Deși ajung un pic mai târziu la How To Web, deja mi-am făcut temele și vreau să aflu în ce investesc străinii capitalul, care e profilul afacerilor, maturitatea lor, la ce se uită, ce condiții trebuie să îndeplinești pentru un aport de capital. Până ajung, citește mai multe despre How To Web aici și vizitează ceilalți bloggeri oficiali(pe care îi găsești aici). (Revin cu actualizări după ora 12.) Am ajuns.
Mă aflu azi la Legal Issues în Social Media, prima conferință de genul ăsta de la noi. O să notez principalele idei mai jos, așa cum v-am obișnuit. Refresh des, pentru că actualizez. Începem cu lucrurile evidente – colectarea datelor personale – și de la faptul că trebuie să definești clar modul în care le colectezi și felul în care construiești baza de date. Mai mult, trebuie să te gândești
Una din chestiile la care mă pricep cel mai bine este live blogging-ul. Cine a citit categoria Live Blog de aici știe, cine nu, poate să o citească și să vadă cam care e stilul în care scriu eu de la evenimente. Mulți mă întrebă cum reușesc. Treaba nu e chiar atât de complicată pe cât pare și pentru ea ai nevoie de un pic de atenție distributivă – să
Azi sunt toată ziua la Marketing 360, conferință organizată de Manafu&Co(Evensys) și o să captez pe blog toate ideile bune pe care le aud aici. Tot ce trebuie să faci este să dai refresh din când în când și vor apărea informații noi. Marketing 360 este cea mai importanta conferinta locala de marketing si advertising, ce reuneste profesionisti locali si internationali in marketing, advertising, online si research. Va invitam la
Dincolo de faptul că plouă în București și că nu se poate găsi un taxi la ora 8:30 să te ducă undeva, decât poate în condițiile în care faci comanda de seara. Am ajuns într-un final la conferință. Despre Mobile Marketing Conference: Mobile Marketing Conference, cea mai importanta conferinta anuala dedicata promovarii in mediul mobil pentru toate domeniile de afaceri, se adreseaza atat profesionistilor din zona de marketing, comunicare si
Ieri, la Digital Marketing Forum, în ziua de workshops, am rămas foarte plăcut surprins de 3 oameni. Treaba asta a început de dimineață, când, pe cât de sceptic eram, pe atât de mult am fost surprins cât de multe lucruri faine se fac în piața de la noi. Câteva agenții și câțiva oameni buni văzuți ieri și de la care am învățat cum, de ex., poți să creezi o poveste
Digital Marketing Forum 2011(22-23 Februarie) e prima conferință de online din 2011, începe sub zăpezi în București și este a 5-a ediție. Am scris și anul trecut despre el, însă doar de pe Twitter. Nu mai pierd vremea cu alte introduceri. 9.00 – 11.00 – SESIUNEA I Viitorul marketingului interactiv – Evolutia marketingului sub influenta noilor media Descoperim unele dintre tendintele actuale la nivel mondial pentru a aduce idei in
După ce am văzut la Piticu și la Simona articolele care făceau retrospectiva anului trecut pe blog, am zis că ar fi util să mă uit și eu care au fost cele mai citite articole de pe blogul meu. Lista arată în felul următor: Transfer de la o facultate la alta - scris în 2009 Cum va arăta Titusblogul în 2011 – SEO Spam accidental pe 31 Decembrie 2010 De acum
Azi toată ziua sunt la RoNewMedia 5.0, unul din evenimentele mari cu și pentru industria de online din România. M-au invitat cei de la BitDefender să particip și să comentez ceea ce vor spune invitații speciali de la Facebook, Yahoo, Google sau Orange, dar și ceilalți vorbitori de pe parcursul zilei. Premisa de la care pornim în RoNewMedia 5.0 este că doar 2 site-uri din top 10 România sunt website-uri
Am văzut de dimineaţă, pe Twitter, că se înghesuie lumea la How To Web să facă live blogging. N-am ajuns la eveniment, aşa că le dau linkuri cu mare drag. Dar înainte de asta, hai să contextualizăm un pic evenimentul, pentru că niciunul dintre bloggerii care scriu live de acolo n-a pus o introducere în care să povestească puţin despre ce e vorba în eveniment: Conferinta How To Web 2010





