După cum ziceam și în articolul despre faptul că mi-am reparat pana la bicicletă, am fost aseară în Herăstrău și m-am dat cu bicicleta cu niște persoane dragi mie. Lăsând la o parte aspectul total sportiv al ieșirii și că am făcut 20 de km cu biciclete și role prin parc, am reușit să vizităm partea de nord a lacului, unde am descoperit niște terase foarte tari, de fițe, la care am zis că trebuie să mergem :D.
Am avut marele noroc azinoapte de faptul că a trecut postul și că s-a deschis sezonul la nunți, au fost focuri de artificii, am văzut atât de multe mirese încât o sa avem noroc zeci de ani de-acum încolo. Mergând prin jurul parcului, am trecut și pe lângă Arcul de Triumf, unde am văzut asta:
Oamenii veniseră de la nunți, mai multe cupluri de miri și mirese, și se strânseseră sub Arcul de Triumf. Cântau piesa clasică deja la petreceri: ”Și-altă dată”. Am reușit să îi filmez cum parcaseră în jurul arcului și discutau despre mita care trebuie să o dea/ceară pentru miresele furate :)). Așa ceva nu văzusem până acum. Cred că odată cu trecerea timpului, se formează și obiceuri noi sau erau obiceiuri deja vechi, dar practicate doar de șmecheri. Poliția era acolo lângă ei și se uita, deci probabil că aveau aprobare de la ei(pe bune sau nu 😉 )
După ce ne-am delectat cu asta, am intrat din nou în parc și ne-am continuat plimbarea, până când am ajuns în dreptul terasei baRaka
Aici se strânsese muzică, pentru că era multă lume. Nu, defapt se strânsese lume bună pentru că era muzică bună. A fost un concert funk cu Dj Tom Wilson :
Lumea se întindea până în stradă și în skateparkul de peste drum, era cu beri în mână se simțea bine și dansa. A fost atmosfera cea mai apropiată de Vamă pe care am trăit-o într-un loc bucureștean. E mult mai bine să dansezi în parc pe trotuar, decât să stai să înghiți fum în ceva club închis. Dacă era nisip, ziceam că suntem la mare.
Ne-am întâlnit și cu niște oameni faini, pe unii îi revăzusem la o petrecere săptămâna trecută, iar pe alții îi revedeam după destul de mult timp.
Am dansat pe acolo și nici nu ne-am dat seama că s-a făcut ora 2 și jumătate. Am luat-o spre casă și am încheiat seara 🙂