Cum am ajutat un ONG studentesc sa invete social media
Dacă n-ai citit anul trecut, în Decembrie 2010 am ținut un training de comunicare online despre cum poate un ONG studențesc să folosească Social Media pentru a se face cât mai vizibil posibil pe internet și pentru a comunica și discuta cu studenții care petrec mult timp pe net.
Atunci i-am învățat pe cei aproximativ 20 de participanți cum să se joace cu Facebook, Twitter, cu blogul sau cu Youtube și, cel mai important, cum să le integreze , ca să creeze o campanie online în adevăratul sens al cuvântului.
Tiparul de training pe care l-am urmat a fost același – a m intrat cu detalii despre comunicarea eficace, proces, apoi am vorbit despre fiecare rețea în parte, iar la final i-am pus să facă o campanie pentru unul din proiectele din 2011, pe care apoi le-am discutat împreună.
Campania
Una din acele campanii a fost 10 pentru sesiune.
Zilnic, timp de doua saptamani, iti oferim cele mai bune motive pentru acele pauze “mici si dese”, care sa te ajute sa te binedispui si sa iti incarci rapid bateriile!
Fie ca este vorba de articole hazlii pe seama sesiunii, de sfaturi smart sau de recomandari pentru pauzele din timpul invatatului, ASER vrea sa treci de aceasta sesiune zambind!
Componentele campaniei
Așa au scris ei pe blog, în articolul ce avea să lanseze campania, zic eu, de succes, care le-a adus destul de multă interacțiune și vizibilitate în social media.
Nu s-au oprit la un singur articol, au făcut o întreagă serie pe tema asa : Cum iti faci colegul sa taca; 10 definitii ale statusului “Invat”; Avem timp sa invatam pentru examene; Cum ne hranim creierul in sesiune și altele.
Campania a fost extinsă și cu mesaje pe Facebook – pe Wall-ul paginii ASER și susținute de membrii cu conturi active și puternice. În momentul ăsta au ajuns să aibă peste 3000 de fani fără un strop de advertising plătit, ceea ce nu-i deloc rău pentru un ONG studențesc.
Nici de contul de Twitter n-au uitat, unde au discutat cu cei peste 1300 de followers despre stresul din sesiune și au promovat materialele campaniei.
Componenta video a campaniei au urcat-o pe contul de Youtube, completând frumos un mix de comunicare deja destul de bogat. Cele două clipuri de promovare ale campaniei au strâns un pic peste 1500 vizualizări în cele 2 săptămâni de promovare.
Integrarea cu offline-ul
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult din întreaga campanie, dincolo de conținutul creativ și interesant pe care l-au livrat, a fost o integrare genială a campaniei din offline(flyere) cu campania online.
Au promovat pe blog, Twitter și Facebook un concurs pentru studenții care au primit de la ei flyere.
Premiile se acorda celor 3 studenti care demonstreaza ca au gasit cele mai multe mesaje diferite pe flyerele campaniei ASER “10 pentru sesiune”. Și au acordat premiile în timp util, așa cum au promis.
Felicitări membrilor ASER, echipei lor de marketing/comunicare! Ați făcut o treabă mult mai bună decât multe companii care se vor a fi prezente în social media cu campaniile lor.
N-aș vrea să mă opresc aici cu ținutul de training-uri de comunicare online cu ajutorul Social Media, așa că accept cu drag invitații.
update – a scris și Minxieee despre campanie