Turism – Titus Capilnean

Sfaturi de călătorie pe blogul ISRO Solutions

Călătoresc destul de mult de vreo 2-3 ani, mai ales din pricina Executive MBA-ului. De exemplu, azinoapte m-am întors dintr-un mic trip în Europa Centrală via Budapesta, Bratislava, Cracovia și Kosice 🙂 Dar nu despre asta voiam să scriu. Cât timp eram plecat, ISRO Solutions au publicat pe blogul lor câteva idei de-ale mele despre siguranța în călătorii.

1. Buna Titus, am inteles ca in anul 2013 ai fost foarte dinamic. Ai calatorit prin multe tari si ai interactionat cu diferite culturi. Care a fost traseul tau, in mare?

Da, a fost cel mai bun an pentru calatorit. Inca de la inceputul anului am luat Londra la tura lunara, pentru scoala. Apoi, prin Februarie – Martie am vizitat Franta, la Paris. Aprilie a insemnat Londra x2, pentru ca trebuia sa ma intorc acasa de Pasti, iar in Mai mi-am facut cadou o tura in Elvetia, tara pe care nu o vizitasem inca. Apoi au urmat cele mai uimitoare (daca mi-e permisa licenta poetica) doua luni de pana acum …

Restul pe blogul ISRO Solutions.

Câteva idei după o vizită în Maroc

Luna trecută am fost, pentru câteva zile, în Tanger, în nordul Africii. Am pus poze pe Facebook, însă n-am apucat să scriu vreo poveste de acolo (prietenii știu de ce). Totuși e și o parte bună, măcar acum scriu doar părțile esențiale, care au rămas în memorie după aproape 3 săptămâni.

Aeroportul

Am aterizat pe Ibn Battouta Airport fără prea mari prejudecăți. Auzisem despre Maroc lucruri bune, cum că ar fi destinație turistică destul de importantă în nordul Africii. Cu toate astea, n-am putut să nu zâmbesc când ne-am dat jos din avion și ne-am dus pe jos până la terminal. Arăta exact ca aeroportul din Baia Mare, însă cu mai multe filtre de securitate. Bine, la întoarcere am văzut că filtrele respective erau cam de formă și nimeni nu se omora cu verificatul (nu ca în Europa, unde te și dezbracă dacă arăți ciudat).

Taxiurile și transportul

Nu prea există transport în comun în sensul în care îl știm în Europa (am văzut asta și în SUA). Sunt două categorii de taxiuri – grand și mini. Cu grand mergi pe distanțe lungi și încap 6 oameni pe lângă șofer (2 în față, 4 în spate, ca în mașinile cu care ne plimbam liceu). Noi am mers 3, lux, deci am dat 3,3 eur/persoana până în centru. Cu minitaxiul mergi prin oraș, faci tururi prin zonă, iar prețul e complet negociabil (dacă ești fraier, plătești extra, dacă te târguiești poți scoate chiar și 50-60% reducere).

Medina

În vechiul oraș am primit cea mai bună lecție de marketing/hipnoză de grup. După ce ne-am învârtit prin zona veche vreo 30-40 de minute fără vreo țintă, ne-a agățat Mohamed, un puștan de 14 ani fără vreo 2 dinți, care ne-a făcut un tur de forță prin zonele cele mai frumoase, importante și faimoase, ne-a spus povești despre proprietari, despre porți, despre ziduri și locuri, după care ne-a plasat frumos la Abdul, într-un magazin de covoare. Abdul ne-a preluat ceremonios și ne-a dus la ultimul etaj (exclusiv, doar pentru noi. Pe naiba 🙂 ), după care ne-a zis și el niște povești despre orașul văzut de sus. Toate astea au continuat cu vizita la etajul covoarelor, unde am asistat la un ceremonial complicat în care el încerca să ne vândă, noi încercam să ne eschivăm. Prețurile urcau și coborau (chiar și la 400 euro pentru 2 covorașe), iar până la urmă am plecat cu 1 covor și 2 eșarfe, dar mulțumiți că nu ne-a jecmănit chiar de tot, deși fiul lui Abdul (nu Mahomed, el lucra pe comision) a fost încâtat de cât am cheltuit.

Mâncarea și băutura

Oamenii ăștia beau mult ceai, povestesc mult și nu beau alcool. Am descoperit însă că, în locurile în care se servește alcool (marcate cu BAR, respectiv cu o siglă de producător), la fiecare rând de orice alcool comandat primești și mâncare gratis (bine, inclusă în costul aberant de mare al băuturii – bere mică – 250 ml = 3 euro). În rest, potol mult și bun, prețuri ok și arome de Franța îmbinate cu Spania și ceva arăbesc.

Am mai trecut pe la grota lui Hercule, Cap Malabata, Cap Spartel (de unde se văd cei 45 km de plajă până la Asilah) și am văzut cam tot orașul, unde se construiește masiv (blocuri, birouri, mall-uri), cam ca în vremurile de boom din România.

Africa e de vizitat, dar atenție la erorile de pe hărțile Trip Advisor. Mai bine întrebați de locul unde trebuie să ajungeți.

(sursa foto)

California, USA – țara oamenilor fericiți

Luna trecută am fost în China, cu primul curs din programul de Rotation al Executive MBA-ului de la HULT (am terminat anul 1, mai e unul, gotta plan vara viitoare deja), unde am vizitat Hong Kong-ul și Shanghai-ul. Despre ambele am scris și de bine și de rău, dar de punctat ar fi, înainte să încep povestea San Francisco-ului și a Californiei centrale, că nu mi-au plăcut oamenii, așa în general. Erau puși pe țepe, pe șmechereală, nu puteai să ai încredere în nimeni care vorbea engleză.

Ei, m-am tot gândit ce m-a surprins cel mai tare la America și ce mi-a plăcut cel mai mult. Oamenii. Oamenii ăștia sunt prietenoși pe stradă, la magazin, la mall, la coadă, în autobuz, în parc, în bar, la hotel, la școală, peste tot. E o cultură a respectului reciproc, a prieteniei, a bunei dispoziții. Am întâlnit foarte mulți oameni foarte relaxați. Poate nu e toată țara așa, dar zona San Francisco – Santa Cruz – Monterey e fix cum am descris-o mai sus, deci extrem de primitoare și locuibilă.

Dar să revin la ce am făcut p-acolo. În primele zile am fost la școală și apoi am bătut, la propriu, jumate din SF pe jos și pe bicicletă (DA!). În fiecare zi am mâncarea locală, care a absolut delicioasă, n-am luat niciun fail, spre deosebire de China, și m-am îndrăgostit de guacamole. Apoi am luat la rând câteva chestii de must-do pentru turiști:

Coit Tower mai mult pentru urcare decât pentru vedere
Tramvaiele vechi, pe cablu – pentru care merită să iei un day pass, ca să nu te taxeze la fiecare curbă/intersecție și pe care amerită să le iei în timpul săptămânii, când e mai puțin omor – am stat 30 minute să ajung pe Lombard Street
Russian Hill – great view, great gardens
Zona portului, cheiurile, stația de ferryboat
M-am dat cu bicicleta peste Golden Gate, până la Sausalito și Tiburon, după care ne-am întors cu ferryboat-ul
Am fost cu balonul peste zona agricolă a Californiei, deși trebuia să mergem peste Napa, să vedem viile (era ceață)
Roadtrip down the 101, prin San Jose (cu oprire la Google), Santa Cruz (superplajă și cald bine), Moss Landing (foci și vidre) și Monterey (sleep stop și punctul de întoarcere în SF pentru mine)
M-am dat cu transportul public interurban din Monterey până în San Fran. Ieftin și prost.
Am mâncat mere fuji
Am fost în Haight – Ashbury, zona cea mai hipioată a SF-ului, apoi prin parcul Golden Gate, care e plin de boschetari drogangii (se fumează iarbă pe stradă zi și noapte, în mod tolerat, se pare)
Am văzut Sequoia-ii și valea din parcul Yosemite, unde am și urcat până la căscăduță (e secetă mare acolo și au cam secat)
Am luat prima mea lecția de surfing în Pacific – cu wet-suit, instructor, tot tacâmul. E de departe cel mai obositor sport pe care l-am încercat, după 3 ore eram legumă. Dar m-am ridicat pe val de mai multe ori 🙂
Și am și ieșit noaptea prin oraș – super safe, lume prietenoasă, poți să îți lași cardul la bar când deschizi tab-ul, ca să nu te tot cauți de el
Am fost la Zoo, foarte bine întreținută, animale multe și totul gândit ca o experiență de învățare pentru ăia micii

Poze am pus cu duiumul pe Facebook, pentru prieteni, iar pe Instagram sunt câteva selecții. Netul a mers execrabil la hotel și pe stradă, însă era fain că la fiecare Starbucks sau McDonald’s aveai free WiFi. Și cu semnalul la mobil stau destul de prost, sunt zone în SF fără acoperire pentru anumite rețele, dar deh, nu există pădure fără uscături.

Singura chestie cu adevărat nașpa e traficul, strâns legat de faptul că un apartament decent în SF e 2500 USD/lună. Mulți stau în afara orașului, unde e mai cald și mai bine, dar și mai ieftin, însă stau cu orele în trafic la rush hour.

Vremea e foarte ciudată în SF, pentru că în iulie am prins temperaturi de 10-15 de grade din cauza aerului rece venit de pe ocean. Peste tot în jurul orașului erau 30 de grade, însă în SF parcă era o toamnă cu vânt. Altfel nu mă plâng, nu-s mare fan caniculă, mai ales că trebuie să mă întorc la aia din București.

Una peste alta, concluzia e ca USA a urcat pe primul loc în lista de țări preferate.

China e mai putin comunista decat imi imaginam

Încă de la plecarea din Hong Kong am simțit fiorul ”marelui urs”, când la aeroport am aflat că avionul spre Shanghai mai întârzier cam o oră. Bun, am stat, am scris, am citit, am mâncat. S-a făcut ora de îmbarcare, ne-am încolonat, cu pelerine de ploaie din celofan și ne-am băgat în avion (un mamut al Hong Kong Airline). Problema a fost că am stat pe loc vreo 2 ore fără nicio explicație mai concludentă decât că e aglomerație la plecare și că de asta durează.

Nici cursa n-a fost mai prejos, după ce am decolat (finally). Am ajuns să nu regret faptul că n-am luat bilete la parcul de distracție din Hong Kong, pentru că avionul ba era cu botul în sus, ba cu el în jos și tremura tot; turbulențe, tati. După toată distracția asta, mă gândeam că mă așteaptă un superdrum spre hotel, cu Maglev-ul și metroul, într-o țară care nu prea știe ingliș și un alfabet cu care n-am nicio treabă. Surpriza a fost mare când am văzut bancomatul cu opțiune de engleză, numele stațiilor în engleză, travel cardul în engleză și o grămadă de facilități pentru turiști, drept pentru care am ajuns rapid la hotel (deh, Maglev-ul merge cu 300+ la ora), iar metroul e extrem de accesibil, rapid și curat. De fapt, tot orașul e foarte curat, pe cât de uriașe sunt parcurile, trotuarele sau clădirile.

Am vizitat o grămadă prin centru, iar, dincolo de barul de la etajul 47, cel mai mult și cel mai mult mi-a plăcut muzeul de artă modernă și contemporană, unde pe lângă clasici și pictori de partid era prezentă și o expoziție de ilustrații amuzante și bine executate. Iar, poze am pus pe Facebook, pentru prieteni, dar pun și aici una din ilustrațiile mele preferate: iepurașii prăjiți:

În rest, am fost pe Bund, prin multe parcuri, în bazarul lor din centru (unde am învățat să negociez chinezește – zice un preț, tu zici cam un sfert sau mai puțin, vă înțelegeți la jumate), am mâncat mâncare locală, am bătut străzile în lung și în lat, m-am dat cu metroul mult de tot și am învățat să evit oamenii care intră în vorbă cu mine, sperând să îmi vândă ceasuri false sau ochelari de soare. Am văzut și câțiva cerșetori în metrou, câțiva pe stradă, dar surprinzător de puțini pentru un oraș așa de mare. Un alt mare absent e populația de câini, singurul motiv pe care mi-l pot imagina fiind cel că se află printr-o farfurie, în ceva restaurante. Mă rog, m-am cam lecuit de mâncăruri ciudate, după ce am avut în farfurie copite de porc sau labe de rață. Trust me, sunt mai dezgustătoare decât vă imaginați.

Dar există și mâncare chinezească bună (aseară, de exemplu, la un restaurant recomandat pe Lonely planet). Să vedem dacă ăsta din seara asta o sa fie la fel de ok.

În rest, trăiască jetlag-ul!

To be continued…

谢谢

Prima dată în Hong Kong – căldură, zgârie-nori și umezeală

Am ajuns ieri seară (GMT +7) în Hong Kong. Cred că dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte orașul, după cam 24 de ore de trăit în el, i-aș zice orașul extremelor: e foarte cald, foarte umed, foarte aglomerat, iar bogații au spații mari pe deal și săracii trăiesc în cutii de conserve/blocuri în oraș.

M-am plimbat destul de mult prin centru, unde m-au surprins două alte extreme – apa și alte lucruri de bază sunt foarte ieftine (4-5 lei o sticlă de 0,5 l de la 7 eleven), dar la restaurante e destul de scump (bine, la cele mai stilate, că la curry și take-away iei si cu 20 de lei). Priveliștea face toți banii, însă:

Azi, de dimineață, am fost până sus, pe Victoria Peak, plus pe traseele din zonă. E mult mai respirabil aerul acolo și ai pe unde să te plimbi. Cred că e cea mai apropiată senzație de junglă tropicală pe care am trăit-o până acum. A fost nevoie să vin pe la hostel să mă schimb din cauza umezelii. Cea mai mișto chestie de sus, de acolo, dincolo de priveliște, a fost vegetația aia nouă, pe care nu o găsești la noi:

Mai am de văzut câteva chestii azi: Buddha, orașul dintre ziduri și niște lăcașe de cult tradiționale. Revin cu update.

p.s. Foursquare e cel mai tare – am mâncat un super mic dejun cu doar 30 de dolari hongkongezi (vreo 15 lei). Acum încerc și prânzul.

Update

Foursquare nu s-a dezmințit, am nimerit într-un restaurant ok, de-al localnicilor, însă am ajuns la trista concluzie că nu mă înțeleg cu mâncarea chinezească autentică (dim sum) și basta, drept pentru care seara am trecut pe sushi/sashimi. Dar până acolo mai este. Am aflat de pe CNN.com că locul în care am stat e ceva clădire celebră, în care s-a filmat un film cu mafioți și că e considerată dubioasă de către localnici (ceea ce pot să confirm și eu după ce am stat în celula mea de 5 mp). Măcar a fost ieftin.

Să revenim însă la traseu. După ce am prânzit cam mult (deh, umblasem deja vreo 10 km de dimineață și am zis să iau o pauză), am luat-o spre Tung Chung, să mă dau cu faimoasa telecabină care duce la Big Buddha. Mai aveam în plan câteva puncte de vizitat, însă telecabina și aruncatul cu privirea p-acolo pe sus mi-au mâncat cam tot timpul de lumină. Am prins la limită cabina cât să apuc să fac câteva poze și să fie nevoie să cobor (deh, la 6 se trag obloanele în timpul săptămânii). M-am dus apoi spre templul vietii, din Wong Tai Sin, după ce oprisem întâi la Lok Fu, cu speranța că mai văd ceva din Walled City. N-am mai mers pentru că era noapte și era dubioasă zona. La Wong Tai Sin am ajuns, am făcut o poză cu templul și apoi m-am dus la sushi, ca un turist adevărat ce sunt.

Spre seară am zis să încerc ceva nou față de serile trecute, iar, având de ales între cluburile de striptease și pub-urile din Wan Chai, le-am ales pe cele din urmă (da, mamă, poți fii mândră). Am ajuns în Wanch (tot de pe Foursquare luat), unde era open mic night și am ars-o la o bere japoneză și una mexicană, în timp ce unii încercau să cânte una-alta (rock, mostly). După aia am zis să dorm un pic înainte de zborul către Shanghai, dar jetlag-ul iar m-a vizitat și m-a cam ținut treaz, drept pentru care am plecat mai repede de acasă (cu N21-le de 4:50) și stau în aeroport să scriu capătul ăsta de articol.

Lecții de viață din și despre Hong Kong:

Urăsc căldura și umezeala, în combinația asta.
Aerul condiționat în exces e criminal (avion, apoi cameră, apoi în toate magazinele – inclusiv la 7-11)
Oamenii ăștia trăiesc mai mult în cutii (blocuri) și sub pământ (au inclusiv mall-uri întregi pe la stațiile de metrou până la -3)
Fără soare viața e pustiu. Cred că există un magnet de nori deasupra Kowloon-ului, pentru că la aeroport era uscat azi dimineață, deși la mine plouase toată noaptea.
Dacă plătești cu cardul, ai grijă ca nota să fie procesată în monedă locală – cursul de schimb de la POS e o mizerie. Mai bine ai mai mult cash la tine decât 7-8% în plus la notă de fiecare dată.
HSBC tipărește dolarii hongkongezi, habar n-aveam
Oamenii ăștia au făcut zgârie-norii de nevoie (n-au loc), n-ar trebui să îi invidiem. Stau în niște megacutiuție.
E surprinzător cum un popor poate să fie obsedat de curățenie și jegos în același timp – bine, în locuri diferite. Să luăm ca exemple metroul (supercurat) și WC-ul de la McDonald’s (o coșmelie de doi lei plină de muște și mirosind a zoo). Hygene freaks, dar selectiv.
Orașul miroase a curry, a mirodenii, a mâncare chinezească – mi-a luat câteva ore bune să mă obișnuiesc. Acum miros și eu la fel.
Hainele nu se usucă. E prea umedă treaba, deci improvizezi sau le iei așa pe tine. De aia își duc ei hainele la spălătorie + uscător.

Cam atât. Întrebări? 🙂

Plec spre Shanghai în, sper, câteva ore.

p.p.s A, da, poze am pe Facebook, dacă suntem prieteni.

Prin Elveția mea

N-am mai scris un articol de vacanță de o grămadă de vreme, așa că Elveția asta a picat la fix. Nu de alta, dar pe 28 e ziua mea și mi-am făcut un cadou. De vineri noapte am fost pe tărâmuri în mijlocul, dar în afara UE, în țara în care totul e cum nu se poate mai diferit decât în România.

De la faptul că trenurile, autobuzele (și orice altceva care are un calendar de respectat) ajung la timp, până la modul în care (nu) se distrează. Bine, cu excepția cazurilor în care se sinucide cineva pe linia de tren sau e vreo inundație, moment în care ești deviat și faci cu 20 de minute în plus, cum am pățit eu în drum spre Berna, unde aveam ca țintă Tanz dich frei, o petrecere – protest din noaptea de sâmbătă spre duminică. Acolo mii de tineri (beți) protestează împotriva faptului că se închid cluburile din cauza reclamațiilor primite de la vecini. Nu-s multe, așa că e cu atât mai dureros.

Înainte însă am dat câteva ture prin Berna, un oraș cam cât Baia Mare, dar cu un centru vechi destul de mare și bine conservat și pus în valoare (deh, peste tot erau sponsorizări, investiții, donații), unde ce mi-a plăcut cel mai mult a fost spațiul în care își țineau urșii, simbol local. Am mai văzut câteva cafenele simpatice (una din ele în casa lui Einstein), după care am ieșit noaptea pe străzi să vedem cum se distrează oamenii ăștia. Cred că au apărut câteva articole despre cum s-au bătut vreo 40-50 de indivizi cu poliția și au spart geamuri, de a fost nevoie să dea cu gaz lacriomogen să îi calmeze (făcând petrecere imposibilă pentru martori). Ce a fost interesant: lumea se uita la ”bătălie” ca la spectacol, filma, făcea poze, iar ăștia turbulenți se chinuiau să arunce cu chestii în poliție. În fine, n-a fost prea fun, așa că ne-am retras într-o cramă renovată din banii donatorilor locali, unde am și încheiat seara. Duminică, însă, am luat Elveția cu SBB-ul (the only way to travel) și am ajuns prin Fribourg, la Maison Cailler (awesome chocolate), prin Gruyere, la o fabrică de brânză unde ne-am cinstit cu fondue și la castelul din Gruyere, unde am dat peste mai multe tipuri de artă și influențe, deși cetatea arată ca Rosenau-ul nostru.

