Nepasarea care da speranta

Nepasarea care da speranta

România a reușit să fie din nou vedetă mondială, cu referendumul anti-LGBT care s-a terminat weekendul ăsta. Totuși, în mod surprinzător pentru mine, doar 20 % din cetățenii cu drept de vot s-au decis să-și miște persoana și să-și exprime covârșitorul procent de anti-LGBT pe care îl prorocoreau analiștii.

„Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu. Adică supuneți-vă legilor statului în care trăiți, pentru că conducătorii au fost dați de Dumnezeu, dar în același timp, supuneți-vă și lui Dumnezeu. Este dreptul dumneavoastră pe care trebuie… ă, și aveți dreptul să-l exercitați.” (de aici)

Asta a spus un preot la biserică în Stoenești. Împreună cu primarii și aparatul de stat controlat de PSD sau mânat de ura strămoșească împotriva a ce e diferit de ei, tot nu au reușit să urnească la vot marea masă de oameni care, teoretic, erau de acord cu ei.

Am văzut câteva voci pe Facebook care vorbeau despre faptul că problema a fost campania, că nu s-a prea făcut, că nu trebuie să crească speranța pentru o lume mai bună. Dacă 20 000 de preoți și vreo 100 000 de funcționari publici loiali PSD-ului și nu numai n-au reușit să scoată decât 30 de persoane la vot, atunci e speranță.

Știi de ce?

Pentru că nu-ți trebuie prea multe resurse să pui unul lângă altul 150-200 000 de români care să-și aducă împreună cu ei 30-40 de votanți. Au demonstrat deja câteva din mișcările grassroots că sunt peste 1 milion de români care, măcar teoretic, vor schimbare, că semnează și se agită să propună legi, restricții și reguli care să mai dărâme din aparatul corupt trans-partinic.

Nepăsarea naște speranță. De data asta. Să vedem cum capitalizăm momentul.