Post

The Blueprints of a Realized Dream

Probabil că vă întrebați de ce i-am zis așa articolului – sună mai bine în engleză. Definește exact ceea ce este TEDx Bucharest în acest moment pentru mine și pentru noi, cei 12+ nebuni, adunați timp de câteva luni.

Am pornit la drum cu niște idei și impresii despre cum va fi și acum am ajuns să îl trăim în toată puterea și presiunea lui 🙂 Pentru mine a fost(și încă este până pe 16 noaptea 🙂 ) o experiență extremă – un job în sine, care mi-a papat cu drag nopțile. Dar o să vă povestesc mai multe după event, ca să nu stric cu totul senzațiile acum. Da, îl văd ieșind extraordinar.

Se întâmplă pe 16 Octombrie în felul următor:


  • live la Centrul Național al Dansului, la Teatrul Național București, cu 150 de oameni în sală
  • live pe Twitter – pe tag-ul #tedxbucharest – unde o să vă povestesc pas cu pas, fiecare prezentare în parte, impresii din sală, participanți, mici citate, ce să mai, evenimentul
  • surpriză 🙂 – vă anunț cu o zi înainte ce și cum

Evenimentul reuneşte gânditori şi practicieni din domenii variate, de la afaceri şi artă până la tehnologie. Printre profesioniştii deja consacraţi se vor integra şi 20 de tineri selectaţi din peste 200 de înscrieri la concursul „Extraordinary Ideas” (Idei extraordinare). Cele 20 de idei câştigătoare au fost alese prin prisma gradului de inovaţie şi de aplicabilitate, dar luând în considerare şi contribuţia pe care o pot aduce la TEDxBucharest. Răspunzând la întrebarea „Cum putem contribui la o schimbare pozitivă în lume?” au fost propuse soluţii precum: turism pentru dezvoltarea tinerilor, îmbunătăţirea accesului la sistemul educaţional, îmbinarea artelor sau crearea unei reţele de birouri globale în zone slab dezvoltate economic. Lista câştigătorilor se găseşte deja pe www.tedxbucharest.com

Asta dacă nu știați deja care e treaba cu TEDxBucharest.

_
Universul TEDxBucharest va fi construit de ideile inventatorului Mircea Tudor, cercetătorului Gabriella Ficz, alpinistului Alex Găvan, psihologului şi jurnalistului Mircea Toma, pictoriţei Alexandra Nechita, psihologului Mugur Ciumăgeanu, creativului Bogdan Naumovici, arhitectului Ştefan Bortnowski, Ambasadorului Bunăvoinţei în 2008, Sandra Pralong, antreprenorului Nelvin Joseph, regizorului Carmen Lidia Vidu şi ale inginerului Dumitru Popescu._
—în traducere liberă = ei vor vorbi la TEDx despre pasiunile lor 🙂

Mâine apărem în revista Money Express, cu un articol despre TEDx și despre echipă – dacă vă interesează, cumpărați revista 🙂 – o să public și eu aici câteva pasaje din articol.

Cam astea ar fi știrile majore despre TEDxBucharest.

Hai să aducem cât mai multă lume la eveniment prin Twitter și Facebook:

TEDx Bucharest pe Twitter
TEDx Bucharest pe Facebook

Să ne și vedem cu bine după 😀

update: Am apărut până acum pe capital.ro și evz.ro 🙂

This post is licensed under CC BY 4.0 by the author.