Voluntariatul si dezvoltarea personala

Cu ocazia studiilor mele de comunicare, am scris un proiect ce conține considerații personale despre influența voluntariatului asupra dezvoltării personale. Nu pun de obicei pe blog lucrări de la facultate, însă, de data asta, am zis că e păcat să îl las să se prăfuiască într-un dosar de grupă.

Situația tânărului student în contextul sistemului educațional din România

Trebuie, înainte de a analiza impactul activității de voluntariat asupra dezvoltării personale, să contextualizăm realitatea studentului, respectiv a tânărului proaspăt absolvent de liceu, moment în care consider că ar trebui, cel târziu, început ciclul de dezvoltare personală conștientă. Acest tânăr este proaspăt ieșit dintr-un mediu hipercompetitiv artificial, bazat pe recunoașterea unor abilități de reproducere și conformare, care nu au nimic de-a face cu creativitatea și inovația de care va avea nevoie mai târziu, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.

Pe de altă parte, timp de 12 ani, în afara discuțiilor cu alți tineri de vârsta lui și câteva intervenții ale părinților(în cazurile fericite), tânărul nu a avut la dispoziție mai mult de 12-13 ore(având în vedere că sunt 8 luni de școală pe an, o oră de dirigenție pe săptămână și 30 de elevi în clasă, rezultă cifra de mai sus) dedicate în care să poată să își contureze dezvoltarea personală. Din acest motiv, mare parte din dezvoltarea personală se realizează prin influențe externe, inconștient, deci necontrolat și complet neeficient.

Obstacolele în dezvoltarea personală

Cele mai mari două obstacole în calea dezvoltării personale a tânărului, în particular, și a individului, în general, sunt neconștientizarea procesului și lipsa unui cadru structurat care să încurajeze evoluția. Continue reading Voluntariatul si dezvoltarea personala