Post

La mare, nu cu masina

Sâmbătă dimineață am plecat spre mare cu mașina, dis de dimineață, pe la 6 jumate, care s-a transformat în 7 și ceva până ne-am adunat toți pasagerii. Am plecat cu un Fiat Punto care promitea să ne ducă destul de repede pe plajă, pe unii în Saturn, pe alții în Vamă. Ar fi trebuit să plecăm mai devreme, știu, mai ales că vineri se blocase drumul spre mare, pe seară.

Aici începe prologul weekend-ului:)

Am luat-o pe Autostrada Soarelui, cu 130-140 km/h și pe la 8 și jumătate eram în apropiere de Lehliu. Acolo a apărut prima chestie ciudată – poliția devia o parte din circulație pe ruta Călărași, printre care inclusiv noi. Eh, n-am vrut să o luăm pe acolo și am întors la primul loc pe unde se putea și am intrat din nou pe autostrada A2, un pic mai în față decât poliția – punct în plus pentru noi. Nu ne-am prins de ce se devia circulația, dar nu am băgat în seamă asta.

Mișcarea asta, la început inteligentă, a ajuns apoi să ne aducă în mijlocul ambuteiajului incredibil de la Fetești – Cernavodă.

Eram aproape ultimii într-o coloană care se mișca cu 5 km/h din când în când. Motivul l-am aflat mai încolo, apropiindu-ne de Cernavodă. Am văzut 4 accidente – în total 30 de mașini lovite, oameni accidentați și cioburi + îndoituri pe șosea. Peste tot era plin de poliție și ambulanțe. Atunci am aflat că autostrada fusese închisă cu totul din cauza accidentelor – deci dinspre București nu se mai putea intra.

Am depășit și porțiunea asta cu greu și am decis cu toții că e mai bine să o luăm pe ruta Medgidia – Ciocârlia – Movila Verde – Pecineaga – 23 August – Mangalia, cu drum mai prost, dar liber. Ca idee, prima porțiune, cam 5km e plină de cratere adânci și faci slalom ca în poligon. După ce treci de asta, intri pe DN spre Negru Vodă, drum de 80-90 km/h viteză medie, mașini deloc, peisaje frumoase și semnal doar pe Cosmote 🙂 .

Din Movila Verde drumul arată așa:

Am mers vreo 7 km pe pietre, până în Pecineaga, un sat atât de uitat e lume, încât străzile își modifică aspectul la fiecare ploaie mai serioasă 🙂

În Pecineaga s-a rupt toba de la Fiat și a trebuit să ne oprim să găsim o soluție ca să ajungem până la urmă la mare. Era ora 13 deja. Am oprit o mașină să vedem dacă poate să ne ajute cu un cric(pe care l-am descoperit și la noi în portbagaj). Norocul nostru a fost că tipul cunoștea un tip, care cunoștea sudorul din sat, care a venit să ne ajute. În 5 minute, au depistat problema și peste 15 minute aveam toba scoasă și băgată într-o pungă. Fiatul avea acum alt sunet 🙂

Am ajuns în Saturn într-un final.

După o zi de plajă, mare, bere, mare, mâncare, am mers la un pui de somn pe plajă și ne-am trezit prea târziu ca să mai pot merge în Vamă cu microbuze, așa că am rămas în Saturn, că tot era Liberty Parade, la care nu fusesem încă. Liberty Parade e un fel de StuffStock cu intrare liberă pentru oamenii care sunt fani ai muzicii house, cel puțin asta e impresia pe care mi-a lăsat-o mie.

Intro:

A fost un spectacol extraordinar de lumini și sunet, cu 30 de ecrane, lasere, fum, lumini, oameni – mi-a plăcut mult asta. Mai mult, țarcul în care era amenajată scena a fost destul de bine pregătit cu toalete și baruri, așa că nu aveai de așteptat prea mult la cozi. Prețurile au fost și ele ok – 8 lei un energizant, 6 lei o bere, 4 lei o apă.

Au mixat pe scenă – Planet Funk, Vali Bărbulescu și mulți invitați, DJ Optik, DJ Allen și Ferry Corsten. Inițial m-am plictisit la minimalurile și dance-urile băgate de ei, însă când a intrat Ferry Corsten în scenă, parcă a fost altceva – am dansat de la 2 jumate până la 5, când răsărea deja soarele.

M-am întâlnit pe acolo cu Radu, Dan, Alina, multă lume de prin AIESEC Constanța și Galați.

Pe la 5 am luat somn și duminică am făcut iar plajă, mare, înot, fără bere de data asta, mâncare. Am plecat către casă pe la 14:45 din Saturn.

Încă o chestie care merită menționată – ora 5 dimineața – tone de gunoi, plastic peste tot, cutii de bere, oameni beți.

La ora 10 – curat lună, lumea plecată, parcă nimic nu mai amintea de ce a fost noaptea.

Aici începe epilogul. 🙂

Am făcut 2 ore din Saturn până în Constanța, insistând pe Eforie Sud și Nord, pentru că drumul variază între 1 și 2 benzi, sensuri giratorii, intersecții, treceri de pietoni. De la Constanța până în București am făcut cam 4 ore, pentru că lista accidentelor începută mai sus a fost completată cu încă 5 bucăți, care au avut darul să distrugă complet circulația pe drumul dinspre mare.

Am ajuns la concluzia că mulți există mulți idioți cu carnet și mașini puternice, pentru că 90% din mașinile distruse în cele 9 accidente erau de peste 100 de cai putere. Pe lângă asta, din când în când se mai trezea câte un individ care se apuca să depășească toată coloana sau să iasă pe acostament( 🙂 ) cu mașina de teren, ca să mai fure încă 3 locuri. Partea nasoală era că vroiau să și intre înapoi în coloană, ceea ce complica și mai mult traficul.

În fine, am ajuns în București pe la 8 seara. Am petrecut la mare 37 de ore, din care 6 le-am dormit, 2 am mâncat, 13 ore pe drum, adică un total de 16 ore efective de stat la mare, din care doar vreo 6 de plajă, pentru că în rest a fost noapte :).

Data viitoare mă duc cu trenul!

Am zis!

This post is licensed under CC BY 4.0 by the author.