Luni m-am dat prin Zurich, o capitală economică a Elveției, unde am văzut (notabil) lacul, universitatea, un funicular care urcă pe deal, vreo două parcuri, un român (credem noi) acordeonist pe faleză, câteva terase și sediul poliției (foarte fain, dar trebuie mers cu un localnic). E un oraș extrem de liniștit prin comparație cu restul marilor metropole pe care le-am mai văzut.

Nu-s eu mare povestitor de aventuri prin călătorii, așa că mă opresc aici, a fost foarte fain. Trebuie să rămân recunoscător Oanei Pascu, ghidul meu prin Elveția, care știe bine ce face, mi-a arătat maximul posibil în 3 zile și care are un viitor foarte luminos în turism (ori la noi, ori p-afară).

Vă las la final cu niște poze (mai multe am pus pe Facebook și o să mai pun, le vedeți dacă suntem prieteni).

Teapa[ si rezolvare] cu Goldendeals.ro si Sindtour.ro

Preluat de pe Facebook, de la un prieten care s-a ars. Atenție la ofertele astea avantajoase. Ca să evite situațiile de genul ăsta, le recomand tuturor firmelor de reduceri de grup să VERIFICE faptul că toate punctele din ofertă există și în realitate și sunt cel puțin la fel de bune ca în descriere.

Update:

Avem și răspunsul GoldenDeals:

“[…]va multumesc foarte mult pentru prezentarea detaliata si documentata cu imagini a situatiei de acolo. Facem tot posibilul pentru a ne asigura ca promovam oferte de calitate, cu un maxim de transparenta, motiv pentru care astfel de feedback – desi neplacut – ne este de mare ajutor.
Intre timp, suma aferenta celor doua vouchere pe care le-ati achizitionat v-a fost rambursata si va fi disponibila in contul dumneavoastra.”

Toate cele bune,

Alina Oțelea
Head of Sales & Operations

Golden Deals Romania

——

Am achizitionat aceata oferta, prezenta la adresa urmatoare.

Inainte de a achizitiona voucher-ele pentru aceasta oferta am contactat telefonic, de mai multe ori, firma Sindtour pentru a ma asigura ca sunt 2 camere libere in perioada 29.iulie – 31. iulie.
Doamna/domnisoara Ioana m-a asigurat ca totul este in regula, atat conditiile de cazare cat si disponibilitatea camerelor. (urmand sa ne cazam la Vile** Vidra doua cupluri).

In momentul in care am ajuns la aceste vile, am asteptat dupa un domn responsabil cu receptia, sa ne putem caza. Ne-a spus: “Ce camere sa vedeti…Va dau ce am”.

De aici au inceput surprizele: Continue reading Teapa[ si rezolvare] cu Goldendeals.ro si Sindtour.ro

Ce bloggeri faini au Clujul si Alba Iulia

În weekend, am fost la Roșia Montană cu o gașcă foarte faină de bloggeri din Cluj și Alba Iulia. Le mulțumesc pe calea asta pentru că au acceptat invitația.

Împreună am cunoscut-o mai bine pe Coco Popescu(căreia îi mulțumesc și pe această cale), care a cucerit cei mai înalți vulcani din lume(Circuitul Seven Volcanoes) și la anul va fi pe Everest. Ne-am antrenat un pic(cam 10%) alături de ea, fiecare în stilul lui, cât l-a lăsat condiția fizică și buimăceala de dimineață. Și tot s-a lăsat cu febră musculară.

Împreună ne-am plimbat prin Roșia, la Piatra Corbului, la Piatra despicată, la gura de mină care și pe la carierele lăsate acolo de exploatarea de stat. I-am dus să vadă Aurul Apusenilor și apoi au fost să asculte și cealaltă parte a poveștii, ca să își formeze o părere completă despre subiectul de față.

Nu insist mai mult pe subiect, ci vă invit să le citiți articolele.

