Trump, Brexit și Liviu Dragnea sau Alegerile Parlamentare văzute din Diaspora


Anul 2016 a fost foarte interesant din punct de vedere politic și foarte personal pentru mine. Nu numai că am trăit Brexit-ul pe pielea mea în UK, dar am avut și norocul să prind alegerile istorice din SUA în care Trump a întors un rezultat prezis de mai toate sondajele de opinie și curentele intelectual-progresiste.

Colac peste pupăză, până și alegerile parlamentare din România s-au înscris în același curent cataclismic de populism short-term-ist de tip antagonist. Bine, măcar ele au fost mai puțin surprinzătoare.

Spuneam în primăvară, când cu alegerile de primari, că nu degeaba PSD a luat cam tot ce se putea lua și lumea era revoltată de această apetență pentru socialism demagogic condus de un glorios penal dovedit – Dragnea.  Dar atunci am greșit, am crezut că logica și rușinea/bătutul obrazului va funcționa, va aduce oamenii pe calea cea bună în ceea ce privește votul. Mea culpa.

Românii anti-PSD au făcut exact aceeași greșeală ca americanii democrați / anti-Trump și ca militanții pentru Remain campaign în UK – au creat un rift între cele două curente de opinie și cele două tipuri de votant, ceea ce a crescut rezistentă la schimbare de fiecare parte – prin convigerea că luptă celuilalt îndreptățește îndârjirea și rezistența ta.

E mai ușor să râzi de Brexit și Trump decât se te uiți în ograda ta și să aplici lecțiile învățate de acolo – în toate 3 cazurile, tabără pierzătoare nu a avut un mesaj. Ai cu cine nu e mesaj, iar la PNL sincer nici nu știu ce slogan au avut pentru că în Diaspora nu s-a văzut nimic. Food for thought

Non-votanții și votanții loiali de partide stângiste sau manipulatoare au nevoie de o promisiune alternativă mai puternică decât pomana electorală sau naționalismul de doi lei cu care sunt duși la secția de votare acum. Asta ar trebui să fie tema de gândire în ședințele de strategie ale partidelor politice. Și nu doar din RO.

Socoteala din online nu se potrivește cu cea din secția de votare

A mai trecut un ciclu electoral și 2016 a prins România tot în plin val de simpatie pentru PSD, pentru primarii corupți, pentru pușcăriași votabili și mai știu eu ce alte minuni și mașinații. Alegerile locale de anul acesta sunt primele pe care le urmăresc exclusiv online și de departe, așa că n-am avut altceva de făcut decât să comentez.

Mulți s-au declarat nemulțumiți și dezamăgiți de votul tineretului (sau absența lui), de faptul că bătrânii au ieșit la vot și au decis încă o dată pentru restul. Așa e în tenis și democrație, cei disciplinați și motivați – pozitiv, negativ, politic sau economic – decid pentru cei pasivi. Internetul în România și, în special, zona de oameni de comunicare, marketing, business și antreprenoriat, e o mare bulă care nu se intersectează aproape deloc cu marele bloc votant și bătrân și mai deloc cu marele bloc nevotant și tânăr.

Sunt două acțiuni concrete pe care le recomand celor din țară pentru alegerile generale din toamna lui 2016:

  1. Blocul votant în vârstă – Vorbiți cu rudele, angajații și prietenii voștri mai în vârstă și care încă văd în PSD un ocrotitor și un benefactor. Aveți câteva luni să le demonstrați cum li se fură căciula în fiecare zi și că au alte șanse, că merită să încerce, că nu se mai poate, că plecați și voi din țară dacă nu își schimbă votul.
  2. Blocul nevotant tânăr – E un grup mai challenging – grătaragii, spărgătorii de sămânță, mestecatorii de șaorma, maneliștii, plictisiții, hipsterii nihiliști, salvatorii de canapea. E foarte divers. Totuși, toți au o aceeași caracteristică – nu le bate nimeni obrazul. Dacă în toamnă ai merge duminică, după biserică, după trezire, în toate locurile în care se adună tineretul (pe bancă în parc, la birt, pe terasă, la păcănele, la restaurant, la șaorma) și i-ai chema la vot? Dacă le-ai zice că merită să încerce să schimbe ceva? Că tu ai fost, că merg și prietenii lor, că nu se poate ca alții să îi conducă. Chiar dacă râd de tine, e suficient să sădești neîncrederea în unul dintre ei, să îi erodeze pe restul, să se întrebe dacă nu cumva fac o prostie că stau. Și poate nu o să stea de data asta.

Să vedem. Bula ta e mai mare decât bula lor?

p.s. pentru pasinonații de istorie, știți ce a pățit URSS când Elțân l-a lucrat din interior și a preluat puterea? Observați tiparele?

Protestele Hexi Pharma și Roșia Montană

Urmăresc ancheta Hexi Pharma, acum extinsă la nivelul întregului sistem medical cu mare interes. E o mafie acolo de neimaginat. Trebuie să citești ancheta condusă de Cătălin Tolontan. Vorbește acolo de modul în care compania condusă de Dan Condrea a câștigat zeci de milioane de dolari în contracte cu statul, cum a cumpărat reactivi ieftini și i-a revândut de zeci de ori mai scump și diluați. Iar primul contract a venit de la spitalul condus de Sorin Oprescu, acum anchetat după un flagrant pentru mită.

Această mafie nu numai că face bani, ci a pus și pune în continuare în pericol viața ta, a familiei, a prietenilor tăi, a tuturor care depind de sistemul public de sănătate. Câți oameni intră în spital în România cu o problemă și ies cu alte infecții sau boli luate din interior? De câte ori te duci la spital și speri să scapi de data asta doar cu ce ai venit? Totuși, doar câteva sute de oameni au ieșit să protesteze împotriva încercărilor de mușamalizare și de trecere cu vederea a infracțiunilor din sistem. Doar câteva sute de oameni au ieșit o singură dată să salveze sistemul medical din România de Hexi Pharma & co.

În 2013, pentru cine își mai amintește, se ieșea în stradă tot împotriva unei companii private. Atunci era vorba de Roșia Montană Gold Corporation, cel mai mare proiect minier auro-argintifer din Uniunea Europeană. S-au vehiculat multe riscuri atunci, suspiciuni de corupție, multă luptă politică. În mod bizar, atunci zeci de mii de oameni au considerat că merită să stea în stradă luni de zile să protesteze. Atunci miza era să salveze țara de investitorul străin, așa că zeci de mii de oameni au ieșit luni de zile ca să oprească un proiect minier într-o localitate din județul Alba.

Nu vi se pare ceva ciudat aici? Sau guvernul tehnocrat are nevoie de puțină liniște să se lămurească și de aceea nu iese lumea în stradă?

România Noului Val – carte, mișcare, proiect de țară, alternativă

Zilele trecute am terminat de citit România Noului Val, proiect la care am contribuit în cadrul campaniei de crowdfunding. O parte din volum e scrisă de persoane cu care am o relație profesională sau personală și cumva marchează un moment important în viață, atunci când cunoscuții tăi încep să scrie în volume de interes strategic pentru țară (chapeau, apropo).

Citez mai jos descrierea cărții (sursa: noulval.ro, tot de acolo e și fotografia):

Volumul reuneste 77 de tineri antreprenori, creativi, inventatori, regizori, voluntari, activisti, tineri diplomati, analisti, consultanti, manageri, ganditori și jurnaliști ce oferă o colecție de viziuni originale de excepție asupra viitorului Romaniei, in contextul revolutiilor culturale globale provocate de tehnologie si de democratizarea cunoasterii. Lucrarea, lansată sub egida Foreign Policy, este un proiect colaborativ inedit. Cartea propune societatii contemporane o incursiune in lumea ideilor inovatoare care stau la baza viitoarei economii globale – lucrarea este împărțită în patru capitole: „Industriile creative. Revoluție cu puterea imaginației”, „Lideri emergenți și leadership românesc în secolul XXI”, „Noua economie a cunoașterii . Antreprenoriatul de a treia generație”, ”Predicțiile Generației Y”.

