Cu mingea in geam ca in copilarie

De dimineata, am citit pe paginademedia.ro, de la Petrisor Obae, despre reclama de la Qfort care ruleaza in ultima vreme pe TV.

Reclama cu baiatul si cu geamul imi aduce aminte de copilarie, cand jucam fotbal in spatele blocului de la binicii din Baia Mare, cu gasca de baieti si fete din zona – cu care suntem prieteni de atunci si inca. Mi-e foarte clar in minte filmuletul cu Shiller, cu Toto, cu nenea rau, cu nenea de la capatul blocului, care veneau din cand in cand la noi sa ne apostrofeze pentru ca nu le respectam, vezi domnule, orele de somn. Sau alti vecini ale caror usi de garaje ajungeau sa fie nefericitele porti ale unor echipe manate de spiritul tanar 🙂

Reactiile din reclama sunt cat se poate de veritabile mai ales pentru ca au fost filmate cu o camera ascunsa, se pare.

Sincer, cel mai reusit mi se pare mosul care zice ca e ”geamul blocului” – am auzit replica asta de atatea ori 🙂

Tipul de aici face ca un cuc. Reactiile mi se par deplasate totusi, pentru ca omul nu deranjeaza neaparat foarte mult. Insa se alege cu injuraturi si cu omul din final care urca sa il bata.

Oricum felicitari unui producator de geamuri si agentiei pentru intoarcerea la copilaria in care mingea era pe primul plan, nu FIFA pe calculator.

Agentia zice: “Noi credem că a meritat. Campania QFort de anul acesta e complet diferită de artificialul care ne poluează calupul. Luăm o pauză de la familia fericită care zâmbeşte cretin, de la gesturile exagerate care “să se identifice cu produsul”, de la realitatea catifelată de studio, de la replicile inexistente care se vor “chemări la acţiune”. Noi arătăm românii aşa cum sunt: sensibili, energici, dintr-o bucată.” – Next Advertising

3 thoughts on “Cu mingea in geam ca in copilarie”

  1. genial postul. 😀 n-am vazut reclamele pana acum dar mi se par geniale si ele. cred ca-s cele mai naturale si inspirate reclame din ultima vreme. chiar conectate la realitate.

  2. Jucam fotbal odata intre blocuri, iar mingea sutata de noi a ajuns in balonul de la parterul blocului din spatele “portii” noastre. Am facut o mini-dezbatere pentru 5 secunde sa vedem ce facem, iar apoi doi dintre noi ne-am urcat repede in balcon. Am recuperat mingea si am revenit apoi la fotbalul nostru, inainte ca proprietarul sa observe ceva.

  3. ce vremuri…imi amintesc cand bateam la usa la parter sa ne luam mingea de pe copertina blocului, asta pana am invatat cum sa ne cataram pe lateral.

    degeaba domnule, tot noi am avut o copilarie adevarata!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *