Ce este moneda Bitcoin și de ce nu cred în viitorul ei

Nu toată lumea știe ce este un Bitcoin și ce înseamnă rețeaua asta de bani virtuali. Dacă nu exista video-ul de mai jos, făceam eu o descriere a acestui tip de monedă.

Mai multe despre Bitcoin găsiți aici și aici.

Totuși, ce nu spune clipul e că masa monetară e limitată de un algoritm și că primii mineri vor fi făcut bitcoins mult mai ieftini decât cei de azi sau de mâine (are câteva elemente de schemă Ponzi, așa cum recunoaște și Banca Centrală Europeană). Mai mult, faptul că algoritmul e open source înseamnă că orice programator mai deștept poate să umble la setări și să dea peste cap economia bitcoiniană. Deci suferă la capitolul siguranță și încredere.

Apoi e și modul în care se produce un bitcoin. Practic, ca să produci un bitcoin, trebuie să angajezi în sistem o anumită putere de calcul. Această putere de calcul consumă din viața serverului care lucrează, din spațiul unde e stocat, din electricitatea și aerul condiționat din data-center/de acasă fără să producă practic nimic (în afară de niște chei unice – moneda). E foarte dependentă de resursele convenționale – calculatoare, bandă, electricitate pe bază de petrol, gaze. Dacă se scumpește electricitatea, crește și valoarea unui bitcoin. Mai mult, la prăbușirea aurului din primăvară, a sărit și prețul pe bitcoin. Deci moneda nici măcar nu e atât de independentă pe cât ar dori creatorii ei.

Deci întrebarea pe care mi-o pun eu, ca investitor, e: De ce aș băga bani în ceva ce nu produce nimic, e volatil și nu e decuplat de instrumentele tradiționale (petrol, electricitate, gaze naturale)?

Da, e utilă dacă vrei să cumperi droguri și arme de foc sau alte chestii ilegale, în mod anonim, prin Deep Web. But who would do that?

chartbitcoin

 

Chart-ul se găsește aici

Update:

În plus față de ce am scris mai sus, se pare că încep să cedeze și sistemele pe care se tranzacționează pseudo-moneda Bitcoin. Mt. Gox a cauzat pierderi de 300 milioane de dolari deținătorilor de Bitcoin prin tranzacții neautorizate. Din punctul meu de vedere, ăsta e încă un cui în sicriul Bitcoin.