu.
Per-se
Comunitatea, în sine, este un grup de oameni. Nu se bazează pe produse, branduri, campanii. Oamenii respectivi vor să trăiască și se vor orienta spre orice produs și/sau serviciu care îi va ajuta să își facă viața mai frumoasă, mai ușoară sau mai interesantă, în contextul în care pot să ofere contravaloarea într-un cadru de relativ confort.
Concret, chestia asta se reflectă în câteva dintre produsele și serviciile cu notorietate maximă în lume:
Facebook ajută oamenii să comunice mai bine cu prietenii lor. Ei făceau asta oricum, însă Facebook le-a dat posibilitatea să o facă mai ușor și mai rapid, cu mai mulți oameni. Rezultatul – Facebook are 600 milioane de utilizatori.
Youtube ajută oamenii să se exprime video mult mai ușor, să dea clipurile cu copiii, pisicile și câinii lor către toți prietenii. Dacă înainte mergeai în vizită să vezi caseta de la nuntă sau de la botez, acum te poți duce pe Youtube. Rezultatul – Youtube are peste 2 miliarde de vizualizări pe zi pentru clipuri.
Apple satisface simultan nevoia oamenilor de gadget-uri și de accesorii care să le dea un statut social. Îi ajută să fie mai cool cu aparaturi utile și interesante. Rezultatul – Apple valorează 25 miliarde de dolari.
Google nu și-a propus să reinventeze internetul, în schimb, ei și-au propus să îl organizeze, pe gratis, urmând să facă bani din alte servicii (publicitate contextuală). Rezultatul – Google a devenit verb sinonim pentru căutarea pe internet.
Niciuna din companiile astea nu a plecat de la ideea că trebuie să creeze o comunitate a utilizatorilor de Facebook/Youtube/Apple, ci au plecat de la premisa că trebuie să satisfacă o nevoie, să ajute un grup mare de oameni să trăiască mai bine și mai ușor , cu ajutorul produselor și serviciilor pe care le oferă.
Mâine urmează un ghid pentru o prezență consistentă în social media.