Fa-ti curatenie in micul tau univers online
Să zicem că ai intrat pe internet pentru prima dată undeva acum 8-10 ani, când ne distram încă pe dial-up, respectiv pe UTP de 4 kB/s. Pe atunci erau alte site-uri, alte comunități, alte social media, deși încă nu se numeau așa.
Erau conturi de email pe HotMail, era Yahoo!, era Altavista.com, Google nu exista încă, Facebook nici nu ieșise din generală, Twitter era rocket science, nu existau site-uri de videosharing, încă se folosea jpeg-ul codat progresiv, din astea.
Tot pe atunci nici tu nu erai același/aceeași. Aveai alte idei despre viață, mai puțină experiență, nu știai ce poți să pui pe internet și ce nu.
Așa te-ai trezit că ți-ai făcut conturi pe tot felul de site-uri dubioase sau semidubioase, te-ai abonat la un newsletter de pr0n, apari ca și contributor la un wiki despre petrecere și băute, ai poze cu tine în ipostaze deosebite pe la chefuri, etc.
You get the idea.
Pe internet se aplică următoarea zicală din lege: ”You have the right to remain silent. Anything you say(publish) can be used against you”.
Asta, în traducere, înseamnă că orice informație, orice cont, orice poză, orice clip video în care apari sau pe care l-ai publicat vreodată și a rămas pe internet poate fi găsit(ă) și folosit(ă) împotriva ta la o negociere, o întâlnire sau mai știu eu în ce circumstanțe care mai de care mai neașteptate.
De asta trebuie să faci curățenie în micul tău univers online.. Pentru asta trebuie să urmezi câțiva pași.
Începe de pe Google.
Caută numele tău și vezi ce rezultate întoarce. În funcție de asta, mergi la pasul următor și începi curățenia.
Ia fiecare rețea de socializare, fiecare cont pe care l-ai făcut și recuperează parolele. Vezi care din informații nu mai sunt actuale, care din poze, filmulețe, linkuri sau mesaje ar trebui șterse, pentru că nu mai corespund cu viziunea ta actuală asupra lucrurilor. Șterge cam tot ce n-ai vrea să se mai vadă despre tine. Treci prin toate de două ori, ca să nu fi scăpat ceva.
Apoi, ia la rând rezultatele care nu țin de conturile tale de socializare. Poate au prietenii tăi poze sau mesaje cu tine, care pot să nu te mai reprezinte sau care pot să te afecteze mai încolo. Vorbește cu fiecare prieten în parte, roagă-i să te lase să schimbi sau să schimbe ei fotografia, mesajul sau clipul.
Dacă nu vor, explică-le că, în contextul actual, chestiile alea cu care vă prosteați acum câțiva ani pot să te împiedice să obții niște deal-uri sau job-uri.
După ce ai scăpat de astea, atunci ai mari șanse să îți fi curățat 99% din prezența online.
Mai complicat e în cazul în care ai comentat pe alte site-uri/bloguri, de unde nu prea ai cum să ștergi părerile pe care le aveai atunci. Poți cel mult să publici un comentariu ulterior, în care să spui pe scurt că nu te mai reprezintă părerile spuse mai sus, în urmă cu X ani.
Dacă nu te-ai întrebat până acum: De ce aș vrea să fac asta? poate că e momentul să o faci. Majoritatea angajatorilor te caută pe Google, vor să vadă pe cine angajează. La fel și partenerii de afaceri sau alți terți.
Și nimeni nu se uită la data la care a fost publicat mesajul.
De aceea trebuie să îți faci curățenie în micul tău univers online.