Salut, mă numesc Titus şi am 22 de ani. Ieri am fost pentru prima dată pe stadion în Bucureşti, la meciul România – Austria, pentru preliminariile de la mondiale, la care noi nu mai avem şanse. Am avut această mirifică ocazie datorită celor de la Ursus 🙂 Mulţumim. Prima impresie am avut-o înainte de meci cu vreo 3 ore, când tramvaiul 41 m-a lăsat la naiba mai încolo de stadion.
După aia am vrut şi eu să stau într-un bar/restaurant să mai lucrez una-alta la laptop, însă am ajuns să sprijin gardul, pentru că singurele chestii din zonă erau nişte bodegi dubioase, în care nu mi-aş fi scos aparatura.
Pe la 9 fără ceva am intrat pe stadion pe nişte porţi micuţe şi strâmte 🙂 Deja rumegam cuminte sămânţă, activitate ce avea să îmi ţină mâinile ocupate tot meciul.
Am ajuns la locurile de la tribună şi de aici încep cu lista de adevăruri despre stadioane:
- pe stadion când intri te controlează şi în chiloţi – n-ai voie cu brichete şi alte obiecte contondente
- la intrare se vând steaguri care ţin exact jumătate de repriză
- dacă vrei să înveţe copilul tău înjurături de morţi, mame şi răniţi, adu-l la stadion. Dacă vrei să şi înjure, dă-i exemplu – porcăieşte pe cineva 🙂
- de la tribună fotbalul e mai lent ca la televizor
- trebuie să fii atent la meci, pentru că nu prea se dau reluări pe tabelă
- jocul nu e aşa de dinamic
- stadionul Ghencea pare mic
- parcă stai pe tron, când te uiţi de la mijlocul tribunei a doua, crăpând sămânţă
- berea nu are alcool, nicăieri pe stadion
- sucul e cald
- scaunele se rup foarte uşor, fiind de plastic şi prinse în 3 şuruburi
- se dă foc la torţe şi nu se mai vede nimic din secţiunea aia
- când se ridică lumea în picioare, nu mai vezi nimic, deci te ridici şi tu
- românul încurajează cu o înjurătură pentru adversar şi un bravo la ai noştri
- toată lumea comentează : ăla e bun, ăla trebuie scos, aleargă, prinde, mişcă-te
- la pauză nu este spectacol, decât dacă te duci la bere şi este vreunul care se ceartă pe acolo că e prea multă spumă – dacă ar şti şi că e fără alcool… 😀
- se face covor de sămânţă sub fiecare suporter adevărat
- există fete suporter, dar de obicei vin cu prietenul şi nu arată prea strălucit :))
- se fumează în draci şi inspiri fumul chiar şi dacă omul e cu 3-4 rânduri în faţă
- galeria de la peluză e acolo ca să rezolve nişte meciuri proprii: Aseară aveau în program ”Basarabia Pământ Românesc” şi ”Mitică la puşcărie” parcă – veniseră pregătiţi cu pancarte şi tot tacâmul.
- corporatiştii înjură la fel de bine ca muncitorii 🙂 (update)
Despre meci nu prea pot să zic prea multe, pentru că a fost foarte slab, lent, fără miză, s-a terminat egal printr-un gol primit în repriza a doua, pe final, după ce am condus. Tipic. Importantă a fost experienţa 🙂
Alte poze:
No, la faza cu steagul care rezista doar prima repriza este foarte relativa treaba, meaning: Steagul REZISTA doar prima repriza doar daca NU il utilizezi (a se citi nu il fluturi), altfel dupa 3-4 miscari lente stanga – dreapta ramai doar cu “the stick”… iar daca mai si ploua… ai vosea de oua all over. TESTAT.
titus, titus, ai gresit meciul. 😀 pentru experiente adevarate de stadion iti recomand un meci al stelei cu miza, gen unul cu dinamo. sa vezi atunci senzatii tari.
Macar ai fost pe stadion.. noi ne-am stans in vechiul nostru local din Graz, BierBaron. Inconjurati de austrieci am urmarind meciul, care… nu mi-a prea atras atentia. Ceea ce insa am simtit au fost uralele austriecilor la gol 🙂 Well… stadionul are viata lui proprie si se pare ca ai prins feelingul 🙂 nice report!
De aceea eu nu am mai fost pe stadion de la varsta de 6 ani, cand am fost pe Farul :)). Mi-am promis solemn ca urmatoarea vizita pe un stadion de fotbal va fi pe stadion britanic la un manchester – liverpool 😀
@dani Senzatii tari si la meci si dupa, pe 41, la intoarcerea spre casa, cu galeria inghesuita.
@imy mersi frumos. sper sa mai ajung, la un meci mai cu miza si cu viata 🙂
Pe stadioanele din Romania cam asta este feedbackul standard. Tin minte ultimul meci la care am fost: Finala Cupei, Dinamo-Farul (in galeria Farul), in 2005 parca. Am plecat dezamagit si de spectacol si de rezultat (Dinamo a luat cupa).
Am mers apoi in 2007 la finala Champions League in 2007 la Atena. Milan -Liverpool. Chiar dca au castigat italienii am plecat de pe stadion inca mirosind a parfum ( nu a fun de tzigara) si cu o amintire placuta.
1. Ala nu a fost meci, a fost caterinca. Daca vrei hardcore mergi la Steaua-Dinamo sau Steaua-Rapid.
2. Daca vrei un sport dinamic te invit la un meci de rugby.
@atwater @radu Cred ca trebuie sa trec si pe la un meci international tare – cupa UEFA/Ch. League
@Bogdan Am fost la rugby in Baia Mare, nu inteleg de ce cinevar ar vrea sa se impinga si sa se arunce chiar asa pe jos 🙂 But that’s just me.
bine ca nu imi place fotbalul 🙂
Nici mie nu imi place cine stie ce, dar am prins oferta si am zis sa incerc 🙂
Ei, hai ca n-a fost atat de rau!
Gandeste-te ca Ghencea e cel mai rasarit stadion si nu prea au venit derbedeii pt ca 1. era meciul nationalei si 2. era scump biletul.
PS: Statia lui 41 nu e asa departe, e chiar pe coltul stadionului dar mergi 2 minute pana la intrare.
PS2: Mai bine de atat nu exista la noi. 😉
🙂 Nu exista inca, pana nu se (re)construieste Lia Manoliu.
Ma gandesc acum cum o fi la un meci Avantul Pucioasa cu Petrolul Moroieni (nume random alese). Am auzit ca arbitrii au nevoie de paza in Liga 3 😀