Smurfs 2

Smurfs 2 3D (2013) – educativ și fun

Smurfs 2Am fost marți seară la Smurfs 2 în 3D, la Afi, la Cinema City și mi-a plăcut.

Povestea e destul de simplă – un vrăjitor rău, pe nume Gargamel, cu niște minions (ștrumpfi răi), adică Obraznicii, vrea să cucerească lumea folosind esență de ștrumpf pentru magie. Pentru chestia asta are nevoie de o formulă magică de la Ștrumpfiță, fapt pentru care o răpește și generează întregul arsenal de faze care urmează – căutarea, lupta, momentul în care simți că eroii pierd, revenirea și victoria finală. Nu le povestesc în detaliu, pentru că merită văzut filmul.

Pe lângă toată tevatura asta, Smurfs 2 e presărat cu lecții de viață, despre familie, iubire, prietenie, schimbare în bine, cum să fii cuminte și cam tot ce e bine pentru un copil să afle dintr-un film educativ. E ambalat în acțiune și deodată te trezești într-o scenă de discurs profund sau de concluzie emoționantă.

Ce să mai, modul perfect prin care dai medicamentul cu zahăr lu ăla micu și îl faci să nu-l scuipe afară. Dar n-aș avea de unde să știu, că deh, n-am copii, deși am fost și eu unul la un moment dat.

Premiera e vineri, 23 August, atât dublat, cât și subtitrat.

(sursa foto)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *