Din România lipsesc cu desăvârşire studiile despre audienţa de pe Facebook sau Twitter. Pentru cel din urmă am început un recensământ şi am publicat un mini studiu acum câteva zile.
Numerele românilor pe Facebook arată în felul următor:
255.560 de conturi cu ţara de origine România, deci 1,18% din populaţia ţării(luând ca bază populaţia de 21,5 milioane locuitori – estimare 2009)
Gruparea pe vârste:
1.300 de utilizatori sunt sub 13 ani
15.880 sunt minori între 13-17 ani
40.500 au între 18 şi 21 de ani
44.480 sunt tineri cu vârsta între 22 şi 24 de ani
75.560 au între 25 şi 30 de ani
51.160 sunt în vârstă de 31 până la 40 de ani
22.340 au peste 41 de ani
sau în procente:
Dacă ne uităm la structura pe sexe, 102.200(40%) de utilizatori sunt bărbaţi, iar 134.200(52%) sunt femei şi 20.000(8%) de utilizatori cu sex nedeclarat.
Doar 9% din utilizatori şi-au completat datele despre educaţie, din care 48% elevi de liceu, 4% studenţi şi 48% absolvenţi de o formă de învăţământ superior.
Nici la starea civilă/relaţii nu am putut avea o statistică completă, doar 27% completând câmpul respectiv din profil.
58% dintre cei care şi-au trecut starea relaţiei sunt cuplaţi/căsătoriţi, iar 42% sunt singuri în acest moment, conform datelor de pe Facebook.
Spuneam mai sus că România are 1,18% din populaţie pe Facebook. Mai jos am făcut o comparaţie cu Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina şi Polonia în funcţie de gradul de penetrare a Facebook în fiecare ţară.
Populatia – Procent de penetrare – Ţara
21.500.000 – 1,19% – Romania
9.981.000 – 3,33% – Ungaria
10.147.000 – 9,93% – Serbia
7.640.000 – 6,80% – Bulgaria
46.481.000 – 0,32% – Ucraina
38.500.000 – 1,66% – Polonia
Doar Ucraina are un grad de penetrare mai mic la numărul de utilizatori Facebook ponderat cu numărul de locuitori.
Mai avem de lucrat la social medi, la numărul de oameni de pe Facebook b-)
Sper că v-a fost util articolul. Poate vă mai interesează şi mini recensământul Twitter.
Surse pentru cifrele astea nu avem?
Salut, sursele cifrelor sunt direct din sistemul de targetare al adserverului Facebook. Impartirile pe grupe sunt facute de mine pe baza datelor brute, plus interpretarile de rigoare.
Daca urmaresti titusblogul, vei vedea ca pun mereu surse catre ce nu imi apartine
Ma gandeam eu ca de acolo provin. Thx
Cu placere 🙂