Vineri cu Titus și Zoran – episodul 1
Vineri cu Titus și Zoran – Așa cum e România, fără filtre
Vinerea trecută am lansat un nou podcast împreună cu Zoran. Ne-am propus să vorbim despre România așa cum o vedem, fără decoruri sau intenții ascunse, fără să forțăm indignarea sau să cosmetizăm lucrurile. Discuția noastră pornește de la știrile săptămânii, dar nu se termină acolo. Ne interesează mai mult ce înseamnă ele pentru viața de zi cu zi, pentru oameni reali care trăiesc între parcări haotice, scumpiri absurde și instituții care n-au mai fost actualizate de ani buni.
Primul episod a fost despre sentimentul general de scumpire fără explicații. Despre cum totul pare să coste mai mult, dar nimeni nu poate explica clar de ce și, mai ales, până când. Austeritatea e deja prezentă, doar că vine pe tăcute, în tăierile de bugete și în micile lucruri care dispar din servicii. Ne-am întrebat cine își asumă aceste decizii și dacă mai există vreun moment în care se spune „stop, aici greșim”.
Am vorbit și despre Biserică. Nu despre credință, ci despre bani. Despre cum coexistă profiturile și excepțiile fiscale într-o țară în care fiecare mic antreprenor e vânat de ANAF. Despre cum subvențiile publice curg într-o direcție care nu explică ce oferă înapoi. Despre disonanța dintre un discurs moral și o practică economică de piață liberă, dar fără reguli.
Alt subiect care ne-a atins a fost valul de proteste legate de agresiuni sexuale în universități. Ne-a surprins pozitiv faptul că studenții nu mai acceptă să se piardă totul sub preș, așa cum s-a întâmplat atâția ani. E clar că există o schimbare de generație — una care nu mai tace, nu mai înghite, nu mai vrea „lasă că merge și așa”.
N-am ratat ocazia să discutăm și despre haosul urban din București. Despre cum poți fi amendat fără să știi de ce. Despre parcări inexistente sau care se transformă în zone gri între regii, aplicații și instituții care nu comunică între ele. Pare că digitalizarea, atunci când se face, mai mult încurcă decât ajută. Am spus-o simplu: în 2025 încă nu avem o aplicație decentă ca să-ți plătești liniștit taxele, fără stres.
Pe final, am trecut și prin subiecte ceva mai largi — concedierile din IT, impactul inteligenței artificiale, și cum sistemele publice nu par pregătite să gestioneze schimbările. De fapt, nu sunt pregătite nici să înțeleagă întrebările.
E un episod care atinge direct niște teme importante. Fără agende. Doar o discuție sinceră între doi oameni care încearcă să nu-și piardă claritatea în România, chiar daca unul e in vizită, iar altul locuiește in Bucuresti.
Mai jos găsești playerul audio. Dacă îți place ce auzi, spune-ne. Dacă nu, spune-ne oricum.
sau poti sa asculti pe Spotify
Ne reauzim vinerea viitoare.