World War Z – Ziua Z: Apocalipsa (3D)

Am fost aseară la un film cu zombie decent (bine, pe cât de decent poate să fie un film cu zombie). Ziua Z, în 3D, la Cinema City Cotroceni, a prins numa bine după o zi mai amorțită, ne-a trezit cu scenele de furișat și atacat din senin, cu invazia zombie și cu o leacă de suspans.

Filmul e făcut de Brad Pitt, deci el e eroul, el salvează națiunea mondială, preluând ștafeta lăsată de Bruce Willis după Greu de ucis. După lupte cu hoardele de morți-vii, el găsește o soluție pentru epidemia virală care a pornit de undeva din Asia și s-a extins prin traficul de organe, punând stăpânire pe mare parte din planetă și transformând oamenii în niște mortăciuni mușcătoare, care dau dubios din dinți când văd oameni vii. Fun stuff.

E genul de film la care mergi cu fata să o sperii și să o lipești de tine în momentele esențiale. Premiera e în seara asta, în caz că nu mergeți la mare sau la Cluj.

Mulțumesc de invitație, Cinema City și Ro Image.

Una pe zi – Resident evil cu pizza

Tu ce ai făcut? L-ai luat pe om în mașină?

Povestea e mult mai lungă, cu decizii pe parcurs, la fiecare pas putând să dai colțul mâncat de zombie.

Genială reclama!

via adsoftheworld