Post

Social Media este activitatea nr.1 pe net

Social Media a depășit stadiul de modă și a devenit mainstram, cel puțin în străinătate. La noi o să vină puțin mai târziu, pentru că decalajul se păstrează și în cazul ăsta. Dar nu despre decalaj vreau să vorbesc aici, ci despre datele impresionante afișate în clip:

1. 96% din tinerii generației Y(adică cei născuți în 1980-1990) vor fi pe Social Media în 2010

_Asta înseamnă că vom fi din ce în ce mai conectați la știri, vieți ,oameni, evenimente, reclamă, spam, gunoi, calitate, net.
_

2. După cum ziceam și în titlu, Social Media e cea mai accesată activitate pe internet. A depășit pornografia.

Măcar are un efect pozitiv Social Media – duce copii departe de pornografie, pentru că le faciliteză accesul la persoane de sex opus cu mult mai putin efort decât depuneau privitorii de prono din trecut. Acum e mai simplu să te uiți la pozele de pe MySpace sau Facebook sau Hi5 desigur. Apoi e la fel de simplu să îi dai un mesaj. Dacă ești simpatic și o vrăjești frumos poate vă și întâlniți. Cu porno nu puteai să faci asta, trebuia să plătești ca să vorbești cu respectiva.

3. 1 din 8 americani s-au căsătorit cu persoane întâlnite pe social media

Bieții oameni nu mai au timp să mai iasă în bar să cunoască oameni pentru că lucrează pentru plantația multinațională sau au 2-3 joburi în paralel și ajung morți acasă. Salvarea lor a fost social media. Statistica asta va crește în următorii ani.

4. Durează 38 de ani pentru radio, 3 ani pentru TV, 4 ani pentru Internet, 3 ani pentru iPod să ajungă la 50 de milioane de utilizatori. În contrast, Facebook a adunat 100 de milioane în 9 luni.

E clar. Lucrurile s-au accelerat și se vor mai accelera. Cu cât ideea e mai tare, cu atât se va propaga mai repede, pentru că se va propaga și cu ajutorul mediilor anterioare. Oamenii au acum la dispoziția lor adevărate instrumente de comunicare în masă, dacă cercul lor de influență e suficient de mare.

5. Dacă Facebook ar fi o țară, ar fi pe locul 4 în lume – imediat sub SUA. Dar există în China QZone(un fel de Hi5 al lor) cu 300 de milioane de utilizatori – asta pentru că Facebook e interzis în China, mult prea cosmopolit și nealiniat cu interesele Partidului

_No comment aici 🙂 – ah, tot am comentat…
_

6. Studenții care urmează cursuri online au fost mai performanți decât cei care au învățat în săli de curs.

Să sperăm că în viitor universitățile se vor muta online, cu webinars si whitepapers, cu teste online și tutoriale. Ar fi mult mai simplu și mai eficient, cel puțin financiar vorbind 😀

7. 80% din angajatori folosesc LinkedIn ca unealtă principală prin care să angajeze oameni

_HR-ul se multă pe online. S-a terminat cu firmele de recrutare cu tone de hârtii, totul e digital. Sau va fi în curând. Totuși nu cred că la noi se poate aplica un așa procent. Se potrivește mai degrabă 80% recrutare online – de pe site-urile de recrutare și nu numai, dar nicidecum LinkedIn.
_

8. Ashton Kutcher și Ellen Degeneres au mai mulți oameni care îi urmăresc pe Twitter decât populația Irlandei, Novegiei și a Panama. Adică peste 6 milioane.

9. Wikipedia are peste 13 milioane de articole. 78% nu sunt în engleză. Dacă ai fi plătit cu 1$ pentru fiecare articol publicat acolo, s-ar aduna $ 156 în fiecare oră. Unele studii spun că ar fi mai precisă decât Britanica.

10. Sunt 200.000.000 de bloguri, din care peste 100.000.000 scriu zilnic, din care 64.000.000 au scris despre produse și brand-uri la un moment dat.

Informația e mai diversă și mai la îndemână ca niciodată. Nu mai suntem limitați la părerile unor caste de oameni care distribuiau informația – jurnaliștii, ci acum oricine își poate da cu părerea despre orice pe internet. Poate fi și bine, dar poate fi și rău, dacă părerile sunt nefondate și neavizate.

11. Facebook a fost tradus de utilizatori în spaniolă în mai puțin de 4 săptămâni și a costat 0$.

_User generated free content – fanii unui brand produc pentru el.
_

12. 78% din consumatori au încredere în recomandările celorlalți. doar 14% au încredere în publicitate. 90% din utilizatorii care au posibilitatea să filtreze reclame o fac.

Am scris mai demult un articol desprecum se schimbă publicitatea și marketingul. În articol găsești și o prezentare foarte utilă și grăitoare.

13. 25% din Americani au văzut un clip pe telefon în ultima lună.

14. 35% din cărțile vândute pe Amazon sunt pentru Kindle(def: http://en.wikipedia.org/wiki/Amazon_Kindle)

Se prevede sfârșitul cărților tipărite pe hârtie. Nu va mai fi nevoie pur și simplu. Le vom citi de pe diverse ecrane portabile.

15. Pe Facebook se distribuie zilnic peste 1,5 milioane de piese de conținut online(text, link, foto, video, etc.)

16. Campaniile pe social media arată mai mult a planificare de petrecere, agregare și producere de conținut decât a advertising. Modul de a face lucrurile seamănă mai mult cu consultanța – se ascultă, apoi se vinde.

sursa FOTO

Social media a deschis niște uși unor oameni care fără uneltele acestea ar fi ajuns mult mai greu lideri în comunitățile lor. Oriunde în lume există oameni extraordinari cu idei extraordinare. Cea mai tare expresie care definește fraza anterioară este:

Dacă ești 1 la un milion în Statele Unite, înseamă că în China mai sunt alți 1000 ca tine. 🙂

Socializare plăcută!

surse: Socialnomics.net, Mashable.com

This post is licensed under CC BY 4.0 by the author.