Post

Oscar’s pub, un loc de cacat

Inițial mă gândeam să scriu un articol lung, să îi fac praf, dar nici măcar atât nu merită. Dacă mă citești de multă vreme, știi că nu obișnuiesc să scriu articole de genul ăsta decât atunci când e 100% cazul. Acum e.

Povestea începe așa: Am fost aseară prin oraș(mare lucru, după multă vreme în care n-am prea ieșit) și am ajuns, după o primă oprire în altă parte, în Oscar’s Pub, în lipscani. Bun, la intrare te întâmpină unu cu garderobă, cam dubios, fix în ușă. Am intrat, am ajuns la masă, ne-am luat câte ceva, ca oamenii. Nici nu stăm bine 5 minute, că vine o fătucă și ne zice să ne luăm lucrurile de pe jumătate din masa vecină, că e rezervată, bla bla. Evident, cei cu rezervarea nu veniseră încă. I-am zis să se liniștească, ne-am mutat la masa principală, a plecat.

După alte 5 minute vine unu(aparent șeful p-acolo) care nu vorbea română. Se apucă să pună mâna pe lucrurile noastre, să le mute. În tot acest procesul îmi dă iPad-ul pe jos. Încep să urlu la el, că mi-a dat pe jos, că e nesimțit, completează înjurăturile de rigoare. Evident, nu se sinchisește nici măcar să se scuze. În momentul ăla ne-am ridicat și am dat să plecăm. La ieșire le batem obrazul, ei ridică din umeri si plecăm nervoși.

Le dedic acest articol celor de la Oscar’s Pub.

Deci zi și tu, merită să mai meargă cineva în mizeria lor de pub/cârciumă? Link for glory.

p.s. If you’re the idiot that threw my ipad on the floor, use google translate to read this, you might get a hint about things.

This post is licensed under CC BY 4.0 by the author.