Adevaruri despre stadionul romanesc

Salut, mă numesc Titus şi am 22 de ani. Ieri am fost pentru prima dată pe stadion în Bucureşti, la meciul România – Austria, pentru preliminariile de la mondiale, la care noi nu mai avem şanse. Am avut această mirifică ocazie datorită celor de la Ursus 🙂 Mulţumim. Prima impresie am avut-o înainte de meci cu vreo 3 ore, când tramvaiul 41 m-a lăsat la naiba mai încolo de stadion.

Inainte

După aia am vrut şi eu să stau într-un bar/restaurant să mai lucrez una-alta la laptop, însă am ajuns să sprijin gardul, pentru că singurele chestii din zonă erau nişte bodegi dubioase, în care nu mi-aş fi scos aparatura.

Pe la 9 fără ceva am intrat pe stadion pe nişte porţi micuţe şi strâmte 🙂 Deja rumegam cuminte sămânţă, activitate ce avea să îmi ţină mâinile ocupate tot meciul.
Continue reading Adevaruri despre stadionul romanesc

Una pe zi – Cand se strica fotbalul

Sportul ăsta s-a urâțit, mai ales după ce am văzut aseară porcăria care s-a întâmplat la meciul Dinamo – Slovan Liberec. Un suporter a intrat pe teren și apoi alții au rupt gardul și l-au urmat. Rezultatul – 0-3 pentru Slovan. Și niscaiva suspendări pentru Dinamo în Europa.

În clip, creatorii au ales să ilustreze asta mult mai mișto și mai interesant. Chiar sexy aș zice 😀

Enjoy the weekend!