Tag: munca

Creativitate: de ce mă dau pe net la birou

creativityCând povestesc unui prieten cam care e programul meu în timpul unei zile normale, de regulă ridică din sprânceană și mă întreabă cum de am timp să citesc atât de multe lucruri pe net (nu, nu doar pe Facebook).

Dincolo de timpul de pauză între două taskuri sau proiecte, mai e o explicație foarte științifică – creierul tău trebuie să se relaxeze și să iasă din problemă dacă vrei să găsești o soluție creativă.

Toate detaliile despre creative leadership și modul în care se manifestă el prin controlul asupra mediului, muzicii și vremii (da!) se găsesc aici.

Mie mi-au plăcut următoarele puncte:

  • ai nevoie de niște elemente perturbatoare la muncă, pe ”românește”, niște fun
  • să ai încredere în oamenii cu care lucrezi că vor duce treaba la capăt (asta dacă ai angajat pe cine trebuie)
  • programul fix e o mizerie pentru muncile creative (oricum o să lucrezi și noaptea/la duș/dimineața la cafea dacă îți vine vreo idee care rezolvă ceva ce ține de muncă. Nu poți să oprești complet creierul).
  • trebuie să înțelegi ce înseamnă timpul pentru colegii tăi și să te lupți cu cei care îl amenință. Activați scutul antiîntâlniri și antimailuri cu probleme. Mai bine le grupezi și le trimiți pe calupuri decât să ai un tir constant.
  • Inspirația se cultivă. Nu, nu pe câmp.
  • Dacă te umpli de prea multe informații pe o problema, nu o să găsești soluția cea mai bună. Trebuie să mai și golești/clasifici ce ai aflat
  • Ședința de problem-solving e lege: Focus pe o singură problemă – Unelte – Concentrare pe Why, nu pe How – Nu există idei proaste – Celebrează eșecul
  • Când nu mai ești creativ, fă niște sport. It works.

Cel mai important takeaway, din punctul meu de vedere, când e vorba de creativitate și performanță, este să fii RELAXAT. Așa vin ideile cele mai bune, nu când te strădui prea tare.

(sursa foto)

Nu vinde timp

8-hour-dayDiscuția despre orele suplimentare și sclavia din agențiile și/sau corporațiile de la noi apare iar și iar dintr-un singur motiv mare și lat. Oamenii își vând timpul și nu rezultatele. Despre timp, ore suplimentare și motive puteți citi aici mai multe. Sau aici. Eu mă uit la rezultate. Orele nu contează și nici nu trebuie să fie fixate uniform pentru toată lumea (în meseriile creative. La bandă/BPO/magazin etc. e altă poveste).

Dacă, din capul locului, tu ai de produs X like-uri, Y vânzări sau Z apariții media, cifre pe care le-ai agreat cu managerul și/sau clientul, atunci ți-ai asumat un workload (bazat pe experiența ta sau a colegilor tăi, s-au putea să le atingi în Q ore). La început, îți va lua probabil mai mult timp să atingi milestone-urile pe care ți le-ai setat (da, setează-le). Treaba ta e să eficientizezi activitatea până la nivelul la care să poți să te încadrezi în cele 8 ore (or less) sau să distribui orele alea de lucru în așa fel încât să nu te surmenezi. Dacă nu poți, vorbești cu managerul/clientul și agreați pe alte obiective sau cauți un ajutor (știu, sună utopic până o faci prima dată).

Nu mai vorbesc de timpul de actualizare și învățare, de respiro-urile creative, alea sunt pentru nivelul următor, după ce ai eficientizat activitatea și te pregătești pentru un salt calitativ.

Niciodată nu merită să vinzi timp, ci o soluție, un mod de lucru, un rezultat. (cu 50% avans, dacă ești freelancer)

Și nu e doar problema agențiilor/românilor.

Online făcut inhouse vs. Online făcut prin agenție

Discuția nu e nouă, e dilema oricărui șef/patron/antreprenor și se extinde asupra întregului aparat de comunicare al companiei. În mod evident, nu ai cum să nu ai cel puțin un om care se ocupă de compartimentul ăsta, specializat, dar de aici până la a avea un departament întreg vs. o agenție dedicată e drum lung.

Cel puțin un angajat in-house

Agențiile nu și-au făcut niciodată singure treaba. Dacă nu există un om intern, rareori o campanie atinge potențialul maxim de reach, ROI, engagement sau orice alt obiectiv agreat cu agenția. Cu toate astea, nu e vorba de incompetență, lene sau alte vicii de genul ăsta, ci de acel element intern pe care îl aduce omul care cunoaște produsul, brandul și cultura companiei mai bine decât orice account manager sau consultant al agenției.

Deci dacă vrei performanță maximă, ține cel puțin un om pe comunicare (da, inclusiv pe online).

In-house vs. Agenție – Avantaje și dezavantaje

Dincolo de listele de mai sus, provenite atât din experiența mea, cât și din sursele 1, 2, 3, 4, cel mai important e ca fiecare companie să își facă propria analiză cost-beneficiu și să decidă mixul potrivit de oameni pentru comunicare (fie ea și doar online). Nu există rețeta perfectă.

Lista e deschisă, așa că aștept și experiențele voastre.

