Starbucks-ul de aseara, din Mall Vitan

La invitația fetelor de la The Practice, am ajuns în Mall Vitan, la noua cafenea Starbucks, deschisă, de data asta, pe două etaje mari și late, în partea din spate a Mall-ului, spre parcare.

Am ajuns târziu, pe la 7 și ceva și n-am prins instrucțiunile de băut cafeaua, de care aș fi fost interesat să aflu – de exemplu, am aflat pe sub mână că Expresso-ul se bea în maxim 10 secunde, ca un shot de băutură. Există o tehnică prin care nu te arzi când sorbi băutura aburind.

Sper să o povestească unul din bloggerii mai punctuali (Piticu, Chinezu, Arhi, Alex, Pyuric ?).

Dincolo de asta, m-am simțit bine în noua configurație, etajul e foarte aerisit, dă senzația de loc mare. În plus, a fost un spațiu foarte fain de refugiu față de concursul de jos, unde lumea se bătea să facă o cafea demnă să poate logo-ul de Starbucks. Continue reading Starbucks-ul de aseara, din Mall Vitan

Berea de vineri seara

Dat fiind faptul că iar am evadat din București în weekend, iar ajung să scriu numai luni despre chestiile faine făcute vineri. Așadar, vinerea asta, moment în care toți corporatiștii cad lați în paturi, terminați de plantație, eu, la invitația lui Ionuț și împreună cu alți bloggeri de vază ai urbei, am fost să bem bere.

Nimic neobișnuit până aici, doar că am fost să bem bere la Beer’o’clock, în pasajul Villacrosse, un beerhouse despre care doar auzisem că are bere foarte bună, însă nu îl testasem încă. Și n-am băut oricum și orice, ci am fost întreținuți toată seara de către reprezentanții jollybeers.net.

Fondată în anul 2009, Jolly Beers este unicul importator şi distribuitor de bere Schneider Weisse şi Hutthurmer în România.

Născută din pasiunea pentru bere, Jolly Beers şi-a propus să importe doar beri deosebite, de o calitate ireproşabilă.

O scurtă prezentare a celor două fabrici de bere:

Hutthurmer Brauerei
Fondată în 1577, această făbricuţă din Pădurea Bavareză îşi produce berile respectând cu stricteţe Legea Germană a Purităţii (Reihnheitsgebot) din 1516. Berile importate de la Hutthurm sunt beri de orz, nepasteurizate.

Weisses Bräuhaus G. Schneider & Sohn GmbH
Fondată în 1607, fabrica a fost preluată în 1872 de către familia Schneider în a cărei posesie se află şi în zilele noastre.
Berile Schneider sunt beri de grâu nepasteurizate cu fermentaţie superioară.

Ei ne-au trecut prin 13 beri nemțești, majoritatea absolut geniale.

Cum au decurs ostilitățile?

Ne-am așezat la mese. Parcă eram la prezidiu, cu fața spre bere.

Ni s-au prezentat sortimentele de malț(mai prăjit, mai puțin prăjit, de Viena ză best), din care ne-am înfruptat ca din semnițe la meci. Toată mișcarea asta am făcut-o ca să ne fixăm gustul de malț în minte. După partea asta gustoasă, a urmat mirositul hameiului – care are un iz destul de înțepător și neplăcut, dacă mă întrebi pe mine.

Am trecut apoi la degustarea în sine. Aici fiecare e cu gustul lui, așa că eu o să vorbesc doar despre cele 2 beri care mi-au atras atenția papilelor gustative, și anume TAP 2 și TAP 6.
Continue reading Berea de vineri seara