Tepe cu iPhone 4 si iPhone 4S cumparate de pe okazii
…și nu numai. De curând, am auzit o poveste foarte interesantă. Oareșcine cumpărase acum câteva săptămâni un iPhone 4 de pe un site de anunțuri(de data asta a fost okazii.ro, dar la fel de bine poate să fie oricare altul). Toate bune și frumoase, omul obținuse un preț ok, era fericit și mulțumit. Și-a pus abonamentul în telefon și a început să se poarte normal.
Într-o zi primește acasă o citație cum că ar fi martor în ceva proces. Om de bună credință, merge la tribunal, unde află că telefonul luat de pe net era, surpriză, furaaat. Și că omul păgubit dăduse în judecată hoțul pentru tîlhărie, dar și că l-au descoperit după IMEI-ul asociat cu abonamentul lui și așa i-au trimis citația acasă.
Omul a rămas și fără telefon, și fără bani, dar și fără posibilitatea de a recupera banii, pentru că nu avea nicio dovadă admisibilă în proces(neavând chitanță de vânzare-cumpărare). Evident, numărul de pe care îl sunase vânzătorul nu mai era apelabil…
Bun, acum concluzii.
Cum te ferești de hoții de telefoane care au migrat din Obor pe net:
- ceri să vezi factura și chitanța cu care a venit telefonul
- ceri să vezi cutia cu IMEI-ul, pe care îl compari cu IMEI-ul din iPhone(vezi la setări, generale, despre telefon)
- ceri și oferi chitanță în dublu exemplar, de mână, în care scrii OBIECTUL tranzacționat, cu seria IMEI, contra sumei de X lei, vânzător – NUME COMPLET, serie și nr. BI/CI, CNP și adresă din buletin, semnătură individ. VERIFICI datele din buletinul individului. Le pui și pe ale tale, la cumpărător. Semnați amândoi. O chitanță o ții tu, alta o ține el.
Dacă refuză vreun pas, e hoț.