Aberatie romaneasca – Ecotaxa pe ecopungi

Am primit o provocare pe Yahoo Messenger astăzi.

E vorba despre o mică dezbatere despre Ecotaxa pentru pungile Eco(din material biodegradabil). Tânăra domnișoară care mi-a dat provocarea asta vrea să dezbatem puțin dacă această taxă este corect aplicată de către Auchan, cei de la care a primit bonul din dreapta.

Ei nu i s-a părut nomal ca taxa să fie aplicată la o pungă deja Eco(pe care o plătești separat de taxă). De ce ar trebui să plătească o taxă eco pe ceva ce e deja eco, din start?

bon-ecotaxa

Ignoră celalte articole de pe bon 🙂

După puțină cercetare, am ajuns pe site-ul infotva.ro, unde am citit umătorul pasaj:

Categorii de pungi care nu genereaza ecotaxa
Introducerea ecotaxei determina magazinele de comercializare cu amanuntul sa se orienteze spre pungile biodegradabile care pot fi oferite consumatorilor pentru transportul cumparaturilor.

Din aceeasi metodologie aflam ca nu se datoreaza ecotaxa pentru urmatoarele categorii
de pungi cu manere integrate sau aplicate, de tip sacosa-banana sau maiou:

● pungile confectionate din hartie si materiale textile;
● pungile confectionate din alte materiale biodegradabile dovedite.

Deduc din cele de mai sus că cei de la Auchan au greșit aplicarea taxei eco la pungile de plastic. Asta dacă pungile acele eco sunt întradevăr din material biodegradabil dovedit.

Din punctul meu de vedere, taxa eco are o utilitate foarte clară – te motivează să păstrezi punga aia de plastic mai mult de 20 de minute(drumul de la supermarket acasă) și să o refolosești cel puțin încă o dată, că doar ai dat bani pe ea. Problema de aici este că punga de față a fost vândută ca produsă din materiale biodegradabile și nu se încadrează sub incidența legii taxei eco pe pungi, așa cum am citat mai sus site-ul infotva.ro. În concluzie, Auchan a greșit.

Acum vine întrebarea spre tine. Ce părere ai de ecotaxa pe ecopungi? E normal sau nu?

LE: Punga e oxobiodegradabilă – 100% cică

punga

Problema se schimbă în felul următor: Pungile oxobiodegradabile nu sunt 100% bio, pentru că sunt compuse din substanțe chimice asemănătoare cu plasticul sau chiar plastic cu aditivi, care poluează mediul la fel de mult ca o pungă standard. În mod normal, dacă punga ar fi 100% biodegradabilă, atunci taxa nu s-ar aplica. Altfel, se aplică taxa, însă nu se mai specifică faptul căpunga este 100% biodegradabiă.

“Din două una […] am zis!” cum a spus Caragiale 🙂

7 thoughts on “Aberatie romaneasca – Ecotaxa pe ecopungi”

  1. Si metoda aceasta poate fi o metoda de spalare a banilor. Nu mi se pare ok, mai ales ca nimeni nu pare interesat de asta. Nu e vorba de bani, e vorba situatie in sine….

  2. Nu stiu care e situatia reala, dar ar putea exista o explicatie: de la 1 ian 2010, pungile oxo-degradabile (care in 2009 erau considerate “eco”)sunt taxabile. Daca le-au ramas ceva pungi oxo de anul trecut, e posibil ca in inventar si in casele de marcat sa le fi ramas cu “eco”…

    Vezi daca scrie undeva pe punga oxo sau oxo-bio…

  3. Am cumparat aseara punga oxo-degradabila de la NIC, insa nu scria decat punga bio de tip B pe bon, asa ca n-as putea sa iti raspund inca. Mi s-a promis in schimb poza cu punga de Auchan.

  4. Eco parere inseamna ca se degradeaza inainte sa ajute la ceva, inainte sa fie exprimata si inainte sa ajunga la cine trebuie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *