Sa piratam, deci
M-am trezit şi eu ca omul şi am deschis thenextweb.com. Unul din titluri era legat de piraterie, un subiect atât de discutat şi de sensibil în ultima vreme. La noi, chiar a fost o mică discuţie la un moment dat săptămânile trecute despre legalitatea eOk.ro, pornit de Florin Grozea.
Buddha a scris tot în aceeaşi perioadă că nu e un drept dat de la Dumnezeu să descarci muzică, filme, warez şi pornache gratis de pe torente. Zice că e furt şi are dreptate, mai ales că unii au impresia că nu ar trebui nimeni să îi întrerupă, ba mai mult, ar trebui să îi încurajeze şi să le mulţumească pentru faptul că le descarcă materialele lor şi nu ale altora.
Acum că am contextualizat destul, vă dau şi clipul, nu înainte de nişte mici comentarii. E penal clipul. Am râs atât de modul în care e făcut, cât şi mesajele slabe şi de mic impact. Ăştia de la thenextweb ziceau că ei se fac piraţi după clipul ăsta, atât de prost a fost. Deci ”don’t copy that floppy” :))
Enjoy!
Acum că v-aţi oprit din râs, încercaţi să comparaţi clipul ăsta cu alte clipuri educative de la noi. Observaţi asemănarea în gândire? Trompetează nişte mesaje de ”aşa e bine, aşa trebuie” pe un ton părintesco-profesoral şi se aşteaptă ca tu, piratul, care ştii că o comiţi grav atunci când descarci softuri de mii de euro, să te simţi copleşit de conştiinţă şi să te opreşti din download şi din upload.
Simpatic 🙂
Cred că mai degrabă ar funcţiona un clip mult mai dur şi mai serios despre asta, cumva asemănător cu clipul despre prevenirea accidentelor. Ăla e convingător, brrr… Te face să te gândeşti de mai multe ori înainte să bei şi să conduci: ”ai putea să trăieşti după asta”(adică după ce o comiţi şi omori pe cineva, beat la volan?) Nu prea cred că mulţi dintre noi ar putea.
Nu da play decât dacă eşti pregătit să vezi nişte scene cutremurătoare.
