Pe modelul Foursquare, despre care am scris acum ceva timp(pleaserobme.com), Facebook va dezvolta o facilitate prin care utilizatorii vor putea să anunțe prin sistemul de localizare al telefonului, locul din care trimit mesaje, urcă poze sau clipuri. Facilitatea se pare că va fi dezvăluită la f8, conferința dezvoltatorilor de aplicații Facebook de luna viitoare(21-22 Aprilie, la San Francisco).
Funcția asta va avea dublu rol, de aplicație pentru utilizatorii comuni de Facebook(tu, eu, majoritatea dintre cei 400 de milioane aflați în întreaga lume) și de API pentru ca alte servicii de localizare să poată fi folosite, la rândul lor, în cadrul Facebook.
Controversa cea mai mare va fi legată de măsurile de securitate pe care noua funcție le va aduce în prim plan – cum îmi arăt localizarea doar unui grup de prieteni? Reprezentanții Facebook au anunțat că o să porteze măsurile de limitare a posibilităților de vizitare a profilului – vor trata locația ca orice altă formă de conținut publicată pe Wall/în profil.
Mă gândesc la utilitatea și aplicabilitatea facilității – acum o să pot să îmi pun pe Facebook faptul că sunt în locul X și să văd cine altcineva a mai comunicat faptul că se află în același loc cu mine. De exemplu, dacă mă duc la un concert, pot să văd cine altcineva mai e acolo, dacă persoana respectivă și-a pus pe Facebook informația asta. Neat!
p.s. ăsta e răspunsul Facebook la Google Buzz. Twitter are deja geolocalizare.