Nu muncești, nu primești

Citeam de dimineață un articol antologic despre cât de mare e diferența dintre salariul CEO-ului de la McDonald’s și un simplu muncitor dintr-unul din restaurante – 580:1. Pe lângă apologia făcută stilului de viață greu și atacurile la corporatismul american nemilos, echilibrații de la Bloomberg uită să spună că acel CEO, ca de altfel oricare CEO, pe lângă responsabilitatea propriei persoane, poartă pe umeri joburile a 10, 100, 1000, 100.000 de angajați, cărora trebuie să le poată plăti X dolari pe oră, lună de lună, indiferent dacă sunt productivi sau uneori incompetenți, leneși sau nepricepuți.

Mai mult, el mai are responsabilități și față de acționari, clienți, creditori etc. Deci e normal să câștige mai bine.

Revenind la ale noastre, cred că putem împărți foarte ușor totul în 4 cateogrii mari și late de oameni, ca să fie mai clară distribuția banilor:

  • proști și leneși, dar mulți, vorba lui Costachi Negruzzi în nuvela Alexandru Lapusneanu – nu ai pe ce să le dai mai mulți bani
  • deștepți, dar leneși – ar putea mai mult, dar e mai simplu să stea pe Facebook, să iasă la bere, să spargă ușa imediat, să tragă chiulul când pot, să scape de responsabilități
  • proști, dar proactivi – nu pot foarte mult, dar se străduie, fac treaba bine, pot ajunge departe dacă sunt susținuți
  • deștepți și proactivi, deci care vor crește, vor câștiga mai mult și vor fi invidiați

E clar că primii vor fi cel mai prost plătiți, pentru că nici nu produc cine știe ce valoare. Cei deștepți au o șansă în plus, dar sunt trași în jos de lene, pentru că nu sunt prea productivi nici ei. Surpriza e că cei care nu-s așa de deștepți, dar sunt proactivi și harnici, vor câștiga mult mai mult decât cei deștepți și leneși. Ultima categorie e selfexplanatory.

E normal ca munca să fie plătită în funcție de productivitate. Dacă, la finalul zilei, n-ai produs nici cât să acoperi salariul + impozitele, atunci nu ți-ai făcut treaba. Dacă, în schimb, ai produs mult mai mult, după câteva luni de preformanță măsurată, merită să ceri o mărire, corespunzând plusului pe care îl aduci în firmă.

Acum, întrebările de final: Tu ce fel de angajat crezi că ești? Dar cei care te-au angajat, ce părere au despre munca ta? În care categorie te plasează? Se potrivește cu ceea ce crezi tu că faci?

Soluție de ieșire din criză: munca

Andrei are dreptate când zice că munca e singurul mod prin care poți să crești.

Toate bune și frumoase, cu condiția să nu ai o familie cu bănet și/sau norocul să dai peste niște tunuri, dar acestea sunt cazuri rare. Noi, restul, trebuie să ne facem treaba din ce în ce mai bine, mai proactiv și mai inteligent ca să câștigăm mai bine.

Munca inteligentă e singurul mod prin care putem să ieșim din criza economică așezată din 2008 deasupra Europei. Dacă și fiecare european șomer ar munci, adică 16 milioane de oameni, am cheltui cu câteva miliarde de euro mai puțin și am câștiga din impozitele pe care ei le produc, respectiv din valoarea adăugată de munca prestată de fiecare.

Înțeleg că nu ai unde să muncești, însă dacă tot stai degeaba, atunci prestează muncă în folosul comunității, în valoare de X% din ajutorul de șomaj/ajutorul social obligatoriu în fiecare lună. Dacă nu prestezi, la revedere bani.

Dacă vrei să muncești inteligent, măcar o parte din munca ta trebuie să fie orientată spre a te face indispensabil(pentru angajator sau pentru client – dacă ești antreprenor).

p.s. Pe vremuri, cică erai băgat la închisoare dacă nu munceai sau nu studiai(se controlau carnetele de muncă/studii). Cu siguranță nu era plăcut, dar poate e o soluție.

 

Merita inteles de ce nu ar trebui sa folosesti AdBlock

Foarte rar public pe blog articole ca atare, de la alți bloggeri. Ajung să fac asta fie ca guest post, fie în momentul în care îmi place foarte mult un articol și cred că merită să stea mai mult pe internet:

M-am inflamat ieri pe tema asta, pe baza unui comentariu, şi aş dori să discutăm ceva mai mult pe tema asta. Comentariul sună ceva de genul “poţi să promovezi ce vrei, eu am adblock”, atitudine pe care eu o consider PUR ROMÂNEASCĂ şi până la urmă dăunătoare, dar voi explica.

Articolul e o lecție foarte bună pentru cei care în continuare au mentalitatea stupidă de a refuza să accepte bannerele de pe bloguri sau de pe site-uri.

Vizitez zilnic măcar 100 de situri. De pe toate meleagurile şi pe diverse subiecte. Fac asta activ de aproape 9 ani, pentru că e “boala” mea. În 9 ani de umblat pe “neţi”, nu am simţit nevoia să blochez publicitatea sau s-o ascund. Da, dacă este un popup, nu voi mai vizita situl. Oricât de mult cred în dreptul fiecăruia de a câştiga un ban, un popup sau o reclamă care cântă sunt deja prea intruzive pentru gusturile mele.

Nici eu n-am simțit niciodată nevoia de AdBlock. Bravo, Dojo, sper să înțeleagă cât mai mulți de ce e important să susții munca oamenilor pe care îi urmărești!