Nu intru în analiza detaliată a fiecărui capitol, însă un feedback global după ce am citit cartea ar fi că organizarea și integrarea eseurilor în fiecare temă trebuia consolidată pentru că saltul de la cultură la arhitectură și apoi la ONG-uri nu ajută prea mult un cititor neavizat să înțeleagă demersul. În plus, câteva dintre materiale au semănat prea mult cu analize de undergrad sau masterat, citând mult din autori consacrați și oferind prea puțin din experiența personală, pe când altele a mizat prea mult pe o opinie tânără, însă fără un argument puternic și bine definit de experiențe îndelungate pe o temă (acele 10,000 de ore deja parte din mainstream).

Cu toate astea, am rămas plăcut impresionat de faptul că este unul din puținele locuri unde un grup de oameni vorbește deschis despre rețele, socializare controlată și intenționată, respectiv de dezvoltarea unei societăți prin conectarea deliberată a liderilor lor fără a avea iz de securism ceaușist, așa cum din păcate am tot văzut în România ultimilor 25 de ani. Sigur, o parte din autori erau în plină ascensiune în perioada pre Decembristă, însa reformarea și aderarea lor la acest demers nu poate decât să ajute la coeziunea generațiilor.

M-am bucurat să văd o aplecare mare spre diaspora și modul în care și eu, român plecat în străinătate, pot să contribui la indentitatea națională, la cultura și prosperitatea atât at comunității localizate în spațiul românesc, cât și a românilor de pretutindeni (chiar și a celor care cu greu recunosc că sunt români).

Și mai văd un interes coerent pentru democratizarea cunoașterii, monedele digitale, inovația în domeniul energiei, guvernanța digitală și creativitatea, noua direcție în cultură, educația alternativă și transformarea educației prin design, arhitectura deschisă, noua cinematografie, exoeconomia, urbanismul participativ, leadershipul feminin, minorități și rețele, guvernanța corporativă, tehnologiile disruptive, open data, agricultura reinventată, revoluția roboților industriali, explorarea și colonizarea spațiului, comunitățile vulnerabile, gândirea divergentă. Cu toate astea, nu pot să nu remarc faptul că unul din reperele folosite este Roșia Montană și modul în care a mobilizat un număr semnificativ de români, fapt fără precedent dupa Decembrie 89, dar din păcate fără ecou până la momentul publicării acestui articol.

Cartea vine într-un moment de euforie post Noiembrie 2014, cumva potrivită să prelungească raza de speranță văzută de românii care l-au învins pe Ponta și pe Dragnea și pe toți zombii lor prin ore de stat la coada la vot, baterii descarcate pentru postări pe Facebook sau telefoane acasă, la prieteni și rude din țară. Vine într-un moment în care parlamentul țării este folosit drept scut și sabie împotriva justiției dezlățuite și hotărâte să dezvăluie legăturile și afacerile care au ținut România pe loc timp de 25 de ani. Mai e mult de lucru, atât la mentalități, cât și la sistem, nu mai vorbesc de actul de justiție care trebuie să se manifeste asupra multor altor rețele mari și mici care stau și ”sug sângele poporului” ca niște ”bampiri” de-ai lui Caragiale.

Aș vrea să văd mai multe evenimente și mai multă implicare consistentă a autorilor și a rețelelor lor în actuala conversație politică și economică națională, vervă mai multă, voce mai puternică în condamnarea și combaterea sistemului pe care România noului val trebuie să îl înlocuiască. Momentul tăcerii a trecut, e vremea să dialogăm mai mult. Mi-e greu să termin materialul de mai sus pentru că volumul cumva a lăsat demersul neterminat, marchează mai degrabă un început decât o concluzie, un pre-manifest, un exemplu și un ghid versus un postulat intens și clar, cu o direcție unitară. Cred ca aici stă proiectul următor – cum integrarea tuturor demersurilor vârfurilor duce la construcția unei Românii noi, unde există șanse fără noroi și afaceri fără obloane și uneltiri în spatele contractelor.

Proiectul de țară, nu de carte.