Aseară, la invitația fetelor de la Oxygen PR, am fost la Samsung IMAX, în AFI Palace Cotroceni, să văd un film de mare efect – Transformers 3, în full 3D IMAX – senzație autentică, cu popcorn, suc, bere, bloggeri și multă acțiune. Da, se poate vedea deja la IMAX, iar de duminică și la alte cinema-uri City.
Înainte să povestesc ce mi-a plăcut și ce mi s-a părut inedit, trebuie să precizez că e pentru prima dată când reușesc să ajung la timp la film, drept pentru care am câștigat un Optimus Prime de jucărie, cu care să mă laud pe blog și la birou.
Da, se transformă.
Ce mi-a plăcut la film:
- Transformers 3 este explicația pentru cursa spațială din Războiul Rece, motivul pentru care americanii și rușii au vrut să ajungă pe lună. Tot din cauza lor nimeni nu a mai călcat pe lună de atunci. Niel Armstrong a fost trimis pe lună ca să vadă care e treaba cu naveta spațială, nu ca să exploreze sau ceva. El îl descoperă pe Sentinel Prime.
- Rosie Huntington-Whiteley este extrem de bună, admirată de ambele categorii de public
- Ca de obicei, Autoboții au mașini sport colorate, iar Decepticonii au mașini negre sau foarte prost întreținute
- Efectele speciale te țin lipit de scaun, cu ochii ațintiți pe ecran, la imaginile 3D
- E mult măcel evident – la un moment dat, chiar vezi cum zboară un craniu pe ecran, în partea de jos(spre final, de urmărit)
Ce putea fi mai bine
- actorii nu-s cei mai străluciți, dar cred că au fost aleși ca să nu pună în umbră efectele speciale
- acțiunea în sine e dubioasă – ai quest, sacrificii, iubire, good guy – bad guy, ingrediente americane clasice
- eroii principali ar fi trebuit să moară de cel puțin 5-6 ori, la cât de mult și de des cad și se lovesc de diverse chestii
Una peste alta, e un film de văzut la IMAX 3D. Oriunde altundeva i-ar scădea din valoare.
p.s. are 7,3 pe IMDB
Au mai scris: Anne-Marie, Raluxa, Nihasa, Arhi, Pietricel, Auras, Corina(amdoar18ani), Bunescu (updating)
L-ai castigat pe Optimuuuuus Priiiiiimeeeeeee! C`mooooon! 🙂
I knoooow 😀 He is so cool
Megatron al meu e mai frumos, muhahaha!
Ce discuții relevante și pline de conținut am generat :))
Eu am vazut ca nu sunt pe lista celor care au mai scris, desi articolul e de aseara sus pe baaar, sus pe bar :))
hai că acum ești.