Ei, da așa cum am zis în articolul despre mersul la mare de săptămâna trecută, de data asta am luat trenul. Am mers cu Rapidul de 14:00(plecare din București) spre mare și pot să zic cu mâna pe inimă că a fost o decizie foarte deșteaptă.
Se pare că CFR s-a modernizat și am avut aer condiționat pe tot drumul spre Constanța. Temperatură medie de cam 23 de grade, excelent pentru confort. Din păcate, prizele nu au mers tot drumul și n-am putut lucra la laptop decât 1 oră și 30 de minute, atât cât m-a lăsat bateria. Apoi am mâncat, am citit, am băut și am fost la baie – de mai multe ori 🙂
Faza tare care vreau să v-o povestesc este că am făcut 4 ore și un pic. Adică am tăiat 2 ore și jumătate față de recordul anterior 😀
(aici stăteam blocat săptămâna trecută)
La baie se pare că au fost cele mai interesante lucruri. Am descoperit un nou sistem de tragere al apei – proiectat să dea pe lângă. E sistemul ăla enervant care umple bolul cu apă și apoi suge tot conținutul, umple iar și suge apa finală ca să lase o băltucă pentru altul să o umple iar.
Mă rog, idea de bază e că de fiecare dată când toaleta din tren sprița cu apă, un pic mergea și pe lângă, evident pe piciorul unui călător care nu s-a prins de skepsis și nu s-a ferit la timp. Mișto cu CFR, nu?
În rest călătoria a fost fără peripeții 🙂 Am stat lângă o gagică și un cuplu româno-chinez, nimic interesant de aici, dar ce-i drept, am fost și eu ușor antisocial :>
Vă las și ne auzim mâine din Vama Veche, unde ne stabilim biroul, dacă nu ploua. Sic! 😛
Am plecat si eu la mare cu CFR-ul. Intamplator tot cu trenul de ora 14 (rapid)…6 ore jumate pana in mangalia.
Chiar daca am avut aer conditionat tot drumul…media de viteza este in continuare ridicol de mica (in jur de 40 km/h).
Cica viteza mica e din cauza caldurii – la peste 45 de grade la sina se scade viteza cu 20-30 km/h, iar la 65 de grade se opreste circulatia.
Oricum asteptam constructia caii ferate de mare viteza pe ruta asta de ani buni de zile. E cumva la fel ca fazele cu autostrazile din Romania.