Takeaway: Bloggerul din ziua de azi valorează mult mai mult dacă este, în primul rând, un om fain. Întotdeauna un blogger cu trafic mediu, dar care e un om mișto, va fi preferat la o a doua experiență în fața unui blogger cu trafic mare, dar caracter mic. Continue reading Ce bloggeri faini au Clujul si Alba Iulia

In Barcelona nu mergi sa faci plaja

Mergi să te plimbi, să vizitezi, să explorezi. E un oraș frumos de mama focului, însă fără plaje spectaculoase. Are niște petice lungi de nisip, însă dă mai mult a Eforie Nord decât a Spania. Mai bine faci lucruri mai interesante. Cel puțin eu asta am înțeles din cele 4 zile de vacanță în Barcelona.

Povestea a început de sâmbătă dimineață, dintr-un taxi al cărui șofer extrem de amabil ne-a dus până la aeroportul din Otopeni cu doar 20 de lei(pe ceas), ne-a urat drum bun și ne-a făcut dimineața frumoasă. Era de la Pelican. Ne-am dus noi către terminal, cu biletele de avion în mână, și ne-am urcat în scurtă vreme în avion.

Călătoria cu avionul până în Barcelona durează, direct, cu Tarom, cam 3 ore. A fost timp suficient cât să termin Branding pe Frontul de Est și să mă încânt cu un mic dejun aerian(ceva ou cu o feliuță de roșie și o chifluță). De aia e bine să mănânci ceva înainte să pleci – asta dacă nu ți-e rău de avion. Ajunși în aeroportul din Barcelona, a trebuit să găsim o metodă rapidă și ieftină de a ajunge în oraș. Mulți o să zică – băi, ia trenul, apoi metroul, e mai ieftin. Noi am luat Aerobus-ul, care te duce în 30 min în Piața Catalunya, fix în centrul orașului. Două bilete dus-întors costă 18 Euro și te scapă de o bătaie de cap – întoarcerea la aeroport.

În centrul orașului, ziua 1, n-aveam nicio idee cum să ajungem la hotel mai ușor – Avinguda Diagonal 161-163 – așa că am întrebat o farmacistă, fix pe colțul pieței. Ai fi zis că având Google Maps și ceva ani de oraș o să ne și dea indicații corecte. Dar nu, ea ne-a trimis în colțul opus al Barcelonei, la stația Maria Cristina, la numărul 600 și ceva. După ce ne-am liniștit țandăra sărită, am luat-o la picior în direcția în care vedeam că scad numerele impare. N-a trecut mult și am dat de primul loc în care am mâncat, la Piscolabis. Tapas bun, ne-am potolit și foamea.

Se făcuse deja târziu și am luat-o spre hotel – cu autobuzul 7, care traversează Barcelona pe diagonală, de la Zona Universitaria, în nord, până aproape de Forum, la capătul Avinguda Diagonal. Hotelul e mișto – Amrey Diagonal – personal amabil, hărți gratis, internet, mâncare bună.

Și de aici începe povestea, pe bune.

Ziua 1 – ziua mersului pe jos

Ziua asta a început, în sine, pe la ora 5-6, când am plecat din camera de hotel, să explorăm un pic orașul. Am luat-o la pas, ca să vedem și să simțim adevăratul puls al orașului, în afara zonelor comercialo-turistice, pe străduțe. Tot coborând spre partea de sud-est, am dat, inevitabil de mare și de plajă. Continue reading In Barcelona nu mergi sa faci plaja

Cum ma pregatesc de plecarea in vacanta

Mai am puțin și plec spre Spania. Am luat biletele de avion, am rezervările la hotel făcute, însă mai trebuie să trec printr-un proces foarte, foarte important, înainte de plecare – făcutul bagajului.

Deși sună foarte simplu, trebuie să reții că pleci la câteva mii de kilometri distanță și nu poți să te întorci, în cazul în care ai uitat ceva. De ceva vreme încoace, măcar mental, am ajuns să fac o listă de lucruri de care am nevoie atunci când plec în vacanță.

Încep cu numărul de zile pe care o să îl petrec acolo, de unde deduc cam câte haine trebuie să iau cu mine. Continue reading Cum ma pregatesc de plecarea in vacanta

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Share this:

Ziua 1 – ziua mersului pe jos

Share this:

Share this: