Sunt un egoist #DS3

Am avut mașina, am predat-o. Cine trebuie să știe, știe de ce. Da, știu, sunt un egoist, doar eu m-am dat cu ea. Din cauza asta m-ați blestemat și am profitat de faptul că DS3-ul de la Citroen nu are senzor de parcare decât pe spate. Am aflat treaba asta ”the hard way”. Nu mai contează.

Merci Cerecomand și Citroen pentru cei 200 km cât am condus DS3-ul. Poze și impresii mai jos:

Părți bune:

• cei 150 de cai putere te duc lejer la viteza maximă a mașinii(nu vă spun cât, pentru că m-ar aresta pe baza articolului)
• frânele merg excelent, te duce de la 100 la zero aproape imediat
• poziția de condus e confortabilă – n-am mai stat într-un scaun de mașină care să țină așa de bine spatele
• faza lungă bate departe și farurile sunt automate(mișto de tot treaba)
• sonorizarea e excelentă, chiar și de la radio. Bubuie mașina cu volumul la maxim.
• ia curbele foarte bine, chiar și cu viteză
• oglinzile se rabatează singure când blochezi mașina. Și sunt mari, ca de camion(cele din afară)
• silențioasă rău, nu o auzi la stop, la relanti

Părți care nu mi-au plăcut:

• senzorul de parcare e doar pe spate. De ce să te zgârcești și să nu îi pui și pe față, de ce?
• n-are loc de ținut băutura/alte prostii pe care le poți avea cu tine(are loc de telefon și atât). Am improvizat și mi-am pus sticla de suc în ușă, totuși
• poziția de condus e prea joasă pentru gustul meu, nu văd marginile mașinii.
• oglinda centrală retrovizoare e prea mică și e dubios de tot faptul că se vede colorat în ea

Una peste alta, mi-a adus aminte că trebuie să îmi iau o mașinuță nouă, însă, cu siguranță, o să merg pe ceva în jur de 100 de cai putere. Ce e peste e de prisos, mai ales prin oraș. Cam asta a fost miniaventura mea cu DS3-ul. Nu m-am ascuns, n-am fugit cu ea, ci pur și simplu nu o mai am.