Trenul spre mare 2.0

Photo-0085

Ei, da așa cum am zis în articolul despre mersul la mare de săptămâna trecută, de data asta am luat trenul. Am mers cu Rapidul de 14:00(plecare din București) spre mare și pot să zic cu mâna pe inimă că a fost o decizie foarte deșteaptă.

Se pare că CFR s-a modernizat și am avut aer condiționat pe tot drumul spre Constanța. Temperatură medie de cam 23 de grade, excelent pentru confort. Din păcate, prizele nu au mers tot drumul și n-am putut lucra la laptop decât 1 oră și 30 de minute, atât cât m-a lăsat bateria. Apoi am mâncat, am citit, am băut și am fost la baie – de mai multe ori 🙂

Faza tare care vreau să v-o povestesc este că am făcut 4 ore și un pic. Adică am tăiat 2 ore și jumătate față de recordul anterior 😀

Photo-0084

(aici stăteam blocat săptămâna trecută)

La baie se pare că au fost cele mai interesante lucruri. Am descoperit un nou sistem de tragere al apei – proiectat să dea pe lângă. E sistemul ăla enervant care umple bolul cu apă și apoi suge tot conținutul, umple iar și suge apa finală ca să lase o băltucă pentru altul să o umple iar.

Mă rog, idea de bază e că de fiecare dată când toaleta din tren sprița cu apă, un pic mergea și pe lângă, evident pe piciorul unui călător care nu s-a prins de skepsis și nu s-a ferit la timp. Mișto cu CFR, nu?

În rest călătoria a fost fără peripeții 🙂 Am stat lângă o gagică și un cuplu româno-chinez, nimic interesant de aici, dar ce-i drept, am fost și eu ușor antisocial :>

Vă las și ne auzim mâine din Vama Veche, unde ne stabilim biroul, dacă nu ploua. Sic! 😛

R741 – Bucuresti – Baia Mare

direct din R741 Buc-Baia Mare.

M-am hotarat. E 00:12 in rapidul de baia mare la cuseta nr3, patul de sus, in vagonul 4.

Stau cu asusul meu in brate si scriu un post memorabil. un post din tren.

Pe final de zi totul a decurs relativ normal pana am ajuns in gara, ne-am infundat rapid cu 5 crispy strips de la dragul de KFC si am fugit spre tren, din drum ahatand vreo 2 beri.

Am ajuns de bine de rau la timp la vagon(scrisesem altceva inainte 😉 ), baietii au bagat o tigara si am urcat unii in 30 si ceva ceilalti in 100 si ceva.

Pe peron ne mai intanlniseram fugitiv cu Adina, Dutzu su Ela, toti mergeau acasa, spre ardeal(Arad, Satu Mare, Baia Mare).

Eu si Bogdan ne-am nimerit cu inste relicve(a se citi mos si baba) si cu vreo 2 tinerei cuplati, probabil tot studenti.

Stef, Flef, si Sergiu erau in spate cu inca 2 fete in compartiment.

Langa compartimentul meu, era sora lui Vlad, prietenul lui Naty, – small world, ce sa zic. Stefi a descins intr-o discutie despre probatiune(iar) din care nu au mai iesit pana cand ea nu s-a dus sa se culce probabil epuizata de subiect 🙂

In mijloc, Alina, o prietena din liceu.

All in all, o gramada de lume cunoscuta pe trenul spre Baia Mare.

Dintr-o poveste intr-alta cu toata lumea, observam noi la un moment dat ca tanarul cuplu de la mine din cupeu se pun la un film si ne lasa si noua o portita de vizionare – da, ne-am uitat la film prin geam, ma rog, cel putin o parte din el, pana a adormit prietena tipului cu laptopul si el a trecut la Football Manager. Filmul era despre un tip care daca citea din carti putea da viata personajelor, inlocuind pe cineva din lumea reala cu cineva din carte. Isi inlocuise nevasta din greseala cu niste raufacatori si apoi a pornit in calatorie sa regaseasca cartea in care statea ea ferecata. Pana aici am vazut.

Ne mai avand alte subiecte interesante pe agenda si lumea incepand sa mearga la culcare, pe la 11 am mers in capatul trenului si am jucat Ming, Mang, Mong. Ming Mang Mong e un joc de atentie si viteza fiecare jucator aratand spre cineva intr-o anumita ordine, Mang schimbad ordinea de fiecare data. De obicei se joaca cu o miza, de data asta noi am ales genoflexiuni :)) da. in cam 45 de minute era terminati, cred ca facuseram fecare cam 30-40 de genoflexiuni.

Dupa ce l-am epuizat de tot pe Stef(care a facut mai mereu si cele mai multe), am luat-o spre culcare si am inceput sa scriu postul care se inchieie aici.