Facebook valoreaza de ieri 50 miliarde de dolari

Facebook a mai făcut rost de încă 500 milioane de dolari din partea investitorilor de la Goldman Sachs.

Ei au reevaluat compania și i-au ridicat estimările de la 41 de miliarde(noiembrie 2010) la 50 de miliarde de dolari. Evident, valoarea este una viitoare, la care Facebook va ajunge prin înglobarea investițiilor la care are acum acces datorită capitalului primit.

sursa graficului

Cel mai probabil banii vor fi investiți în angajări, servere și development, pentru că Mark Zuckerberg se uită deja spre utilizatorul cu numărul 1 miliard.

Până una – alta, Facebook mai are de crescut peste Amazon, Google sau Apple, așa că nu ar trebui să ne mire investiții noi și poate mai mari decât suma pe care au primit-o la început de 2011.

As part of the deal, Goldman Sachs will help Facebook raise an additional $1.5 billion. To do this, the investment bank will create a “special purpose vehicle” that will allow others to invest in Facebook indirectly. (Mashable)

Și nu, nu vor lista Facebook la bursă, cel puțin nu încă.

9 thoughts on “Facebook valoreaza de ieri 50 miliarde de dolari”

  1. aia e o valoare virtuala, care inca nu are o baza solida. tocmai razboiul viitor cu amazon/google/apple care au venituri destul de mari si un plan de business solid, este ceea ce va conta. practic in urmatorii 2 ani, facebook va dovedi daca a fost doar o alta bula sau daca chiar isi merita banii.

  2. Facebook va migra spre social e-commerce si social search, altfel o sa fie un alt myspace/hi5

  3. deci Goldman Sachs pune presiune pe investitori si le pune pe tava cea mai mare retea sociala. Dincolo de asta, articolul nu spune mare lucru. Mai e de urmarit ce se va intampla in zilele urmatoare

  4. Ma adresez tuturor! Daca erati in grupul de prieteni a lui Mark Zukerberg si acum aveati si voi actiuni Facebook…. mai comentati voi astfel ca valoarea site-ului este una virtuala? Pentru ca o actiune Facebook este tranzactionata cu cca.70 $/buc. Va puteti imagina viata sa fiti proprietari ai unui site social? Cred ca stiti ca este cea mai profitabila industrie la ora actuala.

  5. @Iudit Kovacs – “e cea mai profitabila industrie la ora actiala” — asa ziceau toti inainte de a se sparge bula dot com.

  6. @cti97 @Iudit Kovacs lumea e guvernata de valori virtuale, previzionate. Pe asta se bazeaza economia de piata, sa te prinzi cum evolueaza preturile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *