Promovarea Romaniei printr-un gest simplu – tag-urile fotografiiilor
Am fost Miercuri seară la un mic eveniment, organizat de AIESEC(o întâlnire între foşti şi actuali membri), în Cinematecă. Parte din eveniment a fost o serie de 6 prezentări despre promovarea României. nimic inovativ pe partea asta, e o discuție de când lumea și pământul că nu știm/nu vrem să ne promovăm țara – am scris și eu un articol la un moment dat, despre controversata campanie ”Land of choice”.
Cele 6 prezentări nu s-au ținut oricum, ci după regulile Pecha-Kucha – adică fiecare prezentare a avut 20 de slide-uri a câte 20 de secunde fiecare – deci maxim 6 minute și 40 de secunde pentru fiecare prezentare. A fost o mică provocare pentru fiecare dintre noi, nu mai făcusem prezentări de genul ăsta până acum.
Prezentările au fost despre firme care pot promova România(CityCompass, un documenmar despre lupi pe Discovery Channel, urcatul pe munți al lui Adi, micile detalii care fac țara noastră specială și analiza inițialelor României) – din toate am avut câte ceva de învățat și oamenii au fost intersați/interesanți.
Eu am mers pe următoarea idee.
**Străinii, în special cei din zonele cu un nivel foarte ridicat de civilizație, atunci când vor să afle ceva despre o țară(aici despre România), primul lucru pe care îl fac este să dea o căutare pe Google(sau orice alt serviciu de căutare). Și nu orice fel de căutare – căutare de imagini, pentru că o imaginie, nu?, face cât 1000 de cuvinte. Am făcut un mic experiment, cu ajutorul serviciului de proxy anonim – Zend2. Am accesat Google ca și cum aș fi fost un american și am început să caut imagini cuRomania/Romanian**. Nu mică mi-a fost surpriza când în am văzut în primele 3 pagini următoarele rezultate:
– țigani care spală geamurile în intersecție
– țigani orfani
– fete aproape dezbrăcate
– EBA
– servicii de dating cu ”românce” din rusia și ucraina
– ”mafia” din sibiu, la o masă
– gărtarul pe motor
– femeia cu rufele întinse la uscat, pe balcon
– travestitul sexy din România
și lista ar mai fi putut continua, însă m-am oprit la doar primele 3 pagini din Google Images.
Atunci m-am gândit că noi am putea să ne promovăm țara mult mai bine dacă am reuși cumva să punem alte imagini în locul celor de care am povestit mai sus. Imagini cu locuri frumoase din România, la care, apoi, pe lângă tagurile obișnuite, să adaugi ”Romanian”, ”Romania”, ”Romanian place to visit”, ”Beautiful Romania” și alte cuvinte-cheie de genul ăsta. Aceeași regulă se aplică și pentru descrieri sau titluri de poze – mai ales cele de pe blog și Facebook – se indexează foarte repede dacă au cuvinte asociate imaginii, în afară de un titlu interesant.
Gândește-te câte conturi de Facebook, Flickr, Picasa, MySpace, Hi( și altele care pot conține poze) există în România. Dacă fiecare dintre noi ar face acest gest simplu, atunci cu siguranță, data viitoare când un străin va căuta România pe internet, va descoperi în primul rând locurile frumoase și apoi, undeva îngropate, mizeriile de care vorbeam mai sus.
Hai să promovăm România cu tag-uri, descrieri, titluri pentru fiecare poză pe care o avem online!
Suntem 7,5 milioane utilizatori de internet din România – dacă face fiecare gestul ăsta pentru câte 10 poze, o să avem 75 milioane de poze pozitive despre Romania, mai mult decât cele 52 milioane de poze deja existente!
Promoting Romania
View more presentations from titusk.