Aerul e mai tare la 3000 de metri deasupra pamantului

Iar am reușit să dispar cu desăvârșire pentru câteva zile, din motive de lipsă de timp și pentru că am învățat să zbor. Nu, n-am luat ceva substanțe din alea care te fac să simți că zbori, ci am zburat efectiv, chiar și doar pentru câteva minute.

Sâmbătă, 24 Aprilie, am fost, la invitația UTV, pe aerodromul Clinceni, la câțiva kilometri de București, locul care va rămâne în istorie, cel puțin pentru mine. Totul a început cu un contract în care renunți la toate motivele la care te poți gândi/la care nu te-ai gândit că le-ai putea folosi să tragi la răspundere pe cineva implicat în toată operațiunea asta, dacă nu respecți exact regulile pe care ți le explică(de mai multe ori) instructorul cu care sari. Scrie inclusiv că ești conștient de faptul că poți să mori 😀

Încurajator, nu?

După ce am terminat hâțogăraia, ne-am echipat cu multe(foarte multe) hamuri, curele și chingi, am primit instructajul și ne-am îndreptat spre avion. N-are rost să povestesc ascensiunea, pentru că durează 30 minute. Începe cu un bip scurt și puternic, după care te învâți în spirală, până ajungi la 3000 de metri(poți să urmărești urcarea pe altimetrele de la încheieturile parașutiștilor). Sus se mai aud 2 bipuri, semn că suntem gata de salt.

Încă nu conștentizam ce o să fac.

S-a deschis ușa, a început să bată vântul înăuntru. Sare primul cameraman, după care sare Mihai cu instructorul lui. Tocmai am văzut de aproape 3 oameni care s-au aruncat în gol, de la 3000 de metri. Încep să îmi dau seama de ce mă așteaptă(sau cel puțin așa credeam). Urmează cameramanul meu.

Ca să înțelegi cât mai bine senzația, trebuie să povestesc exact procesul de aruncare din avion: ești împins ușor din spate de către instructor, de care acum ești prins și de care îți depinde viața, aterizarea, tot 🙂 Când ai ajuns pe marginea hăului, auzi unu-doi-tre-și ai început să cazi.

Mamă, tată, voi vă opriți din citit aici 🙂 Continue reading Aerul e mai tare la 3000 de metri deasupra pamantului