Aseară am fost să văd 300 – Rise of an Empire, adică partea a doua, în variantă 3D, la Romtelecom IMAX Cotroceni, grație Cinema City și MediaPro Distributions, prin Oxygen PR.
N-o să vă plictisesc cu descrierea acțiunii, asta o puteți citi pe orice site de recenzii și pe IMDB. Sau puteți să vedeți trailerul.
Ce mi-a plăcut
Cu toate că grafica și efectele speciale combinate cu 3D-ul IMAX te țin lipit de scaun sau te fac să te ferești când explodează ceva, zboară sânge sau apă, nu ăsta e punctul care mi s-a părut cel mai bun.
Dincolo de imagine, filmul e presărat cu discursuri foarte bune, dar și cu mesaje despre:
- democrație și libertate vs. sclavie și tiranie – Temistocle, acest Obama al greciei antice vs. Xerxes, acest Putin din trecut
- emanciparea femeii – atât la greci, cât și la perși, femeile au roluri marcante în film – Artemisia rupe tot în tabăra persană și conduce armata, iar Gongo are în spatele ei toată Sparta și ia deciziile care influențează firul poveștii.
Culmea, tocmai acum l-au lansat, în plină criză ucraineană. Good timing.
Și totul e filmat în tonuri colorate și luminoase când e vorba de greci și cu tonuri închise când intră perșii în cadru. Plus, n-am înțeles de ce unii au armuri și uniforme grele (perșii) și grecii luptă cu pieptul gol. Cumva se apropie de basme.
Ce nu mi-a plăcut
Prea mult slow motion cu bărbați asudați/uzi pe mare în luptă. Serios.
De văzut neapărat în 3D, se lansează pe 7 Martie.