Am lăsat povestea Iarmarocului de anul ăsta să se contureze şi în funcţie de reacţiile venite de la participanţi(unii dezamăgiţi, alţii încântaţi). După cum am scris şi pe Twitter imediat după ce am ajuns acasă, expresia cheie de la festival a fost:
“Papuci cu noroi”
Nu o spun într-un sens rău, pentru că a făcut parte din spiritul festivalului.
Înainte să povestesc festivalul, merită să zic câteva vorbe despre peripețiile de pe drum. Trebuia sa merg cu autocarul, cu Adina, venită în delegație, de la Cluj Life punct ro(unde a și publicat toate pozele de la Iarmaroc). Asta până am aflat că există 2 locuri într-o mașină care venea de la Târgoviște. Ne-am întâlnit cu ei, numai că li se stricase radiatorul și le fierbea motorul. A trebuit să ne distribuim până la urmă în alte 2 mașini, cu care am și ajuns în parcarea de la Iarmaroc.
De acolo până la pădure, erau vreo 3 km. Aveai 2 variante, fie să mergi pe jos, fie să o iei cu tractorul, în remorcă. A fost destul de interesant să mergem în remorcă, cu alți 20 de oameni, tone de bagaje, ținându-ne unii de alții ca să nu cădem în noroi 🙂 Am ajuns exact când începea ploaia, am montat cortul și am început să explorăm zona.
Vineri a plouat în draci, vreo 4-5 reprize, lungite pe toată noaptea şi cu un pic de follow-up dimineaţa de sâmbătă. N-am luat lucrurile atât de în tragic şi am investit timpul în poveşti cu oameni faini pe la mesele acoperite. Abia sâmbătă ne-am extins pe la scene, când a ieşit soarele şi s-a făcut cald şi bine. Continue reading Cum a fost la Iarmaroc 2010