Responsabilitatea sociala digitala in 2010
Corina m-a invitat acum ceva vreme să scriu despre responsabilitate socială(aka CSR), mai precis ce campanii din 2010 mi-au sărit în ochi. Având în vedere că data limită pentru articole este 14 martie, m-am pus jos, am stat 10 minute și am răspuns la întrebările de mai jos:
1. Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?
Petrom – Țara lui Andrei – pentru că e cea mai mare și mai vizibilă și mai implicată online companie, dar și pentru că efectele proiectelor lor nu rămân doar online, ci se transformă în sponsorizări, copaci plantați, copii fericiți etc. Îi admir pentru modul în care au reușit să își construiască un întreg paravan de CSR, din spatele căruia pot să extragă, exploateze și să vândă benzină, motorină și agregate.
Apoi ZIBO – Săptămâna fără televizor – mi-a plăcut nu prin impact și întindere, cât prin idee și concept. Copiii din ziua de azi nu mai știu să facă altceva decât televizor și, eventual, calculator – s-au pierdut ieșirile în parc, la joacă, vizitatul de muzee, de expoziții.
Și BCR – campania Speranțe – un fel de românii au talent, însă fără show TV, dar cu Gală și cu aplecare spre copiii care n-au bani/șanse să își susțină talentele. Au implicat în 2010 mai mulți bloggeri și oameni influenți din online, ceea ce a dat proiectului o vizibilitate destul de bună.
2. In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
(te poti referi atat la ce au facut bine, cat si la ce au facut gresit sau la ce nu au facut, desi ar fi trebuit)
Nu cred să fi avut așteptări față de companii pentru 2010, așa că nu prea am cum să răspund direct la întrebare. Dincolo de asta, uitându-mă în urmă, poate că ar fi fost interesant să vedem un pic mai multe companii care se ocupă de reabilitări de mediu în zonele grav afectate – de gunoaie, de poluare.
De programe interne de reciclare și economisire tot auzim, hai să trecem la pasul următor – proactiv.
Aș fi vrut să văd un pic mai multă implicare în reducerea poluării din orașe(de toate tipurile) și poate ar fi fost interesant să vedem mai multe acțiuni dedicate pentru persoanele cu dizabilități sau defavorizate social, în zonele mai sărace ale țării.
3. Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?
(te poti referi la: cauzele pe care vrei sa le sustina, modul in care ar trebui s-o faca etc.)
Cred că am răspuns mai sus la întrebarea asta.
Companiile în 2011 ar trebui să fie un pic mai curajoase și în zona de cultură, social , nu doar în zona eco – acolo suntem destul de bine acoperiți, se plantează copaci, se reciclează etc. Ah, și să implice mai mult oamenii din online, să îi ducă offline.
4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?
(in contextul crizei economice, ne intereseaza daca esti dispus sa recompensezi companiile care se implica in rezolvarea unor probleme sau sa le sanctionezi pe cele care nu o fac).
Celor mai bune campanii care folosesc social media într-un mod creativ le dau spațiu pe blogul meu. Aștept să văd niște inovații în 2011. Dacă ai blog și vrei să scrii, mai ai timp până pe 14 Martie.
Normal, ca de fiecare dată, accept completări, corecții, puneri la punct și alte exemple de campanii de CSR de pe net.